Skip to main content

VIDEO. Ministerul de Interne, campanie de informare despre folosirea dronelor. „Regulile sunt clare şi stricte dar nu toată lumea la cunoaşte în detaliu”

 
VIDEO. Ministerul de Interne, campanie de informare despre folosirea dronelor. „Regulile sunt clare şi stricte dar nu toată lumea la cunoaşte în detaliu”

Ministerul Afacerilor Interne lansează o nouă campanie de informare pentru utilizatorii de drone, într-un context în care numărul acestora este în creştere. În acest sens, instituţia a apelat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru ca această campanie să ajungă şi pe TV. 

Publicitate

Forul audiovizual a redirecţionat campania către radiodifuzorii din toată ţara, întrucât doar atât îi permite legislaţia în vigoare. 

Florian Dragnea, director în cadrul MAI, a explicat la 

„Am plăcerea să vă prezint un videoclip scurt, creat de către noi în cadrul unui proiect pe fonduri europene nerambursabile, pe care dorim să-l promovăm prin intermediul televiziunilor. Este un videoclip cu durata de 30 de secunde care conţine mesaje preventive ce sunt transmise de către un jandarm şi un poliţist care vizează necesitatea respecăprii legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte utilizarea dronelor în spaţiul public. Avem în vedere în speical necesitarea respectării prevederilor Codului Aerian şi cele ale Hotărârii de Guvern 859 din 2021 privind procedura de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, a căror încălcare poate fi sancţionată contravenţional şi penal. 

Mesajul este direct prietenos, vizează direct necesitatea respectării legsilaţiei şi cooperarea cu autorităţile. Pentru muzică şi toate imaginile folosite am achiziţionat drepturile de autor. 

Noi apreciem că clipul este necesar pentru că numărul utilizatorilor de drone în spaţiul public este în continuă creştere. Regulile sunt clare şi stricte dar nu toată lumea la cunoaşte în detaliu şi apreciem că este necesară creşterea gradului de informare cu privire la necesitatea respectării acestor reguli. Grupul ţintă sunt cetăţenii, utilizatorii de drone de bună credinţă, în segmentul de vârstă 16 - 45 de ani.”

Clipul video, pe care Paginademedia.ro îl prezintă în continuare, conţine imagini de la diferite festivaluri muzicale, iar mesajele sunt prezentate de către doi ploiţişti. 

Întrebat de ce s-a concentrat exclusiv pe zona de festivaluri în clipul video, reprezentantul MAI a explicat: 

„Principalul pericol îl vizează folosirea lor deasupra mulţimii.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus