Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis retragerea licenţei postului Gold FM, deţinut de fiica analistului Cozmin Guşă. Decizia a fost luată din acelaşi motiv ca în cazul postului Realitatea Plus: neplata unor amenzi mai vechi de şase luni.
Mai exact, postul de radio nu a făcut la CNA dovada plăţii amenzilor mai vechi pe care le-a primit în anii 2024 - 2025 de la CNA.
Amintim că astăzi CNA a retras licenţa Realitatea Plus pentru amenzi neplătite de peste 600.000 de lei.
Nu este prima dată când CNA ia astfel de decizii. „Deschizător” de drum a fost televiziunea OTV a lui Dan Diaconescu, căreia i-a fost retrasă licenţa tot din cauza amenzilor neplătite.
Anul trecut, CNA a retras licenţele pentru trei televiziuni mai mici, Global News, Melos şi Linkpress TV.
Citeşte şi: BOMBA ZILEI. CNA a retras licenţa Realitatea Plus. Postul lui Maricel Păcuraru se închide
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro