Skip to main content

PROPUNERE. CNA vrea retragerea licenţelor televiziunilor care îşi schimbă acţionarii fără acordul instituţiei

Televiziunile care îşi modifică acţionari fără acord de la CNA, aşa cum spune legislaţia în prezent, ar putea rămâne fără licenţă. 

Publicitate

Forul audiovizual a trimis Senatului o propunere de modificare a Legii Audiovizualului astfel încât să poată retrage licenţele televiziunilor care îşi schimbă proprietarii fără acord.

Menţionăm că CNA nu poate modifica Legea Audiovizualului ci doar Parlamentul. În prezent, Senatul lucrează la republicarea Legii Audiovizualului şi a cerut un aviz (care este consultativ) din partea forului audiovizual. În acest context, CNA a propus şi adăugarea unui articol care să îi permită retragerea licenţei unei televiziuni atunci când se schimbă acţionarul (cu o cotă mai mare de 20%) şi refuză apoi să revină la starea iniţială. 

Propunerea vine după ce în ultimul an CNA s-a confruntat cu mai multe situaţii în care o serie de televiziuni şi-au schimbat acţionarii ii fără a avea acord. Televiziunile au sfidat în mod constant CNA şi au refuzat să revină la forma iniţială a acţionariatului chiar dacă acestea au fost amendate în repetate rânduri. 

Chiar în ultimele luni trei posturi de televiziune au ajuns să fie amendate pentru astfel de modificări, iar CNA intenţionează să le amendeze în continuare până ce vor reveni la starea iniţială. 

Este vorba despre posturile Global News şi Melos TV, care în luna noiembrie au fost amendate cu 20.000 de lei, respectiv 30.000 de lei pentru că nu au cerut acordul CNA atunci când şi-au modificat acţionariatul. 

Cele două posturi au ajuns să fie controlate de controversatul Remus Rădoi, zis Codiţă. Rădoi a devenit cunoscut la nivel naţional după ce Libertatea a dezvăluit în plin scandal al crimelor de la Caracal, că poliţiştii din Olt au apelat la el pentru a o găsi pe Alexandra Măceşanu.

Şi televiziunea Profi24, fondată la nivel local de jurnalistul Iulian Uţă, şi devenită  televiziune naţională (cu acordul CNA), a fost amendată cu 10.000 de lei după ce şi-a schimbata acţionarii. Televiziunea a fost preluată în totalitate de Mădălin Lisaru, preşedinte al Partidului Patrioţilor, organizaţia din Italia. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • jk jk
    Legat de știrea cu plecarea reporterului de la RTV,știu că el presta la un moment dat și la o TV locală din Târgu Jiu.Și,la fel ca în cazul celuilat reporter de acolo,mai nou acționar la o TV locală din Cluj,madam Niculescu tot de la o ședință CNA a aflat de asta
  • Sabina Sabina
    https://www.protv.ro/emisiuni/groapa/articol/101746-dana-rogoz-declaratii-inaintea-episodului-inapoi-in-groapa-editia-tv-nu-e-deloc-omul-care-sa-se-victimizeze-vreo-secunda

    Cea de-a doua semifinală EURO 2024 a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 22:00 – 23:54. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 15.6 puncte de rating și 56.0% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 2.8 puncte de audiență și 10.2% share. Dea lungul difuzării, peste 2.5 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 22:46, aproape 3 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.
    Sursă: https://www.protv.ro/articol/101742-anglia-a-invins-olanda-si-va-juca-finala-euro-2024-contra-spaniei-duminica-in-direct-la-pro-tv-si-pe-voyo

    ​Emisia moderată de Costin Ștucan, alături de Cătălin Oprișan, a avut, de fiecare dată, în platou experți din lumea fotbalului care au oferit unele dintre cele mai interesante și atractive comentarii: Ciprian Marica, Răzvan Raț, Laurențiu Reghecampf, Alexandru Chipciu și Florin Răducioiu.

    În direct, din Germania, li s-au alăturat reporterii PRO TV sau, prin telefon, alți specialiști din domeniu care și-au oferit părerea cu privire la cele întâmplate.

    Telespectatorii nu au ratat niciun minut, iar emisia a fost de fiecare dată lider absolut de audiență! În medie, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 4.6 puncte de rating și 31.9% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 1.7 puncte de audiență și 11.8% share. În comparație cu principalul competitor nișat pe sport, PRO TV avea cifre mult mai mari, aceștia înregistrând, în medie, doar 0.3 puncte de audiență și 1.9% share.

    Față de anul 2021, atunci când PRO TV a transmis precedentul turneu european, cifrele Studioul UEFA EURO 2024 au avut o creștere impresionantă, de peste 50% în ceea ce privește cota de piață.
    Sursă: https://www.protv.ro/articol/101726-studioul-uefa-euro-2024-lider-absolut-de-audienta-in-fiecare-seara-de-meciuri-la-pro-tv

    Valentin Teodosiu, rol important în noul serial TĂTUȚU`!
    Sursă: https://www.protv.ro/emisiuni/clanul/articol/101709-valentin-teodosiu-rol-important-in-noul-serial-tatutu-personajul-meu-este-cel-mai-de-temut-al-vremii
  • Sabina Sabina
    Confruntarea din prima semifinală a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 22:00 – 23:52. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 14.2 puncte de rating și 49.1% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 2.9 puncte de audiență și 10.0% share. De-a lungul difuzării, aproape 2.3 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 22:39, aproape 2.7 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.
    Sursă: https://www.protv.ro/articol/101703-spania-este-prima-echipa-calificata-in-finala-euro-2024-cea-de-a-doua-semifinala-diseara-la-pro-tv-si-pe-voyo

Trimite un comentariu

sus