A fost spectacol în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, unde România TV a fost luată la bani mărunţi pentru modul în care a „executat” documentarul Recorder şi protestele care au urmat. Un spectacol din care veţi vedea mai jos cum gândesc membrii CNA când este vorba de derapajele de la România TV.
Afirmaţiile sunt redate întocmai, chiar dacă, pe alocuri, par incredibile venind din partea unor membri care, în teorie, au grijă de interesul public şi de respectarea unor reguli de curăţenie în televiziune.
Citiţi şi trageţi concluziile:
O revărsare de afirmaţii legate de protestele de stradă generate de documentarul Recorder pe România TV. Pe ecrane au rulat titluri despre „lovitură de stat” şi „interlopi, drogaţi şi criminali” trimişi în stradă. Reprezentanta postului, Roxana Niculescu, directorul de programe al televiziunii, a venit şi cu explicaţia: burtierele exagerate sunt, pur şi simplu, o „marcă România TV”.
Dar un reporter a spus clar pe post că în stradă sunt "persoane mai mult decât controversate precum interlopi, drogaţi şi persoane care au omorât oameni.”
În final, deşi s-au făcut propuneri de amenzi (şi deloc mici), niciuna nu a trecut la vot.
Interesantă este şi poziţia a doi membri CNA (ambii numiţi de PSD), unul fost şef al Radioului Public - Georgică Severin (cu un istoric de afirmaţii cu iz trumpist şi suveranist), iar celălalt un apropiat al Liei Olguţa Vasilescu - Lucian Dindirică. Ambii au sărit în apărarea România TV. Georgică Severin a susţinut, nici mai mult nici mai puţin, că este corectă afirmaţia "lovitură de stat".
Severin a fost, de altfel, cel mai virulent, iar afirmaţiile lui nu au nevoie de niciun alt comentariu.
Un alt membru CNA (tot propus de PSD, chiar fost preşedinte al forului), Monica Gubernat a încercat chiar o comparaţie între documentarul Recorder şi materialul România TV. "De „audiatur et altera pars” cred că suferă şi reportajul Recorder", a spus ea. Totuşi a propus o amendă, dar pentru partea cu "drogaţii şi criminalii".
Prezentăm toate detaliile şi discuţii ample, în continuare.
Autosesizări şi sesizări Recorder: ce a analizat CNA
În şedinţa publică de miercuri, 4 februarie, CNA a analizat o serie de autosesizări şi sesizări (inclusiv de la Recorder), despre modul în care postul a abordat tema documentarului Recorder precum şi protestele pentru independenţa justiţiei din 14 decembrie.
Postul a venit chiar în ziua protestelor cu propriul documentar în care miliardarul George Soros era prezentat din nou ca personajul care vrea să acapareze ţara. „Documentar: Cum ne-au capturat ţara, ce vor să facă acum”, a titrat televiziunea de ştiri. În acelaşi material, despre Recorder se spunea că ar fi finanţaţi de Coldea.
Ulterior difuzării documentarului au avut loc şi protestele pentru independenţa justiţiei, momente în care televiziunea a titrat printre altele „Operaţiune de tip paramilitar ca o lovitură de stat”, „Criminali, drogaţi şi interlopi - alături de rezişti”.
Burtiera, "marcă înregistrată". Cum explică România TV derapajele. „Nu s-a spus, doar s-a scris”
În încercarea de a apăra România TV, Roxana Niculescu, director de programe, a recunoscut că titlurile au fost „exagerate”, dar a susţinut că nimeni în platou nu a folosit termenii de „criminali” sau „drogaţi”.
„Într-adevăr, burtiere şi titluri exagerate, este foarte adevărat, un lucru pe care îl recunosc şi care, ca de fiecare dată, o să vă spun că este într-un fel sau altul o marcă România TV”, a spus Roxana Niculescu.
Dorina Rusu, membru CNA, a reacţionat:
„Se face afirmaţia că la acele proteste sunt prezenţi interlopi, persoane care au omorât oameni şi drogaţi. Cum şi de unde aţi avut informaţia că la acest proteste care sunt o lovitură de stat pentru justiţie au fost aduşi drogaţi şi criminali?”
Roxana Niculescu a răspuns:
„Doamna Rusu, sper că nu ni se va reproşa că muncim. Sper că este ultimul lucru care ni se poate reproşa. Doi: Am spus de la început, burtierele au fost exagerate. Nu s-a spus sub nicio formă, în niciuna dintre relatările de pe teren despre prezenţa criminalilor şi aşa mai departe. Nu se spune, se scrie.”
Dorina Rusu:
„Şi dacă e pus pe burtieră e mai puţin grav? Să spuneţi să au fost aduşi criminali ca să dea lovitura de stat? Asta nu e important?”
Niculescu:
"Doamna Rusu, nu s-a spus asta! Nu sunt afirmaţii verbale. Sunt burtiere care apar de două ori. Este scris. Televiziunea înseamnă imagine, vorbă. Este singurul lucru pe care vi l-am spus şi la început, vi-l spun şi acum. Nu s-a spus pe vorbe. (…)
Da, burtierele sunt incorecte. Dar nu s-a spus sub nicio formă, nici de către invitaţi nici de moderator, nici de reporterul aflat în teren despre prezenţa acestui tip de persoane. Mai mult de atâta ce aş putea să fac? Am spus de trei, patru ori într-o şedinţă acest lucru.”.
CNA revede imaginile: prezentator RTV contrazice apărarea postului
Niculescu a fost contrazisă în mai puţin de un minut de la aceste afirmaţii, dupa ce membrii au decis să revadă cu ochii lor fragmentele de emisiuni. În acestea, chiar un prezentator al România TV afirmă:
„Este alertă în Bucureşti după planul reziştilor de a organiza o lovitură de stat şi de a captura justiţia doar pentru ei.
Au pregătit o adevărată structură operativă şi racolează oameni la proteste. Deja alături de rezişti s-au afişat persoane mai mult decât controversate precum interlopi, drogaţi şi persoane care au omorât oameni.”
Dorina Rusu i-a cerut explicaţii şi despre afirmaţiile despre platforma de jurnalism independent Recorder:
„Despre documentarul Recorder se spune că Recorder este jucăria finanţată de Coldea din banii obţinuţi prin optimizări de sentinţe. Cei de la Recorder spun că nu au nicio legătură cu Coldea. Pe mine mă interesează dacă aveţi dovezi.”
Reprezentanta România TV a venit cu explicaţiile:
„Dvs nu aţi văzut un documentar de 45 de minute. Acest documentar nu a fost reclamat în integralitatea lui. Despre Recorder s-a spus într-adevăr în finalul acestui documentar şi pentru că absolut toate dovezile pe care noi le-am avut, dovezi din spaţiul public şi pe care le-am pus cap la cap, muncind în zilele respective.
Şi chiar dacă eu v-aş spune că aş avea dovezi în acest sens sau că nu aş avea, dumneavoastră nu vă puteţi baza pe ceea ce vă spun eu, pentru că trebuie să sancţionaţi ceea ce a fost pe postul de televiziune.”
Doi membri CNA, în apărarea România TV
Discuţiile au continuat cu intervenţiile a doi membri CNA, Georgică Severin şi Lucian Dindirică, ambii numiţi de PSD în CNA. Severin a ironizat documentarul Recorder şi chiar a susţinut ideea că protestatrii chair voiau o lovitură de stat „judiciară”:
„Legat de documentarul despre George Soros si Open Society, într-adevăr sunt elemente discutabile, dar sunt două lucruri pe care aş vrea să le subliniez şi poate colegii de la România TV se vor gândi de-acum încolo când fac, ca să nu mai stârnească nemulţumiri, să introduce şi ei de exemplu docudrama, actori deghizaţi care să citească nişte texte, să fim anunţaţi că este vorba de un alt gen jurnalistic, e adevărat, patentat acum de altcineva, dar care poate fi folosit, că nu a fost înregistrat”, a spus membrul CNA.
Georgică Severin despre afirmaţia că ar o lovitură de stat: „Când încerci să înlocuieşte şeful instanţei supreme sub presiunea străzi, scuzaţi-mă, nu putem să vorbim de altceva. ”
Despre „Lovitura de stat”, Severin a afirmat:
S-a vorbit de termenul de lovitură de stat. Cred că ar trebui să clarificăm. Legislaţia din România stabileşte extrem de clar în ce mod poate fi schimbat preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la fel ca şi conducerea şi componenţa CSM.
Orice altă tentative de înlocuire a conducerii celei de-a treia puteri din stat, prin alte mijloace, chiar dacă vin din stradă, reprezintă din punctual meu de vedere, o tentative de lovitură de stat judiciară, juridică.
Când încerci să-ţi impui un punct de vedere, dincolo de mijloacele stabilite de Constituţie şi de legile în vigoare, putem să vorbim că avem o tentative de lovitură de stat pe un anumit domeniu. Când încerci să înlocuieşte şeful instanţei supreme sub presiunea străzii, scuzaţi-mă, nu putem să vorbim de altceva.
„S-a spus dovezi că a fost o lovitură de stat. Eu cred că dacă o instituţie semnalează o posibilă încălcare a legii, dovezile, în primul rând, trebuie să le aducă instituţiile statului. Oricum, au fost în numeroasele rapoarte legate de România TV au fost o serie întreagă de discrepanţe, lucruri la limita sau dincolo de cadrul legal stabilit de Codul Audiovizualului şi dacă vor fi sancţiuni care să mi se pară ok le voi susţine, dacă nu, nu.”
Lucian Dindirică: „Sunt doar nişte ştiri prezentate, nişte opinii mai contondente, poate unele titluri neinspirate”
Lucian Dindirică, membru CNA, cel care s-a opus sancţionării România TV, a sărit şi el în apărarea România TV, spunând că n-ar trebui să se mai despice firul în patru.
„Cred că dăm prea multă importanţă lovitură sau tentativă de lovitură de stat. Noi am avut şi în partea cealaltă a extremiştilor, nu doar cei care sunt numiţi rezişti şi ONG-urile aferente au dat o lovitură de stat.
Celelalte televiziuni au prezentat lovitură de stat atunci când extremiştii din partea cealaltă au făcut proteste, mitinguri încercând să înlăture sau să suţină aşa ceva”, a punctat Dindirică făcând referire la protestele de după anularea turului doi al alegerilor.
Dinidircă crede că România TV a vorbit de lovitură de stat doar pentru audienţă:
„Povestea asta cu lovitura de stat este mai mult un fel de a atrage publicul telespectator să rămână pe canalul respectiv. Cred că au şi spus de câteva ori că e o lovitură de stat citând judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti care au spus acest lucru.
Aşa că una peste alta nu cred că ar trebui să ne mai aplecăm şi să despicăm firul în patru. (…) Sunt doar nişte ştiri prezentate, nişte opinii mai contondente, poate unele titluri neinspirate.”
Replica dură a Dorinei Rusu: „lanţ de afirmaţii grave şi minciuni”
Dorina Rusu:
„Constat că am avut de-a face cu un lanţ de afirmaţii grave, de acuzaţii, de minciuni, minciuni flagrante şi până la urmă scopul este de a decredibiliza tot ce s-a spus în documentarul Recorder, pentru a decredibiliza lupta pentru democraţie”.
Mircea Toma a propus o amendă de 100.000 de lei pentru documentarul despre Soros de la România TV în care era atacat inclusiv documentarul Recorder, dar şi pentru afirmaţiile false cum că la protestul pentru justiţie ar fi participat drogaţi şi criminali.
Mircea Toma, despre România TV: „Politica editorială pare să fie dedicată intereselor infractorilor, a celor care nu sunt condamnaţi”
Mircea Toma:
„Argumentul pe care colegul meu l-a format, din punctul meu de vedere, e o glumă. Nu poţi să acuzi că cineva pune la cale o lovitură de stat pentru că cere o demisie. Asta se cere în general când ieşi în stradă. Asta este definiţia unei manifestaţii publice.
