Skip to main content

„E o justificare şi o istorie a şpăgii”. Medika TV, sancţiune de la CNA după ce un medic a făcut apologia „plăţilor informale”, iar moderatoarea n-a avut nicio intervenţie

 
„E o justificare şi o istorie a şpăgii”. Medika TV, sancţiune de la CNA după ce un medic a făcut apologia „plăţilor informale”, iar moderatoarea n-a avut nicio intervenţie

„Îi justifică pe cei care iau şpagă”. Astfel a fost catalogat de către un membru CNA interviul acordat de medicul Letiţia Coriu, la televiziunea Medika TV, în care a vorbit pe larg despre „atenţiile” primite de medici de la pacienţi.

Publicitate

Medicul nu le-a numict nici şpagă, nici atenţii, ci a spus în permanenţă că este vorba despre „plăţi informale”.  

Letiţia Coriu este medic primar ATI Spitalul Colţea, Bucureşti, şefa secţiei ATI şi membru în Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti. 

Pentru lipsa de reacţie a moderatorului în discuţia cu medicul care a făcut apologia „plăţilor informale”, CNA a decis să dea o somaţie. 

„Justifică pe cei care iau şpagă”, a spus Monica Gubernat, preşedintele CNA.

De cealaltă parte, Cristina Pocora, membru CNA, a contrazis-o: „Nu, explică. Acuma este o realitate”.

„Cu siguranţă e o realitate, dar justificarea acesteia, într-un asemenea mod, de către un medic, mie mi se pare...”, a continuat Monica Gubernat.  

Alina Loghin, Clever Media, care a reprezentat Medika TV în faţa CNA:

„Despre comentariile doameni doctor nu aş şti să le apreciez. Eu recunosc că am avut o problemă foarte gravă de a înţelege ce vorbeşte, în primul rând. O dată a spus că nu este de acord cu şpaga, că este împotrivă, data viitoare a găsit justificări, apoi a spus că la secţia ATI de la spitalul Colţea că nu se ia. Nu am înâeles efectiv nimic.”

Monica Gubernat:

„Asta înseamnă că moderatorul nu şi-a făcut bine treaba pentru că trebuia să pună nişte întrebări ca atare astfel încât să înţelegeţi şi dumneavoastră şi telespectatorii.”

Dorina Rusu:

„De la început până la sfârşit vrea să aducă o justificare pentru acceptarea plăţilor informale, însă moderatoarea nu reacţionează în niciun fel.

Ştim că lucruril acestea s-au practicat, dar să spunem că e normal ca medicii să ia şpagă, că ast este plata informală, şi să nu existe nicio reacţie din partea moderatorului. Mă înspăimânt ca un post ca acesta, care discută teme medicale, mă înspăimântă că ar putea discuta mai des despre subiectul acesta, în termenii ăştia.”

Mircea Toma, membru CNA: 

„Problema este că este un punct de vedere tgragic care este reprezentat cu nişte argumente care sunt fiecare în parte, moral, situate într-o anumită parte a scalei corupţiei, asezonate cu nişte mici informaţii false.

De exemplu că în Europa că peste tot se ia şpagă. (...) Trece un stol de porumbei pe lângă doamna moderatoare care nu clipeşte, nu o deranjează nimic. Este profund dezechilibrată povestea la care asist. Din punctul nostru d evederee, al CNA, ziaristul trebuie să-şi facă treaba. Ce părere are doamna Coriu este treaba dânsei, dar trebuie pus în context.”

Ce a spus medicul în emisiune despre „plăţile informale”: 

„Revenind la tradiţie şi la ţările blocului sovietic. Noi, eu, când eram tânără specialistă şi chiar şi medic primar, statul român a crezut de cuviinţă că poate să îmi răsplătească munca de 6 ani de medic, de Facultate de Medicină, unde se luau cu opt oameni pe post concurenţă.

Deci, cumva eram dintre cei eminenţi, da? Apoi, rezidenţiatul încă 5 ani. Noi trăiam din 300 euro, 400 euro. Ce însemna, la vremea aceea, 300-400 euro? Însemna că nu aveam niciun fel de posibilitate să ne susţinem material o familie. Nu mai spun de a învăţa, de a progresa. În această situaţie noi am trăit şi a fost o presiune din partea statului român să ne alterăm conştiinţele. Cine nu a suportat să-şi altereze conştiinţa în a primi plată informală pentru ceea ce dădea statului, s-a dus în altă ţară.”

Medicul Letiţia Coriu a menţionat şi o statistică privind plăţile informale în Europa, spunând că în România procentul celor care oferă „plăţi informale” este similar cu cel al Austriei (19%, România vs 17% Austria). 

Letiţia Coriu:

„Vedeţi, există, nu există, nu mai există graniţe, nu mai există graniţă nici măcar pentru plăţile informale. Este grav. Este grav că toţi locuitorii Europei consideră, trei sferturi din ei, 65% consideră că în ţara lor este larg răspândită plata informală. Eu nu fac o pledoarie pentru plata informală, din contră, sunt cu totul împotrivă, împotriva a face ceva conform unor conexiuni, de a obţine un serviciu public prin conexiuni, prin telefoane, prin bani. Suntem complet împotrivă.”

Referitor la faptul că în secţia în care lucrează nu se ia „plata informală”

Letiţia Coriu: Cum am reuşit? Am să pornesc tot din urmă. Sau am să vă spun.

Avem un colectiv de oameni cărora le-am explicat, avem 75% spor şi am făcut un calcul. 75% spor pe care ni-l de statul. Avem, practic, salarii, cel puţin medicii comparativ cu judecătorii. Dânşii, totdeauna, judecătorii se vor uita pe fluturaşul nostru şi vor spune, vor judeca că acest medic, care are acelaşi salariu cu mine, nu şi-a făcut datoria în mod deontologic şi e clar că suntem într-un caz penal, pentru că şi înainte, şi în timpul şi după nu trebuie primite nici atenţii.

Letiţia Coriu:

Aceasta este legea în România la momentul acesta. Că această lege poate că nu ţine cont de faptul că unii dintre medici, care sunt foarte valoroşi şi care merg la risc foarte mare, nu au acest spor pe care statul român, la ATI a considerat că îl merită, atunci, probabil că lucrurile în alte părţi rămân cumva în urmă.

Cumva, în tradiţia blocului sovietic de unde venim, iar acolo unde cumva aceste inechităţi s-au rezolvat, şi dacă oamenii sunt conduşi de un lider care este un exemplu în sine, vorbesc de exemplul personal, vorbesc de autenticitate, vorbesc de ceea ce face conducătorul, liderul, da, atunci oamenii ascultă, oamenii ascultă şi în momentul în care obiceiul se răspândeşte în acea insuliţă, să ştiţi că toată lumea face la fel, chiar dacă poate ar fi avut alte tendinţe. Aşa cum şi un medic când merge în străinătate şi lucrează acolo, nu i se pare atât de... Poate că nu are salariu foarte, mult mai mare decât al nostru, dar ascultă şi vede ce se întâmplă în jurul lui.

Medicul Letiţia Coriu, supărată pe Digi24, a făcut reclamaţie la CNA

CNA a discutat tot ieri, în acelaşi context şi o reclamaţie a medicului Letiţia Coriu pentru un material realizat de Carla Tănăsie la Digi24 ca parte a campaniei Pacient în România. După vizionarea emisiunii, însă, membrii CNA nu au găsit încălcări. 

„Încă sunt români care fac credit pentru operaţii. În tot acest timp, unii medici cer să fie puşi la adăpost de "dansul cătuşelor", spune materialul de pe Digi24. 

Coriu a menţionat în reclamaţie că jurnalista Carla Tănăsie interpretează într-un mod tendenţios o declaraţie a sa, „cum că m-ar deranja discuţia despre şpagă la televizor”.

Carla Tănăsie în materialul de pe Digi24: 

„Unul dintre medicii deranjaţi că despre şpaga din spitale se vorbeste in mass media este chiar un membru din Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor Bucureşti, care ar trebui să aibă un comportament exemplar şi obiectiv - Letiţia Coriu. Pentru moment, apără drepturile medicilor anchetaţi pentru mită.” 

Cum a fost citată Letiţia Coriu în emisiunea Digi24:

„Problema mea este că medicii sunt trataţi cu măsuri inegale faţă de alţi corupţi şi că se cere sânge de medic la televizor. Vorbesc de felul în care se practică justiţia în cazul medicilor." 

Letiţia Coriu, medic ATI spune "ne trebuie un nou statut al medicului. Un statut care să nu-i confere impunitate şi omnipotenţă, dar mai ales în situaţii de controversă, să-l pună la adăpost de linşajul public, de dansul cătuşelor, de stâlpul infamiei, cu precădere în speţe care au direct de-a face cu actul medical , unde se  aplică prezumţia de nevinovăţie." 

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus