În doar trei luni, reţeaua Naţional FM deţinută de fraţii Micula a pierdut patru frecvenţe radio importante. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras în şedinţa publică de astăzi două frecvenţe ale postului Bistriţa (93,4 FM), respectiv Făget (100,9 FM). Cea de Făget este o frecvenţă de mare putere ce acoperă zone extinse din Arad, Timiş şi puţin din Hunedoara.
Motivul retragerii frecvenţelor este acelaşi ca şi în cazul retragerilor de Petroşani şi Târgu Mureş, reprezentanţii postului de radio nu au depus documentaţia necesară pentru prelungirea valabilităţii acestora. Mai exact, licenţele radio şi TV au o valabilitate de nouă ani.
Înainte de împlinirea celor nouă ani, orice post trebuie să depună la CNA un dosar de prelungire. O formalitate. Dacă dosarul nu este depus iar frecvenţa „expiră”, CNA nu poate decât să retragă respectiva frecvenţă.
Deţinătorul licenţelor „a fost înştiinţat cu privire la data expirării valabilităţii, dar nu a solicitat prelungirea acestora” arată documentele prezentate în şedinţa CNA.
La cele patru se adaugă şi două frecvenţe Favorit FM din Paşcani şi Bechet, post ce ţine tot de grupul de media al fraţilor Micula.
Ca urmare a retragerii licenţelor pentru Bistriţa şi Făget, reţeaua Naţional FM se reduce la doar 35 de staţii.
Frecvenţele pierdute urmează să fie scoase la concurs de CNA însă instituţia nu a anunţat încă un calendar.
National FM a împlinit, pe 2 august, 20 de ani de la prima emisie.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro