Consiliul Naţional al Audiovizualului se pregăteşte de un nou concurs de frecvenţe radio şi a făcut primii paşi în acest sens.
Forul a prezentat în şedinţa publică de marţi, 20 februarie, o primă listă a frecvenţelor disponibile, cu 27 de frecvenţe din întreaga ţară, inclusiv una în Bucureşti (fosta Realitatea FM).
Ar urma să fie adăugate alte patru frecvenţe la lista celor 27, după cum a reieşit din discuţiile purtate de preşedintele CNA, Monica Gubernat, cu „banca tehnică”. Nu au fost menţionate zonele, însă s-a precizat că acestea sunt libere prin retragere şi aşteaptă confirmarea ANCOM că pot fi scoase la concurs.
Lista frecvenţelor libere a fost trimisă, ca de obicei, de ANCOM, care de data aceasta a făcut şi nişte menţiuni în premieră. Niciuna dintre frecvenţele ce urmează să fie scoase la concurs nu vor mai putea să-şi mărească puterea şi nici nu-şi vor mai putea schimba amplasamentului.
ANCOM, în documentul trimis la CNA:
„Pentru aceste staţii de radiodifuziune nu vor fi acordate ulterior mutări de amplasament pe cote dominante, altele decât cele specificate în listă, mutări în alte localităţi şi nici măriri suplimentare de putere, din motivele expuse mai sus şi vă rugăm să preluaţi aceste menţiuni atât în anunţul de publicare şi scoaterea la concurs a frecvenţelor, precum şi sub forma unui angajament în dosarul care trebuie depus pentru concurs, astfel încât viitorul titular al licenţei să îşi asume explicit aceste condiţii.”
În plus, ANCOM consdieră că „având în vedere numărul mare de solicitări primite de CNA şi incapacitatea benzii FM de a mai susţine aceste solicitări, considerăm că o soluţie care ar rezolva această situaţie este implementarea radiodifuziunii digitale terestre T-DAB+, pentru care România deţine suficiente resurse spectrale nevalorificate încă.”
Dorina Rusu, membru CNA:
„Este prima dată când ANCOM-ul ne transmite pentru frecvenţele de putere mică nu vor exista măriri, aşa că cei care vor participa să nu vină cu speranţa că dacă o să câştige acum o frecvenţă de putere mică, după aceea să o transforme într-una mare, pentru că nu se va întâmpla. Şi nici nu se va muta în altă parte. Aceasta e o noutate şi e bine ca cei care vin la concurs să ştie acest lucru.”
Când se va organiza concursul?
CNA nu a stabilit încă o dată nici măcar aproximativă pentru organizarea acestui concurs.
Preşedinta CNA a precizat însă că urmează ca data să fie discutată informal, între membrii, având în vedere că anul acesta vor fi, cel puţin teoretic, patru runde de alegeri, ceea ce înseamnă patru campanii electorale, în care şi CNA va avea mult de lucru.
Frecvenţele ce vor fi scoase la concurs:
- Alba Iulia - 100,5 (200W)
- Arad - 90,6 (100)
- Baia Mare - 92,8 (200)
- Blaj - 105,2 (100)
- Brad - 87,7 (50W)
- Bucureşti - 90,2 (6000W)
- Caransebeş - 99,1 (100W)
- Câmpina - 103,2 (100W)
- Câmpulung - 88,4 (200W)
- Cluj - Napoca - 92,8 (50W cu reducere la 30 în sectorul 90 - 120 grade)
- Deva - 93,5 (200W)
- Deva - 98,8 (200W)
- Dorohoi - 93,9 (50W)
- Focşani - 99,3 (200W)
- Haţeg - 89,8 (200W)
- Moldova Nouă - 107,8 (500W)
- Odorheiu Secuiesc - 90,9 (100W)
- Oneşti - 92,7 (100W)
- Orăştie - 92,9 (100W)
- Piatra Neamţ - 88,6 (200W)
- Ploieşti - 95,9 (200W)
- Sibiu - 96,1 (100W)
- Sulina - 107 (50W)
- Topliţa - 105,4 (50W)
- Vaslui - 89,7 (200W)
- Zalău - 90,8 (200W)
- Zărneşti - 88,2 (50W)
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro