
Trei instituţii-cheie vin cu cu apel comun în contextul alegerilor prezidenţiale. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) face un apel comun pentru „un climat de integritate şi corectitudine în ziua votului pentru alegerea Preşedintelui României”.
„AEP, CNA şi CNCD le reamintesc competitorilor, susţinătorilor acestora şi alegătorilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare, să nu continue propaganda electorală şi să fie vigilenţi în privinţa redistribuirii în mediul online a informaţiilor neverificate sau care sunt parte a unor îndemnuri de redistribuire coordonată. Acelaşi îndemn îl adresăm şi radiodifuzorilor”, spune reprezentanţii celor trei instituţii.
Reprezentanţii celor trei instituţii reamintesc că este interzisă propaganda electorală în ziua votului, iar redistribuirea de conţinut neverificat pe reţelele sociale poate influenţa opiniile alegătorilor şi afecta corectitudinea politică.
Redăm în continuare comunicatul integral:
APEL COMUN PENTRU UN CLIMAT DE INTEGRITATE ŞI CORECTITUDINE ÎN ZIUA ALEGERII PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) îi îndeamnă pe competitorii electorali şi pe susţinătorii acestora să contribuie la desfăşurarea într-un climat de integritate, corectitudine şi siguranţă a alegerilor prezidenţiale.
Încrederea românilor în procesul electoral depinde doar de asigurarea şi desfăşurarea acestuia în condiţii de legalitate, egalitate şi integritate, fără discriminare şi fără a îndemna la încălcarea legii ori la răspândirea de informaţii false sau eronate care pot influenţa opţiunile electorale sau care pot denatura rezultatele scrutinului.
AEP, CNA şi CNCD le reamintesc competitorilor, susţinătorilor acestora şi alegătorilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare, să nu continue propaganda electorală şi să fie vigilenţi în privinţa redistribuirii în mediul online a informaţiilor neverificate sau care sunt parte a unor îndemnuri de redistribuire coordonată. Acelaşi îndemn îl adresăm şi radiodifuzorilor.
Ziua votului este esenţială pentru democraţie iar în actualul context al ameninţărilor la adresa integrităţii procesului electoral şi al răspândirii de conţinut fals şi manipulator în mediul online, AEP, CNA şi CNCD recomandă alegătorilor să se informeze corect, din surse oficiale şi să sesizeze cu încredere autorităţile aflate exclusiv în serviciul publicului.
Au fost luate toate măsurile pentru a asigura desfăşurarea unor alegeri libere, corecte şi transparente, în acord cu cele mai înalte standardele democratice de la nivel european şi internaţional, iar autorităţile sunt angajate total în a-şi îndeplini misiunea dată prin lege.
AEP, CNA şi CNCD recomandă citirea informaţiilor cu simţ critic, prin verificarea acestora din surse oficiale înainte de a fi distribuite. Astfel, fiecare cetăţean poate contribui la stoparea viralizării unor materiale care ar putea dăuna bunei desfăşurări a procesului electoral pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025.
Încurajăm consultarea paginilor de internet oficiale ale AEP, CNA şi CNCD: www.roaep.ro, www.cna.ro şi www.cncd.ro şi, dacă este cazul, sesizarea acestora.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro