Skip to main content

Antena3 va deschide a 12-a televiziune regională. La Suceava

 
Foto: Inquam Photos
Foto: Inquam Photos

Antena 3 CNN urmează să derschidă a 12-a televiziune locală. Postul a cerut şi a primit de la CNA o licenţă pentru Antena 3 Suceava, pe care va emite exclusiv conţinutul Antena3 CNN de la Bucureşti. 

Publicitate

Reprezentanţii televiziunii spun că în viitor vor avea şi conţinut local. 

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat în şedinţa de marţi solicitarea Antenei 3 CNN pentru o nouă licenţă, Antena 3 Suceava, cu acoperire în judeţul Suceava. 

Potrivit documentaţiei depuse la CNA, proiectul este în curs de implementare pentru realizarea de conţinut local de regional şi că „s-a identificat posibilitatea colaborării cu doi parteneri din zona Moldovei pentru a asigura producţia de program local şi regional.”

De menţionat că, în zona Moldovei, Antena 3 mai are şi televiziunea regională Antena 3 Iaşi, care acoperă inclsuiv judeţul Sucevea. 

Reprezentanţii televiziunii s-au angajat în faţa CNA că vor veni cu o cerere de modificare a licenţei Antena 3 Iaşi, astfel încât să nu mai acopere şi regiunea Suceava. 

Totodată, potrivit documentaţiei depuse la CNA, echipamentele necesare pentru retransmiterea integrală a postului cap reţea au o valoare estimată la 3.000 de euro.

Societatea Antena 3 are, pe lângă licenţa de la Bucureşti, încă 11 licenţe locale şi regionale: 5 cu program regional (Alexandria, Constanţa, Deva, Piteşti, Ploieşti) şi 5 în sistem de retransmisie integrală cap reţea – Braşov, Călăraşi, Iaşi, Slobozia, Tg Mureş şi 1 locală cu program local, la Vâlcea. 

Norina Ionescu, reprezentanta Antenei 3:

„După cum informam consiliul încă din a doua jumătate a anului 2021, am identificat modalităţi de exploatare a licenţelor regionale pe care le avem, însă lucrurile se mişcă destul de greu în teritoriu. Cerem o licenţă nouă regională pentru Suceava întrucât pasul următor înseamnă eliminarea judeţului Suceava din licenţa regională a Antenei 3 Iaşi pe care o avem deja.

Am reuşit să găsim soluţii pentru program local doar separat. Pentru Iaşi, tot ce acoperea licenţa pe care o avem, iar pentru Suceava, separat.

Pasul următor este să venim şi cu dosarul pentru Iaşi.

Pornim pentru Suceava pe retransmisie sută la sută până la dezvoltarea proiectului din această zonă. Pe lângă componenta editorială este de pus la punct şi un studio, mai există şi aspectele legate de locaţie.”

Citeşte şi: Staţiile locale Antena 1, transformate în posturi regionale Antena 3

Citeşte şi: CNA. Antena 3 a preluat una dintre cele mai vechi televiziuni locale din Vâlcea

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus