Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis sancţionarea România TV cu trei amenzi şi o somaţie pentru încălcări din luna decembrie.
În total, postul a fost sancţionat cu 75.000 de lei (adică 15.000 de euro) şi o somaţie pentru dezinformări, lipsă de echilibru, xenofobie şi instigare.
Prezentăm toate detaliile în continuare.
CNA a analizat în şedinţele publice de marţi şi miercuri reclamaţii pentru emisiuni din luna decembrie pentru Românai TV. În urma vizionării, după lungi dezbateri şi înţepături între membri pe teme politice, CNA a decis amendarea televiziunii de ştiri cu 60.000 de lei, respectiv 10.000 de lei şi 5.000 de lei plus o somaţie.
Cum s-au împărţit sancţiunile:
- Somaţie pentru o burtieră din 8 decembrie, în care USR-iştii au fost numiţi „şobolani”. „Urmează: Spulberaţi la vot, şobolanii USR caută noi sinecuri”, a titrat postul în cadrul emisiunii „România în 60 de minute”.
Somaţia a fost dată pentru încălcarea art. 43 alin. (5) din Codul audiovizualului, potrivit căruia, „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”.
- România Te Vede din 13 decembrie a fost amendată cu 5.000 de lei, pentru lipsa de echilibru în relatările despre protestele pentru justiţie din decembrie. Printre titluri: „Cine finanţează protestele de stradă împotriva justiţiei”; „Documentul intern al reziştilor: organizează lovitura de stat”; „Documentul reziştilor: atac la ordinea constituţională”; „Cum se organizează reziştii ca să pună mâna pe toată justiţia”;
Articolul încălcat: Art. 82 (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
- Amendă de 10.000 de lei postului România TV pentru xenofobia dintr-un material prezentat de post în luna decembrie. Este vorba de o ştire cu titlul „Asiaticii ne aduc lepră, românii - alungaţi din ţară”, difuzată în cadrul jurnalului informativ al orei 11:00 - „Ştirile România TV” din 14 decembrie.
Articolul încălcat: art 51 alin. (2) din Codul audiovizualului - „Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe”;
- Postul a fost sancţionat cu 60.000 de lei pentru Punctul Culminant şi Cutia Neagră din luna decembrie, pentru dezinformări şi lipsă de echilibru în relatări despre premierul Ilie Bolojan. Mai mult, în cadrul uneia dintre emisiuni a fost reluată (ca o retropectivă) o investigaţie care îl viza pe Bolojan şi care mai fusese sancţionată de CNA în luna aprilie a anului trecut, cu 30.000 de lei, conform discuţiilor din cadrul şedinţei.
Printre titlurile afişate: „Grupul secret al lui Ilie Bolojan care vrea să schimbe legile”; „Dezvăluirile care devoalează revolta aranjată din justiţie”; „Reţeaua de rezişti care plănuia linşarea Liei Savonea”, „Reţeaua plătită să întreţină revolta în justiţie” („Punctul Culminant”); „Afacerişti dubioşi aliniaţi în spatele lui Bolojan”; „Ordinele lui Soroş, ce trebuie să execute Bolojan”; „Reţeaua imobiliară protejată de Bolojan”; „Cămătarul milionar adus de Bolojan la Bucureşti”; „Sinecurile pentru care reziştii îşi iau gâtul”; „Organizaţiile finanţate pentru a manipula românii” („Cutia neagră”);
Legislaţia încălcată:
Art. 43 (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.
Art. 82 (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
Art. 84 - (1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să asigure imparţialitatea şi echilibrul şi să favorizeze libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro