Pro TV s-a ales cu o amendă de la CNA din cauza unui promo dat la o oră nepotrivită. Scenele de sex şi menţionarea acestui cuvânt într-un promo al serialului Vlad, difuzat la o oră accesibilă minorilor, a costat televiziunea o mie de euro.
CNA a sancţionat astăzi Pro TV, după ce anterior l-a mai somat din aceeaşi cauză.
Şase membri CNA din cei zece prezenţi în şedinţa publică de marţi, 29 martie, au votat pentru a da o amendă de 5.000 de lei postului de Pro TV.
Chiar dacă aceştia ar fi vrut să dea doar o somaţie, conform legii nu au avut cum. Pro TV a mai primit o somaţie anul trecut de la CNA, în septembrie, pentru aceiaşi încălcare de lege. Faptul că a recidivat şi nu s-a îndreptat a rezultat într-o corecţie mai aspră.
Clipul de promovare al serialului Vlad conţinea scene de sex şi a fost difuzat dimineaţa. Conform legii audiovizualului, astfel de programe se difuzează numai noaptea, în intervalul orar 22.00 - 6.00.
Ce articol de lege a încălcat promo-ul serialului Vlad?
Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor
Art. 24
(1) Programele 15 se difuzează numai în intervalul orar 22,00-6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă.
(legea audiovizualului)
Care a fost explicaţia postului?
Adelina Sandu, reprezentant Pro TV în şedinţa publică CNA:
„Imaginile au fost selectate cu scopul obişnuit al unui promo de a prezenta firul poveştii şi de a atrage telespectatorii."
În cadrul şedinţei au mai fost discutate şi anumite aspecte legate de scenele de violenţă prezentată într-un episod al emisiunii Lecţii de viaţă, care a expus o poveste ce urmăreşte traficul de persoane.
Membrii CNA au dezbătut rolul educativ sau nu al acestui tip de emisiune, dar nu au considerat că este cazul să aplice o sancţiune.
Totodată, forul a discutat şi reclamaţii primite pentru serialul Las Fierbinţi, emisiunea La Măruţă şi reality show-ul Căsătoriţi pe nevăzute, însă membrii CNA au constatat că nu este vorba de niciun fel de încălcări ale legii în aceste cazuri.
Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
Comentarii
P.S.
Cât despre "linia de plutire", eu sunt adeptul adevărului real, NU cel "politically correct"...
Opiniile tale sunt întodeauna extremiste, niciodată pe linia de plutire și deloc obiective. Dute la culcare tati! Mai mănânci o pâine până să înveți mersul industriei audiovizuale.
CNA este instituția care pune pe butuci industria TV din România, cu fiecare zi ce trece, și în care i se permite acestei instituții să existe, propagându-și UTOPIILE FALSE despre cum să ai o televiziune de succes!!!!