Luna februarie a fost bună pentru generaliste şi televiziunile de filme, dar tristă pentru televiziunile de ştiri. Toate posturile de ştiri au avut cifrele în scădere.
Pro TV îşi menţine poziţia de lider detaşat în prime-time, la distanţă de concurentul Antena 1. Deşi februarie a fost luna în care au pornit grilele de „primăvară”, creşterea Pro TV a fost mai accentuată, în timp ce la Antena 1 a fost mai moderată.
Amintim că în luna februarie Pro TV a avut în grilă programe precum Românii au talent, Las Fierbinţi, Survivor şi serialul Clanul. Antena 1 a avut Powe Couple, care n-a performat prea mult în audienţă, Te cunosc de undeva şi serialele Lia şi Camera 609.
Happy Channel, televiziunea pentru femei a Antena Group, se numără printre câştigătorii lunii. Postul a urcat peste Antena 3 CNN la oraşe şi pe publicul comercial. În februarie, Happy Channel a ocupat prime-time-ul cu seriale turceşti, folosind strategia Kanal D, luni şi marţi un serial (Golden Boy), miercuri joi şi vineri un alt serial (Capcana iubirii), iar în weekend un clasic adus prima dată în România tot de Kanal D, Suleyman magnificul.
De remarcat şi declinul Antena 3 CNN. Postul de ştiri a ajuns pe poziţia şapte la orale şi pe opt pe publicul comercial.
Kanal D a scăzut în audienţă într-o perioadă în care, în mod tradiţional, cifrele sunt în creştere. Cel mai probabil de „vină” a fost serialul Poveste din Anatolia, care a debutat la final de ianuarie, şi a fost mustat din grilă (pe Kanal D2) la nicio lună de la premieră. În locul acestuia, postul a adus „O dragoste”.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele lunii februarie, în prime-time:
NAŢIONAL. Emisiunile de „primăvară” au crescut audienţele Pro TV. În luna februarie, televiziunea generalistă a avut o medie de 1,7 milioane de telespectatori, cu peste 110.000 în plus faţă de luna ianuarie.
Antena 1, de pe poziţia a doua a reuşit să crească uşor în audienţe, la o medie de 913.000 de telespectatori. Chiar şi aşa, rămâne la distanţă considerabilă de lider.
Kanal D a scăzut la capitolul audienţă, unde a obţinut o medie de 780.000 de telespectatori, cu aproape 80.000 mai puţini decât în ianuarie.
Digi Sport 1 a crescut în luna februarie, odată cu competiţiile sportive. Postul a avut o medie de 255.000 de persoane, la nivel naţional, în fiecare seară, cu un plus de peste 100.000 de telespectatori faţă de ianuarie.
După o lună ianuarie extrem de bună în audienţe, Realitatea Plus a scăzut şi a ajuns pe poziţia a noua. De altfel, toate televiziunile de ştiri au fost pe minus. Romania TV rămâne în fruntea televiziunilor de ştiri, cu o medie de 374.000.
După ce în luna ianuarie a fost depăşită de Happy Channel, postul Antena 3 a ajuns şi după Digi Sport.
TVR 1 îşi menţione poziţia a 12-a în clasamentul general, însă cu cifre în scădere. sub 100.000 de telespectatori media la nivel naţional, în intervalul de mare audienţă, adică pe un segment pe care Pro TV are cifre de 17 ori mai mici.
Ce au făcut posturile de ştiri:
Romania TV - 374.000, media în prime-tim în februarie (-38.000 faţă de ianuarie)
Antena 3 CNN - 255.000 (-15.000)
Realitatea Plus - 135.000 (-17.000)
Digi24 - 72.000 (-15.000)
B1 TV - 34.000 (-7.000)
TVR Info - 12.000 (-4.000)
Prima News - 4.510 (-500)
EuroNews - 2.920 (-600)
Aleph News - 1.240 (a stagnat)
URBAN. În mediul urban, Pro TV se apropie de 850.000 de telespectatori, în prime-time, la oraşe. Cifrele au fost şi aici pe plus: +41.000 faţă de prime-time-ul din ianuarie.
Şi aici, Antena 1 e la distanţă în urma Pro TV, având o medie de 475.000 de privitori, cu 25.000 mai mulţi decât în ianuarie. Şi Antena 1 a început grilele de „primăvară”, cu emisiunile Power Couple şi Te cunosc de undeva, şi serialele Lia şi Camera 609.
Kanal D a fost pe minus şi la oraşe. Postul a vaut luna trecută, în prime-time, o medie de 365.000 de persoane seară de seară.
Antena 3 CNN a coborât luna trecută pe locul şapte, după ce în ianuarie a fost pe cinci. Televiziunea de ştiri condusă de Mihai Gâdea a fost depăşită de Happy Channel şi Digi Sport.
Happy Channel, televiziune ce difuzează mai ales seriale turceşti, a ajuns pe poziţia cinci în clasamentul general, cu o medie de 186.000 de persoane.
Februarie a fost lună bună şi pentru Antena Stars. Televiziunea tabloid a Anetei Group a urcat două locuri în audienţă, până pe opt, având o medie de 95.000 de privitori (+22.000 de privitori în plus faţă de luna ianuarie).
Şi televiziunea de filme Film Cafe a ieşit câştigătoare. De pe poziţia a-12-a, în luna ianuarie, postul a ajuns pe nouă, cu o medie de 77.000.
Ce au făcut posturile de ştiri:
Romania TV - 238.000, media în prime-time (-20.000 faţă de luna ianuarie)
Antena 3 CNN - 154.000 (-11.000)
Realitatea Plus - 77.000 (-12.000)
Digi24 - 49.000 (-7.000)
B1 TV - 19.000 (-3.000)
TVR Info - 7.000 (-3.000)
Prima News - 3830 (-100)
EuroNews - 2.380 (-200)
Aleph News - 850 (-60)
COMERCIAL. Pe publicul comercial, creşterea Pro TV a fost mai moderată, dar rămâne la distanţă faţă de competiţie. Postul din Pache Protopopescu a avut luna trecută o medie de 410.000 de telespectatori tineri, în fiecare seară.
Antena 1 a avut cifre aproape la jumătate: 220.000 de telespectatori media, iar postul este urmat de Kanal D, cu o medie de 116.000 de telespectatori pe seară.
Digi Sport 1 îşi menţine poziţia a patra în audienţe, cu o medie de 73.000 de telespectatori tineri, seară de seară. Postul a avut una dintre cele mai consistente creşteri de audienţă faţă de luna ianuarie.
Happy Channel a avut de asemenea o creştere spectaculoasă. A ajuns pe poziţia a cincea pe publicul comercial, depăşind Romania Tv şi Antena 3 CNN.
Film Cafe urcă şi el două locuri, pe poziţia a şaptea, cu o medie de 33.000 de telespectatori tineri, în prime-time, în fiecare seară din februarie.
Ce au făcut posturile de ştiri:
Romania TV - 39.000, media lunii în prime-time (-7.000 faţă de luna ianuarie)
Antena 3 CNN - 28.000 (-10.000)
Digi24 - 17.000 (-4.000)
Realitatea Plus - 14.000 (-3.000)
B1 TV - 6.000 (-2.000)
TVR Info - 2.370 (-700)
Prima News - 1.220 (a stagnat)
EuroNews - 910 (-300)
Aleph News - 370 (+40)
Audienţa posturilor TV în lunile IANUARIE şi FEBRUARIE, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), la nivel NAŢIONAL:
National PT Ian 24 | Mii persoane | Rtg% | Share | NATIONAL PT feb 2024 | Mii persoane | Rtg% | Share | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1595 | 9.1 | 22.5 | Pro TV | 1705 | 9.8 | 23.5 | |
2 | Antena 1 | 886 | 5.1 | 12.5 | Antena 1 | 913 | 5.2 | 12.6 | |
3 | Kanal D | 856 | 4.9 | 12.1 | Kanal D | 778 | 4.5 | 10.7 | |
4 | Romania TV | 412 | 2.4 | 5.8 | Romania TV | 374 | 2.1 | 5.2 | |
5 | Happy Channel | 272 | 1.6 | 3.9 | Happy Channel | 314 | 1.8 | 4.3 | |
6 | Antena 3 CNN | 270 | 1.6 | 3.8 | DigiSport 1 | 255 | 1.5 | 3.5 | |
7 | Antena Stars | 169 | 1.0 | 2.4 | Antena 3 CNN | 255 | 1.5 | 3.5 | |
8 | Pro Cinema | 165 | 1.0 | 2.3 | Antena Stars | 204 | 1.2 | 2.8 | |
9 | Realitatea Plus | 152 | 0.9 | 2.2 | Film Cafe | 174 | 1.0 | 2.4 | |
10 | DigiSport 1 | 151 | 0.9 | 2.1 | Pro Cinema | 147 | 0.8 | 2 | |
11 | Film Cafe | 145 | 0.8 | 2.1 | Realitatea Plus | 135 | 0.8 | 1.9 | |
12 | TVR 1 | 113 | 0.7 | 1.6 | TVR 1 | 96 | 0.6 | 1.3 | |
13 | Prima TV | 90 | 0.5 | 1.3 | National TV | 96 | 0.6 | 1.3 | |
14 | Digi 24 | 87 | 0.5 | 1.2 | Acasa | 92 | 0.5 | 1.3 | |
15 | Acasa | 79 | 0.5 | 1.1 | Prima TV | 90 | 0.5 | 1.2 | |
16 | National TV | 79 | 0.5 | 1.1 | AMC | 85 | 0.5 | 1.2 | |
17 | AMC | 76 | 0.4 | 1.1 | Digi 24 | 72 | 0.4 | 1 | |
18 | Diva | 74 | 0.4 | 1 | TVR 2 | 70 | 0.4 | 1 | |
19 | TVR 2 | 59 | 0.3 | 0.8 | Kanal D2 | 65 | 0.4 | 0.9 | |
20 | Cinemaraton | 58 | 0.3 | 0.8 | Diva | 62 | 0.4 | 0.8 | |
21 | Kanal D2 | 57 | 0.3 | 0.8 | Cinemaraton | 58 | 0.3 | 0.8 | |
22 | AXN | 53 | 0.3 | 0.7 | Prima Sport 1 | 52 | 0.3 | 0.7 | |
23 | ETNO | 44 | 0.3 | 0.6 | AXN | 51 | 0.3 | 0.7 | |
24 | B1TV | 41 | 0.2 | 0.6 | ETNO | 40 | 0.2 | 0.6 | |
25 | Cartoonito | 36 | 0.2 | 0.5 | Cartoonito | 38 | 0.2 | 0.5 | |
26 | Nickelodeon | 32 | 0.2 | 0.5 | DigiSport 2 | 36 | 0.2 | 0.5 | |
27 | Disney Junior | 31 | 0.2 | 0.4 | B1TV | 34 | 0.2 | 0.5 | |
28 | Eurosport 1 | 28 | 0.2 | 0.4 | Pro Arena | 32 | 0.2 | 0.4 | |
29 | DigiSport 2 | 28 | 0.2 | 0.4 | Eurosport 1 | 31 | 0.2 | 0.4 | |
30 | TV1000 | 26 | 0.2 | 0.4 | Nickelodeon | 29 | 0.2 | 0.4 | |
31 | Prima Sport 1 | 25 | 0.2 | 0.4 | Disney Junior | 28 | 0.2 | 0.4 | |
32 | Favorit TV | 24 | 0.1 | 0.3 | Minimax | 28 | 0.2 | 0.4 | |
33 | Minimax | 24 | 0.1 | 0.3 | Cartoon Network | 26 | 0.2 | 0.4 | |
34 | Pro Arena | 24 | 0.1 | 0.3 | Acasa Gold | 26 | 0.2 | 0.4 | |
35 | History | 23 | 0.1 | 0.3 | TV1000 | 26 | 0.2 | 0.4 | |
36 | N24 PLUS | 22 | 0.1 | 0.3 | Favorit TV | 25 | 0.1 | 0.3 | |
37 | TVR 3 | 20 | 0.1 | 0.3 | Warner TV | 22 | 0.1 | 0.3 | |
38 | Warner TV | 20 | 0.1 | 0.3 | Nick JR | 21 | 0.1 | 0.3 | |
39 | Acasa Gold | 20 | 0.1 | 0.3 | Bollywood TV | 20 | 0.1 | 0.3 | |
40 | Bollywood TV | 19 | 0.1 | 0.3 | History | 19 | 0.1 | 0.3 | |
41 | Cartoon Network | 19 | 0.1 | 0.3 | Orange Sport 1 | 19 | 0.1 | 0.3 | |
42 | JIM JAM | 19 | 0.1 | 0.3 | Disney | 19 | 0.1 | 0.3 | |
43 | AXN Black | 19 | 0.1 | 0.3 | N24 PLUS | 18 | 0.1 | 0.2 | |
44 | Disney | 17 | 0.1 | 0.2 | DigiSport 3 | 17 | 0.1 | 0.2 | |
45 | TraLaLa TV | 17 | 0.1 | 0.2 | AXN Black | 16 | 0.09 | 0.2 | |
46 | National Geographic | 16 | 0.09 | 0.2 | Nicktoons | 16 | 0.09 | 0.2 | |
47 | TVR Info | 16 | 0.09 | 0.2 | TVR 3 | 16 | 0.09 | 0.2 | |
48 | Nick JR | 15 | 0.09 | 0.2 | JIM JAM | 15 | 0.09 | 0.2 | |
49 | Nicktoons | 15 | 0.09 | 0.2 | TLC | 13 | 0.08 | 0.2 | |
50 | TLC | 15 | 0.08 | 0.2 | TraLaLa TV | 13 | 0.08 | 0.2 | |
51 | Taraf TV | 12 | 0.07 | 0.2 | Taraf TV | 13 | 0.07 | 0.2 | |
52 | Comedy Central | 12 | 0.07 | 0.2 | Comedy Central | 13 | 0.07 | 0.2 | |
53 | DigiSport 3 | 11 | 0.07 | 0.2 | TVR Info | 12 | 0.07 | 0.2 | |
54 | U TV | 11 | 0.06 | 0.2 | National Geographic | 12 | 0.07 | 0.2 | |
55 | Discovery | 10 | 0.06 | 0.1 | Discovery | 11 | 0.06 | 0.1 | |
56 | TV Paprika | 10 | 0.06 | 0.1 | TeenNick | 10 | 0.06 | 0.1 | |
57 | National Geographic Wild | 10 | 0.05 | 0.1 | Prima Sport 2 | 10 | 0.05 | 0.1 | |
58 | Eurosport 2 | 9 | 0.05 | 0.1 | National Geographic Wild | 9 | 0.05 | 0.1 | |
59 | TeenNick | 9 | 0.05 | 0.1 | Kiss TV | 8 | 0.05 | 0.1 | |
60 | Metropola TV | 8 | 0.05 | 0.1 | Viasat Explore | 8 | 0.05 | 0.1 | |
61 | Orange Sport 1 | 8 | 0.04 | 0.1 | DigiSport 4 | 8 | 0.05 | 0.1 | |
62 | DigiSport 4 | 7 | 0.04 | 0.1 | Metropola TV | 8 | 0.04 | 0.1 | |
63 | AXN Spin | 7 | 0.04 | 0.1 | TV Paprika | 7 | 0.04 | 0.1 | |
64 | Prima Sport 2 | 6 | 0.04 | 0.1 | AXN White | 6 | 0.04 | 0.1 | |
65 | AXN White | 6 | 0.04 | 0.1 | Viasat History | 6 | 0.04 | 0.1 | |
66 | Kiss TV | 6 | 0.03 | 0.1 | Party MIX TV | 6 | 0.04 | 0.1 | |
67 | Viasat Explore | 5.98 | 0.03 | 0.1 | HGTV | 6 | 0.03 | 0.1 | |
68 | ZU TV | 5.96 | 0.03 | 0.1 | Eurosport 2 | 4.53 | 0.03 | 0.1 | |
69 | Party MIX TV | 5.45 | 0.03 | 0.1 | Prima News | 4.51 | 0.03 | 0.1 | |
70 | CBS Reality | 5.22 | 0.03 | 0.1 | ZU TV | 4.46 | 0.03 | 0.1 | |
71 | Prima News | 5.09 | 0.03 | 0.1 | U TV | 4.2 | 0.02 | 0.1 | |
72 | HGTV | 4.85 | 0.03 | 0.1 | CBS Reality | 3.96 | 0.02 | 0.1 | |
73 | Viasat History | 4.73 | 0.03 | 0.1 | Prima Sport 3 | 3.32 | 0.02 | 0 | |
74 | TVR Folclor | 3.88 | 0.02 | 0.1 | TVR Cultural | 2.96 | 0.02 | 0 | |
75 | EuroNews | 3.52 | 0.02 | 0 | Travel Channel | 2.93 | 0.02 | 0 | |
76 | Prima Sport 3 | 3.49 | 0.02 | 0 | EuroNews | 2.92 | 0.02 | 0 | |
77 | TVR Cultural | 3.36 | 0.02 | 0 | E! Entertainment | 2.67 | 0.02 | 0 | |
78 | E! Entertainment | 2.76 | 0.02 | 0 | AXN Spin | 2.26 | 0.01 | 0 | |
79 | Travel Channel | 2.71 | 0.02 | 0 | TVR Folclor | 2.13 | 0.01 | 0 | |
80 | A7 TV | 2.37 | 0.01 | 0 | A7 TV | 1.56 | 0.01 | 0 | |
81 | Atomic TV | 1.8 | 0.01 | 0 | Atomic TV | 1.54 | 0.01 | 0 | |
82 | Duck TV | 1.75 | 0.01 | 0 | Aleph News | 1.24 | 0.01 | 0 | |
83 | Aleph News | 1.19 | 0.01 | 0 | Duck TV | 1.22 | 0.01 | 0 | |
84 | Magic TV | 1.07 | 0.01 | 0 | Magic TV | 0.98 | 0.01 | 0 | |
85 | Orange Sport 3 | 1.07 | 0.01 | 0 | Orange Sport 3 | 0.56 | 0 | 0 | |
86 | Canal 33 | 0.61 | 0 | 0 | Canal 33 | 0.4 | 0 | 0 | |
87 | Aleph Business | 0.22 | 0 | 0 | Aleph Business | 0.17 | 0 | 0 | |
88 | Rock TV | 0.14 | 0 | 0 | Rock TV | 0.16 | 0 | 0 | |
6776 |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
Audienţa posturilor TV în lunile IANUARIE şi FEBRUARIE, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), în mediul URBAN:
Urban PT Ian 24 | Mii persoane | Rtg% | Share | URBAN PT feb 2024 | Mii persoane | Rtg% | Share | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 806 | 8.1 | 21 | Pro TV | 847 | 8.6 | 21.6 | |
2 | Antena 1 | 450 | 4.6 | 11.7 | Antena 1 | 475 | 4.8 | 12.1 | |
3 | Kanal D | 390 | 3.9 | 10.2 | Kanal D | 365 | 3.7 | 9.3 | |
4 | Romania TV | 258 | 2.6 | 6.7 | Romania TV | 238 | 2.4 | 6.1 | |
5 | Antena 3 CNN | 165 | 1.7 | 4.3 | Happy Channel | 186 | 1.9 | 4.7 | |
6 | Happy Channel | 156 | 1.6 | 4.1 | DigiSport 1 | 167 | 1.7 | 4.3 | |
7 | DigiSport 1 | 105 | 1.1 | 2.7 | Antena 3 CNN | 154 | 1.6 | 3.9 | |
8 | Realitatea Plus | 89 | 0.9 | 2.3 | Antena Stars | 95 | 1.0 | 2.4 | |
9 | Pro Cinema | 79 | 0.8 | 2 | Film Cafe | 77 | 0.8 | 2 | |
10 | Antena Stars | 73 | 0.7 | 1.9 | Realitatea Plus | 77 | 0.8 | 2 | |
11 | TVR 1 | 72 | 0.7 | 1.9 | Pro Cinema | 65 | 0.7 | 1.7 | |
12 | Film Cafe | 67 | 0.7 | 1.7 | TVR 1 | 62 | 0.6 | 1.6 | |
13 | Diva | 57 | 0.6 | 1.5 | National TV | 59 | 0.6 | 1.5 | |
14 | Digi 24 | 56 | 0.6 | 1.5 | Digi 24 | 49 | 0.5 | 1.3 | |
15 | National TV | 52 | 0.5 | 1.3 | Acasa | 49 | 0.5 | 1.2 | |
16 | Prima TV | 48 | 0.5 | 1.2 | Prima TV | 46 | 0.5 | 1.2 | |
17 | Acasa | 41 | 0.4 | 1.1 | AMC | 46 | 0.5 | 1.2 | |
18 | AXN | 39 | 0.4 | 1 | Diva | 44 | 0.4 | 1.1 | |
19 | TVR 2 | 37 | 0.4 | 1 | TVR 2 | 40 | 0.4 | 1 | |
20 | Kanal D2 | 33 | 0.3 | 0.9 | Kanal D2 | 37 | 0.4 | 1 | |
21 | AMC | 33 | 0.3 | 0.9 | AXN | 33 | 0.3 | 0.8 | |
22 | Cinemaraton | 27 | 0.3 | 0.7 | Cinemaraton | 28 | 0.3 | 0.7 | |
23 | Eurosport 1 | 23 | 0.2 | 0.6 | DigiSport 2 | 25 | 0.3 | 0.6 | |
24 | B1TV | 22 | 0.2 | 0.6 | Eurosport 1 | 25 | 0.3 | 0.6 | |
25 | DigiSport 2 | 20 | 0.2 | 0.5 | Prima Sport 1 | 24 | 0.3 | 0.6 | |
26 | History | 18 | 0.2 | 0.5 | Pro Arena | 20 | 0.2 | 0.5 | |
27 | Disney Junior | 17 | 0.2 | 0.4 | B1TV | 19 | 0.2 | 0.5 | |
28 | ETNO | 17 | 0.2 | 0.4 | Disney Junior | 19 | 0.2 | 0.5 | |
29 | Cartoonito | 17 | 0.2 | 0.4 | Acasa Gold | 18 | 0.2 | 0.5 | |
30 | TV1000 | 17 | 0.2 | 0.4 | Nickelodeon | 17 | 0.2 | 0.4 | |
31 | Nickelodeon | 16 | 0.2 | 0.4 | TV1000 | 17 | 0.2 | 0.4 | |
32 | Acasa Gold | 16 | 0.2 | 0.4 | ETNO | 16 | 0.2 | 0.4 | |
33 | Pro Arena | 15 | 0.2 | 0.4 | History | 16 | 0.2 | 0.4 | |
34 | Warner TV | 14 | 0.1 | 0.4 | Nick JR | 16 | 0.2 | 0.4 | |
35 | AXN Black | 14 | 0.1 | 0.4 | Warner TV | 15 | 0.2 | 0.4 | |
36 | Prima Sport 1 | 13 | 0.1 | 0.3 | Cartoonito | 14 | 0.2 | 0.4 | |
37 | TraLaLa TV | 13 | 0.1 | 0.3 | DigiSport 3 | 13 | 0.1 | 0.3 | |
38 | TVR 3 | 13 | 0.1 | 0.3 | TLC | 12 | 0.1 | 0.3 | |
39 | TLC | 13 | 0.1 | 0.3 | Taraf TV | 11 | 0.1 | 0.3 | |
40 | National Geographic | 12 | 0.1 | 0.3 | Orange Sport 1 | 11 | 0.1 | 0.3 | |
41 | Nick JR | 12 | 0.1 | 0.3 | Minimax | 11 | 0.1 | 0.3 | |
42 | Minimax | 12 | 0.1 | 0.3 | Comedy Central | 10 | 0.1 | 0.3 | |
43 | Taraf TV | 11 | 0.1 | 0.3 | Bollywood TV | 10 | 0.1 | 0.3 | |
44 | Disney | 10 | 0.1 | 0.3 | AXN Black | 10 | 0.1 | 0.2 | |
45 | Bollywood TV | 10 | 0.1 | 0.3 | National Geographic | 9 | 0.09 | 0.2 | |
46 | Favorit TV | 10 | 0.1 | 0.3 | Discovery | 9 | 0.09 | 0.2 | |
47 | Comedy Central | 10 | 0.1 | 0.3 | TraLaLa TV | 9 | 0.09 | 0.2 | |
48 | JIM JAM | 10 | 0.1 | 0.2 | Cartoon Network | 9 | 0.09 | 0.2 | |
49 | TVR Info | 10 | 0.1 | 0.2 | Disney | 9 | 0.09 | 0.2 | |
50 | Discovery | 9 | 0.09 | 0.2 | TVR 3 | 8 | 0.08 | 0.2 | |
51 | DigiSport 3 | 9 | 0.09 | 0.2 | N24 PLUS | 8 | 0.08 | 0.2 | |
52 | TV Paprika | 8 | 0.08 | 0.2 | TeenNick | 7 | 0.08 | 0.2 | |
53 | N24 PLUS | 8 | 0.08 | 0.2 | Nicktoons | 7 | 0.07 | 0.2 | |
54 | National Geographic Wild | 7 | 0.07 | 0.2 | Viasat Explore | 7 | 0.07 | 0.2 | |
55 | Cartoon Network | 7 | 0.07 | 0.2 | TVR Info | 7 | 0.07 | 0.2 | |
56 | TeenNick | 6 | 0.07 | 0.2 | Favorit TV | 7 | 0.07 | 0.2 | |
57 | Eurosport 2 | 6 | 0.06 | 0.2 | JIM JAM | 7 | 0.07 | 0.2 | |
58 | AXN Spin | 6 | 0.06 | 0.2 | TV Paprika | 7 | 0.07 | 0.2 | |
59 | DigiSport 4 | 6 | 0.06 | 0.2 | DigiSport 4 | 6 | 0.06 | 0.2 | |
60 | Orange Sport 1 | 5.56 | 0.06 | 0.1 | National Geographic Wild | 5.9 | 0.06 | 0.2 | |
61 | Metropola TV | 5.33 | 0.05 | 0.1 | Viasat History | 5.21 | 0.05 | 0.1 | |
62 | Viasat Explore | 5.13 | 0.05 | 0.1 | AXN White | 5.06 | 0.05 | 0.1 | |
63 | CBS Reality | 5.13 | 0.05 | 0.1 | HGTV | 5.01 | 0.05 | 0.1 | |
64 | AXN White | 5.02 | 0.05 | 0.1 | Metropola TV | 4.68 | 0.05 | 0.1 | |
65 | Nicktoons | 4.95 | 0.05 | 0.1 | Prima Sport 2 | 4.41 | 0.04 | 0.1 | |
66 | HGTV | 3.93 | 0.04 | 0.1 | Prima News | 3.83 | 0.04 | 0.1 | |
67 | Viasat History | 3.82 | 0.04 | 0.1 | Eurosport 2 | 3.71 | 0.04 | 0.1 | |
68 | Prima News | 3.72 | 0.04 | 0.1 | CBS Reality | 3.69 | 0.04 | 0.1 | |
69 | U TV | 3.47 | 0.04 | 0.1 | U TV | 3.36 | 0.03 | 0.1 | |
70 | Prima Sport 2 | 3.18 | 0.03 | 0.1 | Kiss TV | 2.86 | 0.03 | 0.1 | |
71 | TVR Cultural | 2.77 | 0.03 | 0.1 | TVR Cultural | 2.67 | 0.03 | 0.1 | |
72 | Kiss TV | 2.7 | 0.03 | 0.1 | Party MIX TV | 2.49 | 0.03 | 0.1 | |
73 | EuroNews | 2.56 | 0.03 | 0.1 | Travel Channel | 2.39 | 0.02 | 0.1 | |
74 | Prima Sport 3 | 2.43 | 0.02 | 0.1 | EuroNews | 2.38 | 0.02 | 0.1 | |
75 | Travel Channel | 2.2 | 0.02 | 0.1 | Prima Sport 3 | 2.2 | 0.02 | 0.1 | |
76 | Party MIX TV | 2.15 | 0.02 | 0.1 | AXN Spin | 1.76 | 0.02 | 0 | |
77 | TVR Folclor | 1.71 | 0.02 | 0 | Atomic TV | 1.23 | 0.01 | 0 | |
78 | ZU TV | 1.67 | 0.02 | 0 | E! Entertainment | 0.91 | 0.01 | 0 | |
79 | A7 TV | 1.54 | 0.02 | 0 | TVR Folclor | 0.87 | 0.01 | 0 | |
80 | Atomic TV | 1.45 | 0.01 | 0 | Magic TV | 0.86 | 0.01 | 0 | |
81 | E! Entertainment | 1.37 | 0.01 | 0 | Aleph News | 0.85 | 0.01 | 0 | |
82 | Magic TV | 1.03 | 0.01 | 0 | A7 TV | 0.8 | 0.01 | 0 | |
83 | Aleph News | 0.91 | 0.01 | 0 | Duck TV | 0.78 | 0.01 | 0 | |
84 | Orange Sport 3 | 0.79 | 0.01 | 0 | ZU TV | 0.73 | 0.01 | 0 | |
85 | Canal 33 | 0.52 | 0.01 | 0 | Canal 33 | 0.35 | 0 | 0 | |
86 | Duck TV | 0.5 | 0.01 | 0 | Orange Sport 3 | 0.33 | 0 | 0 | |
87 | Aleph Business | 0.22 | 0 | 0 | Rock TV | 0.14 | 0 | 0 | |
88 | Rock TV | 0.11 | 0 | 0 | Aleph Business | 0.14 | 0 | 0 | |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
Audienţa posturilor TV în lunile IANUARIE şi FEBRUARIE, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), pe segmentul COMERCIAL URBAN 21-54 ANI:
Comercial PT Ian 24 | Mii persoane | Rtg% | Share | COMERCIAL PT 2024 | Mii persoane | Rtg% | Share | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 404 | 8.7 | 28.4 | Pro TV | 409 | 8.8 | 28.2 | |
2 | Antena 1 | 212 | 4.5 | 14.9 | Antena 1 | 218 | 4.7 | 15 | |
3 | Kanal D | 114 | 2.4 | 8 | Kanal D | 116 | 2.5 | 8 | |
4 | DigiSport 1 | 48 | 1.0 | 3.3 | DigiSport 1 | 73 | 1.6 | 5 | |
5 | Romania TV | 46 | 1.0 | 3.2 | Happy Channel | 46 | 1.0 | 3.2 | |
6 | Antena 3 CNN | 38 | 0.8 | 2.7 | Romania TV | 39 | 0.8 | 2.7 | |
7 | Pro Cinema | 35 | 0.8 | 2.5 | Film Cafe | 33 | 0.7 | 2.3 | |
8 | Happy Channel | 32 | 0.7 | 2.3 | Antena 3 CNN | 28 | 0.6 | 1.9 | |
9 | Film Cafe | 31 | 0.7 | 2.2 | Pro Cinema | 27 | 0.6 | 1.9 | |
10 | Digi 24 | 21 | 0.5 | 1.5 | AMC | 25 | 0.5 | 1.7 | |
11 | TVR 1 | 20 | 0.4 | 1.4 | Antena Stars | 23 | 0.5 | 1.6 | |
12 | Prima TV | 18 | 0.4 | 1.3 | National TV | 19 | 0.4 | 1.3 | |
13 | Antena Stars | 17 | 0.4 | 1.2 | TVR 1 | 19 | 0.4 | 1.3 | |
14 | Realitatea Plus | 17 | 0.4 | 1.2 | Prima TV | 18 | 0.4 | 1.3 | |
15 | National TV | 16 | 0.3 | 1.1 | Digi 24 | 17 | 0.4 | 1.2 | |
16 | Diva | 16 | 0.3 | 1.1 | Acasa | 17 | 0.4 | 1.2 | |
17 | AMC | 15 | 0.3 | 1 | Realitatea Plus | 14 | 0.3 | 1 | |
18 | AXN | 14 | 0.3 | 1 | Cinemaraton | 13 | 0.3 | 0.9 | |
19 | Acasa | 11 | 0.2 | 0.8 | AXN | 12 | 0.3 | 0.8 | |
20 | Cinemaraton | 10 | 0.2 | 0.7 | Diva | 9 | 0.2 | 0.6 | |
21 | History | 10 | 0.2 | 0.7 | DigiSport 2 | 9 | 0.2 | 0.6 | |
22 | National Geographic | 9 | 0.2 | 0.6 | Prima Sport 1 | 9 | 0.2 | 0.6 | |
23 | Cartoonito | 9 | 0.2 | 0.6 | TV1000 | 9 | 0.2 | 0.6 | |
24 | TV1000 | 9 | 0.2 | 0.6 | History | 8 | 0.2 | 0.6 | |
25 | DigiSport 2 | 8 | 0.2 | 0.6 | Acasa Gold | 8 | 0.2 | 0.5 | |
26 | B1TV | 8 | 0.2 | 0.5 | Eurosport 1 | 8 | 0.2 | 0.5 | |
27 | Eurosport 1 | 7 | 0.2 | 0.5 | Kanal D2 | 8 | 0.2 | 0.5 | |
28 | Comedy Central | 7 | 0.1 | 0.5 | Cartoonito | 7 | 0.2 | 0.5 | |
29 | TVR 2 | 6 | 0.1 | 0.5 | Comedy Central | 7 | 0.2 | 0.5 | |
30 | Disney Junior | 6 | 0.1 | 0.4 | Disney Junior | 7 | 0.2 | 0.5 | |
31 | Taraf TV | 6 | 0.1 | 0.4 | TVR 2 | 7 | 0.1 | 0.5 | |
32 | Acasa Gold | 6 | 0.1 | 0.4 | Pro Arena | 7 | 0.1 | 0.5 | |
33 | Kanal D2 | 5.86 | 0.1 | 0.4 | Taraf TV | 7 | 0.1 | 0.5 | |
34 | Warner TV | 5.57 | 0.1 | 0.4 | National Geographic | 6 | 0.1 | 0.4 | |
35 | Nick JR | 5.45 | 0.1 | 0.4 | B1TV | 6 | 0.1 | 0.4 | |
36 | Pro Arena | 5.22 | 0.1 | 0.4 | Warner TV | 6 | 0.1 | 0.4 | |
37 | JIM JAM | 5.03 | 0.1 | 0.4 | Nick JR | 6 | 0.1 | 0.4 | |
38 | AXN Black | 4.88 | 0.1 | 0.3 | TLC | 5.96 | 0.1 | 0.4 | |
39 | TraLaLa TV | 4.85 | 0.1 | 0.3 | DigiSport 3 | 5.65 | 0.1 | 0.4 | |
40 | Prima Sport 1 | 4.84 | 0.1 | 0.3 | Orange Sport 1 | 4.81 | 0.1 | 0.3 | |
41 | Minimax | 4.8 | 0.1 | 0.3 | Discovery | 4.64 | 0.1 | 0.3 | |
42 | TLC | 4.72 | 0.1 | 0.3 | Viasat Explore | 4.41 | 0.09 | 0.3 | |
43 | Discovery | 4.51 | 0.1 | 0.3 | TraLaLa TV | 4.08 | 0.09 | 0.3 | |
44 | DigiSport 3 | 4.41 | 0.09 | 0.3 | Nickelodeon | 4.06 | 0.09 | 0.3 | |
45 | CBS Reality | 3.19 | 0.07 | 0.2 | HGTV | 3.46 | 0.07 | 0.2 | |
46 | Disney | 3.15 | 0.07 | 0.2 | Minimax | 3.42 | 0.07 | 0.2 | |
47 | TVR Info | 3.09 | 0.07 | 0.2 | JIM JAM | 3.07 | 0.07 | 0.2 | |
48 | Nickelodeon | 2.99 | 0.06 | 0.2 | AXN Black | 2.9 | 0.06 | 0.2 | |
49 | Viasat Explore | 2.94 | 0.06 | 0.2 | Viasat History | 2.79 | 0.06 | 0.2 | |
50 | TV Paprika | 2.74 | 0.06 | 0.2 | Bollywood TV | 2.66 | 0.06 | 0.2 | |
51 | TVR 3 | 2.64 | 0.06 | 0.2 | TeenNick | 2.55 | 0.05 | 0.2 | |
52 | HGTV | 2.63 | 0.06 | 0.2 | ETNO | 2.44 | 0.05 | 0.2 | |
53 | Orange Sport 1 | 2.5 | 0.05 | 0.2 | TVR Info | 2.37 | 0.05 | 0.2 | |
54 | Favorit TV | 2.49 | 0.05 | 0.2 | CBS Reality | 2.36 | 0.05 | 0.2 | |
55 | ETNO | 2.48 | 0.05 | 0.2 | Disney | 2.33 | 0.05 | 0.2 | |
56 | TeenNick | 2.4 | 0.05 | 0.2 | Nicktoons | 2.33 | 0.05 | 0.2 | |
57 | National Geographic Wild | 2.35 | 0.05 | 0.2 | Kiss TV | 2.25 | 0.05 | 0.2 | |
58 | Bollywood TV | 2.24 | 0.05 | 0.2 | N24 PLUS | 2.23 | 0.05 | 0.2 | |
59 | Eurosport 2 | 2.09 | 0.04 | 0.1 | Metropola TV | 2.16 | 0.05 | 0.1 | |
60 | AXN Spin | 2.01 | 0.04 | 0.1 | DigiSport 4 | 1.94 | 0.04 | 0.1 | |
61 | DigiSport 4 | 1.93 | 0.04 | 0.1 | Cartoon Network | 1.77 | 0.04 | 0.1 | |
62 | N24 PLUS | 1.89 | 0.04 | 0.1 | National Geographic Wild | 1.61 | 0.03 | 0.1 | |
63 | Cartoon Network | 1.88 | 0.04 | 0.1 | Prima Sport 2 | 1.53 | 0.03 | 0.1 | |
64 | Kiss TV | 1.86 | 0.04 | 0.1 | TVR 3 | 1.49 | 0.03 | 0.1 | |
65 | Viasat History | 1.68 | 0.04 | 0.1 | AXN White | 1.48 | 0.03 | 0.1 | |
66 | Metropola TV | 1.67 | 0.04 | 0.1 | TV Paprika | 1.48 | 0.03 | 0.1 | |
67 | Nicktoons | 1.57 | 0.03 | 0.1 | U TV | 1.27 | 0.03 | 0.1 | |
68 | Party MIX TV | 1.28 | 0.03 | 0.1 | Eurosport 2 | 1.24 | 0.03 | 0.1 | |
69 | AXN White | 1.22 | 0.03 | 0.1 | Prima News | 1.22 | 0.03 | 0.1 | |
70 | EuroNews | 1.2 | 0.03 | 0.1 | Party MIX TV | 1.12 | 0.02 | 0.1 | |
71 | Prima News | 1.2 | 0.03 | 0.1 | Atomic TV | 1.06 | 0.02 | 0.1 | |
72 | Atomic TV | 1.2 | 0.03 | 0.1 | EuroNews | 0.91 | 0.02 | 0.1 | |
73 | U TV | 1.14 | 0.02 | 0.1 | Favorit TV | 0.79 | 0.02 | 0.1 | |
74 | Prima Sport 2 | 0.98 | 0.02 | 0.1 | TVR Cultural | 0.68 | 0.01 | 0 | |
75 | TVR Cultural | 0.88 | 0.02 | 0.1 | Prima Sport 3 | 0.64 | 0.01 | 0 | |
76 | ZU TV | 0.75 | 0.02 | 0.1 | Magic TV | 0.61 | 0.01 | 0 | |
77 | E! Entertainment | 0.72 | 0.02 | 0.1 | E! Entertainment | 0.48 | 0.01 | 0 | |
78 | Magic TV | 0.71 | 0.02 | 0 | ZU TV | 0.46 | 0.01 | 0 | |
79 | Prima Sport 3 | 0.69 | 0.01 | 0 | Travel Channel | 0.45 | 0.01 | 0 | |
80 | Travel Channel | 0.51 | 0.01 | 0 | Duck TV | 0.38 | 0.01 | 0 | |
81 | Orange Sport 3 | 0.44 | 0.01 | 0 | Aleph News | 0.37 | 0.01 | 0 | |
82 | A7 TV | 0.38 | 0.01 | 0 | A7 TV | 0.26 | 0.01 | 0 | |
83 | Aleph News | 0.33 | 0.01 | 0 | AXN Spin | 0.23 | 0 | 0 | |
84 | Duck TV | 0.24 | 0.01 | 0 | Orange Sport 3 | 0.2 | 0 | 0 | |
85 | Canal 33 | 0.23 | 0.01 | 0 | TVR Folclor | 0.19 | 0 | 0 | |
86 | TVR Folclor | 0.18 | 0 | 0 | Canal 33 | 0.13 | 0 | 0 | |
87 | Aleph Business | 0.04 | 0 | 0 | Rock TV | 0.1 | 0 | 0 | |
88 | Rock TV | 0.02 | 0 | 0 | Aleph Business | 0.02 | 0 | 0 | |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro