Licenţa postului de televiziune Naţional 24 Plus a vost prelungită de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Postului va emite şi în următorii nouă ani, în urma unui vot CNA în unanimitate.
Ce a spus în faţa CNA reprezentantul Naţional 24 Plus, post deţinut de fraţii Micula (European Drinks&Foods)?
Nicoleta Popa, director general Naţional 24 Plus:
„Am ajuns la majorat, am făcut 18 ani. Suntem o televiziune generalistă de familie care se adresează întregii familii.
Avem emisiuni pentru copii, iar pentru cei care nu pot să ajungă la teatru, în colaborare cu Opera Comică din Bucureşti avem un program de două ore sâmbăta şi duminica - Nino şi Maria - pe care îl oferim tuturor copiilor din ţară. Sunt piese de teatru care se joacă la ei şi care se văd la noi.
Sunt 16 ani de Euroferma, emisiune care nu a avut niciodată reluare, nu a luat pauză niciodată sau, în colaborare cu Poliţia Română, Sed Lex care informează lumea despre buletine, paşapoarte, amenzi, absolut tot ce ţine de partea aceasta.
Filmele sunt subtitrate pentru a ne adresa tuturor categoriilor de telespectatori. Avem divertisment, găzduim şi o emisiune pentru minorităţi.”
Răsvan Popescu, membru CNA: Ce ne spuneţi despre viitor, despre perspectivă?
Nicoleta Popa:
„Ne dorim să continuăm în aceeaşi linie serioasă pe care cred că ne-am format-o deja pentru telespectatori, şi cred că şi pentru dumneavoastră.
Nu am fost o televiziune care să creeze probleme, din contră, cred că am fost un partener loial inclusiv în pandemie şi nu numai. Suntem un promotor al filmelor româneşti şi rămânem aşa în continuare.
Noi ne dorim să facem foarte multe, încercăm să ne menţinem pe această linie de familie şi nu este uşor..”
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Violeta Romanescu a revenit in aprilie '23, a nascut si a luat o pauza.