Skip to main content

CNA a depus plângere penală şi a sesizat CNCD, după o serie de emisiuni pe Facebook în care se spune că „Holocaustul românesc e o făcătură”

 
CNA a depus plângere penală şi a sesizat CNCD, după o serie de emisiuni pe Facebook în care se spune că „Holocaustul românesc e o făcătură”

Mai multe emisiuni difuzate online pe Facebook de canalul DIS TV au fost discutate la Consiliul Naţional al Audiovizualului. Este vorba despre trei ediţii ale emisiunii Inimă de român din 23, 30 iunie şi din 4 august, având ca subiect de dezbatere Holocaustul românesc.

Publicitate

La dezbaterea transmisă online au participat Alexandru Amititeloaie (moderator), Gică Manole şi Bogdan Vasile.

În cadrul acestor ediţii au fost făcute mai multe afirmaţii precum:

Holocaustul românesc este o făcătură, o mistificare istorică neruşinată şi mică, criminală, criminală, pentru că scopul este de a jefui naţiunea şi statul de uriaşe sume de bani” (ediţia din 23 iunie).”

„Aşadar situaţia este limpede. Nu statul român a provocat antisemitism. Nu statul român i-a batjocorit, umilit pe domnii evrei, ci invers. Evreii, în 1940, ne-au declarat război Armatei Române, structurilor informative, populaţiei… au omorât, au trădat, au incendiat. Aceste lucruri trebuie spuse!” (ediţia din 30 iunie).

Holocaustul românesc (...) vă spun că este mai mult, mai mult este o propagandă şi o mistificare neruşinată, nu se bazează pe realităţi istorice concrete” (ediţia din 04 august).

Ce a decis Consiliul?

Forul audiovizual a decis să transmită notificări către CNA-ul din Irlanda şi către compania Meta Platforms Ireland (Meta – Facebook).

Totodată, în privinţa declaraţiilor din emisiunea „Inimă de român”, Consiliul a decis să sesizeze atât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Ce s-a discutat la şedinţă?

Mircea Toma, membru CNA:

„Din punctul meu de vedere, conţinutul primei emisiuni pe care am vizionat-o încalcă legea penală.”

Dorina Rusu, membru CNA:

Este 100% negaţionism. Sunt şi acuzaţii la adresa Institutului Elie Wiesel (Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România). Aici nici nu mai încape îndoială că sunt acuzaţii grave şi minciuni, dar în primul rând că neagă existenţa Holocaustului, deci vorbeşte despre 3.000 de victime în loc de 14.000 şi spune că în ianuarie 1941 de fapt, evreii care erau proprietarii abatoarelor i-au agăţat în cârlige pe legionari.

În afară de faptul că evident trebuie să raportăm la Facebook, trebuie să le scriem şi trebuie să facem toate demersurile oficiale ca instituţie, pentru că suntem obligaţi prin lege să facem asta, eu cred că ar trebui să trimitem şi la Parchet.”

Mircea Toma, membru CNA, despre moderator şi invitaţii săi:

„Sunt bătrâni care fac foarte mult rău.”

Monica Gubernat, preşedintă şi membru CNA:

„Da, dar dânşii predau, dânşii sunt profesori universitari.”

Dorina Rusu, membru CNA:

„Îmi pare rău, nu sunt nişte bătrâni. Sunt nişte oameni care fac propagandă pe Facebook, pe o pagină care are destul de multe vizualizări şi care este folosită politic.

Nu este vorba despre faptul că sunt nişte bătrânei în cârje care îşi dau şi ei cu părerea la colţul străzii pe bancă la poartă mâncând seminţe.

Nu este aşa şi nu putem să relativizăm. Aici este vorba că fac propaganda asta pe Facebook şi cred că sunt destul de multe vizualizări.”

Monica Gubernat, preşedintă şi membru CNA:

Eu înţeleg că dânşii sunt profesori universitari, merg la catedră. Înţeleg că acel domn moderator este conferenţiar universitar la Universitatea din Bacău şi predă Teoria Generală a Dreptului. Acel domn care era moderator în prima emisiune, Amititeloaie, cred că îl cheamă.”

Mircea Toma, membru CNA:

„Negarea Holocaustului este definită fie prin negarea dimensiunii numărului de victime, fie prin negarea totală a faptelor.

În prima emisiune pe care am urmărit-o este o formulare simplă: "Holocaustul românesc este o făcătură, o mistificare istorică neruşinată şi mică, criminală, criminală, pentru că scopul este de a jefui naţiunea şi statul de uriaşe sume de bani". Deci este vorba despre negarea în sine a Holocaustului.”

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus