Amendă luată de România TV pentru modul în care a relatat incidentele de la Valea Uzului, în luna iunie.
Alte trei posturi au primit doar somaţii de la CNA: Naşul TV pentru conspiraţii, Taraf TV pentru concursurile interactive şi Antena 1 pentru Mireasa.
Detalii, în continuare:
Amendă. Burtierele au contat în amendă cu care România TV a fost sancţionată de CNA joi, 28 iunie.
România TV a fost amendată cu 10.000 lei pentru pentru modul în care a fost abordat subiectul despre evenimentul organizat de Ziua Eroilor la Cimitirul din Valea Uzului
Ce burtiere a dat, printre altele, România TV, în emisiunea Ediţie de seară din 2 iunie:
- „Adunarea patrioţilor, cine ameninţă cu răzbunarea”
- „George Simion, dezvăluiri despre instigarea în Ardeal”
- „Sute de oameni chemaţi cu steaguri în cimitir”.
Articolele invocat de Consiliul Naţional al Audiovizualului:
Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la
adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.
Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.
În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi
prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
Somaţii publice pentru Taraf TV, Naşul TV şi Antena 1.
Taraf TV. Concursurile interactive au fost motivul somaţiei luate de postul de muzică.
Potrivit Codului audiovizualului, „Concursurile interactive pot fi difuzate în cadrul programelor audiovizuale numai dacă (...) sunt inserate numai în programe educative şi de divertisment sau sunt difuzate ca emisiuni-concurs”.
Naşul TV. Conspiraţii legate de 5G la postul lui Radu Moraru şi o somaţie se adaugă la lista lungă de amenzi luate de televiziune de-a lungul timpului.
Pe 2 martie, emisiunea Să vorbim despre tine a dezbătut Legea 532 (Legea 5G), care fusese votată de Senat.
Ce a invocat CNA?
Modul în care a decurs emisiunea a încălcat legislaţia audiovizuală.
„În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”;
Mireasa de la Antena 1 cu Simona Gherghe, ca pe vremea Acces Direct. O somaţie pentru Antena 1, pentru că încălcat articolul care interzice difuzarea de „persoane în ipostaze degradante, chiar dacă acestea şi-au dat acordul”.
CNA a luat în calcul mai multe emisiuni din luna martie.
Dincolo de discuţiile din platou, câteva dintre titlurile de pe ecran, pe 22 şi 23 martie:
- „Trecutul amoros al Giovanei iese la suprafaţă!”
- „Val de acuzaţii la adresa Giovanei!”
- „Giovana, fană a cluburilor de swingeri”
Discuţii din emisiune Mireasa din 29 martie:
Simona Gherghe - „De ce o fată de 25 de ani… o fată tânără, frumoasă deşteaptă… că, eşti o fată frumoasă, deşteaptă… De ce şi-ar alege un iubit cu 37 de ani?” (…)
Nora - „Nu… dar mă simt foarte prost…”
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Exact. Acelasi public ca la postacii antenisti de vara.