(...) Politica editorială pare să fie dedicată intereselor infractorilor, a celor care nu sunt condamnaţi. Sunt infractorii care beneficiază doar ei de acest tip de intervenţie. E foarte bine că justiţia nu condamnă corupţii, asta şi vrem(a spus Toma ironic - n.r.).
Sunt acuzaţi de lovitură de stat cei care vor ca justiţia să funcţioneze. Sunt acuzaţi că vor să captureze justiţia. Ca să ce?!
Mesajul clar este de discreditare atât a conţinutului unei dezvăluiri făcute cum s-a putut, nu intru în discuţia materialului făct de cei de la Recorder, conţinutul este despre ceea ce am spus, este o acuzaţie fundamentată cât s-a putut, că justiţia nu mai reuşeşte să ronţăie, i s-au tocit dinţii. Iar ce face România TV este o dezlănţuire de forţă”, a spus Mircea Toma la momentul propunerilor.
„Legat de intenţiile celor din stradă, sunt consideraţi drogaţi, persoane care au omorât oameni. Asta e o acuzaţie sinistră. Ei sunt acuzaţi de crimă. Când spui aşa, en passant, spus de ziaristul postului, îi acuzi pe oamenii din stradă că sunt criminali şi se leagă mult mai firesc de lovitură de stat şi atunci vine şi acrobaţia fenomenală cu Coldea. (…)
Programul pe care l-am văzut în această emisiune la la Românai TV este ceva ce aş putea vedea în Belarus, este un produs editorial dedicat unui dictator care vrea să elimine rezistenţa populară, extinzând în alte state, în Iran.
Discursul acesta este discurs de tribunal popular care acuză tot ce înseamnă societate civilă ca fiind produsul unui…”, a mai adăugat membrul CNA.
Monica Gubernat:
"Nu poţi să generalizezi, că aici nu este vorba despre toată societatea civilă."
Toma a propus o amendă de 100.000 de lei pentru lipsă de echilibru şi dezinformările din emisiunile din 14 decembrie. „A fost minciună cap-coadă această emisiune”, a mai adăugat Mircea Toma.
De cealaltă parte, Monica Gubernat a propus 50.000 de lei amendă, dar a ţinut să sublinieze că amenda este propusă exclusiv pentru afirmaţiile făcute de România TV despre protestatarii pentru justiţie, despre care s-a spus că sunt interlopi, drogaţi şi „persoane care au omorât oameni” (adică criminali)., dar nu şi pentru atacurile la Recorder.
Monica Gubernat, membru CNA, a venit şi ea cu o contra propunere:
„Ca să nu ajungem la un dezechilibru al punctelor de vedere din Consilliu pentru că pare aşa că susţinem o singură parte. Totuşi în această problemă sunt două părţi şi nu aş vrea ca eu, personal, să fiu asimilată cu vreuna dintre părţi pentru că nu este treaba noastră ca instituţie.
De „audiatur et altera pars” cred că suferă şi reportajul Recorder, din punctul meu de vedere, dar nu discutăm reportajul Recorder în acest moment, nu ştiu dacă vom ajunge să-l dezbatem vreodată, dar ceea ce s-a spus despre cei care au ieşit în stradă mi se pare dezastruos.
Nu poţi să spui nici că sunt criminali sau drogaţi şi mai ales nu poţi să umileşti persoane doar pentru că aparţin unei minorităţi, cum a fost cazul acelui transsexual. O să propun o amendă de 50.000 de lei dar doar pentru acea emisiune în care s-a vorbit despre oamenii care au ieşit în piaţă care să îşi susţină până la urmă un punct de vedere.”
În finalul discuţiilor, înainte de vot, Georgică Severin a avut o ultimă intervenţie în care i-a reproşat lui Mircea Toma că ar fi „Ministrul Adevărului”.
Georgică Severin:
Am ascultat cu atenţie lunga prelegere a colegului Mircea Toma şi am avut aşa un fel de senzaţie că mă găsesc în faţa Ministrului Adevărului. Avem dreptul să avem opinii. Aceeaşi idee pe care Mircea o împărtăşeşte altcineva poate să fie de acord sau nu cu ea.
Nu există nicio dovadă, mai ales în instanţă, că cei de la Recorder au avut dreptate, cum la fel, corect spune şi Mircea, nici documentarul celor de la România TV nu poate fi demonstrat faptic.
Nu suntem aici în situaţie în care să dăm dreptate unora neapărat, că ne sunt simpatici, sunt din partea unei părţi a unei societăţi civile. Am eu dubii mari cu toată civilia asta la toţi.
Dar dincolo de povestea asta, să ne lămurim, există legi în vigoare. Poţi să ceri demisia cuiva cât vrei, dar demiterea nu poţi să o ceri atâta vreme cât legea nu dă posibilitatea nici preşedintelui nici Înaltei Curţi să demită pe preşedintele Înaltei Curţi. Să ne lămurim cu acest lucru.
Nu poţi să ceri demiterea. Poţi să-i ceri demisia. Dar arunci este un act unilateral şi individual al persoanei căreia îi ceri demisia.
Am văzut acolo o grămată de pancarte în care se cerea demiterea, să fie demisă, ceea ce nu este acelaşi lucru, şi asta deja este un abuz şi ne putem duce spre noţiunea respectivă.
Oricum pentru mine e o satisfacţie extrem de mare că discutăm problema loviturilor de stat după raportul congresului din Statele Unite. Noi aici nu avem nici calitatea, nici dreptul să stabilim ce e bine şi ce e rău. Pentru asta sunt instanţe, sunt alte chestii. Noi ne raportăm la încălcările legislaţiei audiovizuale.
Şi sincer să fiu, până unna alta când cineva încearcă să-mi demonstreze că adevărul stă într-o documdramă, în actori care citesc texte scrise şi poveşti de genul acesta şi unde nu s-a dat nici un fel de drept celor acuzaţi să spună punctul de vedere decât aşa când urma să fie lansat documentarul.
Nu mai cred demult în coincidenţe când toate se întâmplă în trei zile. Nu mai vreau lecţii. Haideţi să ne facem datoria de membri CNA. Sunt prea bătrând să mă mai convingă cineva că ce buni sunt unii şi ce răi sunt ceilalţi.
Oana Dincă: de la dezbatere jurnalistică la delegitimare
Oana Dincă, membru CNA, a comentat la rândul ei:
„Eu cred că un aspect relevant rezultat din această monitorizare îl constituie în care documentarul Recorder a fost abordat în cadrul emisiunilor analizate.
În locul unui demers jurnalistic construit pe principiile pluralismului şi echilibrului care ar fi presupus organizarea unor dezbateri reale, a spus asta şi Mircea, cu invitaţi relevanţi şi poziţionări alternative documentate, reacţiile identificare au fost preponderent orientate către contestare prin atac şi defăimare, delegitimare.
Nu se remarcă o confruntare de idei bazată pe fapte şi analize de substanţă care să ofere publicului perspective diverse asupra temelor ridicate de material, ci mai degrabă o abordare polemică, centrată pe discreditarea demersului jurnalistic.”
Două propuneri, niciun consens: cum a scăpat România TV fără sancţiune
În finalul discuţiilor, nouă membri din 10 au considerat că sunt încălcări grave la România TV, însă nu s-au înţeles asupra sancţiunilor. Cinci membri au fost pentru amenda de 100.000 de lei, în timp ce alţi patru au fost pentru amenda de 50.000 de lei.
Unul singur, Lucian Dindirică, s-a opus ambelor sancţiuni. Niciuna dintre amenzi nu a avut numărul minim de voturi (şase) pentru a fi aprobată. Prin urmare, votul va fi reluat în şedinţa următoare.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro