
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a organizat joi o reuniune de lucru dedicată combaterii pirateriei audio-video, la care au participat reprezentanţi ai principalelor grupuri media din România — Pro, Antena, Digi, Naţional şi Prima — alături de CNA, Ministerul Culturii, ORDA şi Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA).
Întâlnirea a vizat găsirea unor soluţii pentru limitarea retransmisiilor neautorizate ale evenimentelor sportive şi ale altor producţii în direct, în contextul pierderilor semnificative pe care fenomenul le generează.
Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii industriei, între 25% şi 75% dintre streaming-urile online ale unui singur eveniment sportiv sunt ilegale, iar impactul economic depăşeşte 50 de milioane de euro anual.
Participanţii au analizat posibile mecanisme de colaborare instituţională pentru identificarea şi blocarea rapidă a retransmisiilor ilegale, în conformitate cu Recomandarea (UE) 2023/1018 a Comisiei Europene, care încurajează cooperarea între autorităţile naţionale, titularii de drepturi şi intermediarii online, potrivit unui comunicat ANCOM.
ANCOM, în calitate de Coordonator al Serviciilor Digitale (DSC) pentru România, a subliniat necesitatea unui cadru comun de acţiune între instituţiile statului şi actorii implicaţi în distribuirea conţinutului online. Autoritatea a recomandat totodată ca instituţiile competente să îşi asume un rol activ în identificarea şi semnalarea conţinutului ilegal din domeniile pe care le reglementează.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro