Skip to main content

PROPUNERE. CNA vrea retragerea licenţelor televiziunilor care îşi schimbă acţionarii fără acordul instituţiei

Televiziunile care îşi modifică acţionari fără acord de la CNA, aşa cum spune legislaţia în prezent, ar putea rămâne fără licenţă. 

Publicitate

Forul audiovizual a trimis Senatului o propunere de modificare a Legii Audiovizualului astfel încât să poată retrage licenţele televiziunilor care îşi schimbă proprietarii fără acord.

Menţionăm că CNA nu poate modifica Legea Audiovizualului ci doar Parlamentul. În prezent, Senatul lucrează la republicarea Legii Audiovizualului şi a cerut un aviz (care este consultativ) din partea forului audiovizual. În acest context, CNA a propus şi adăugarea unui articol care să îi permită retragerea licenţei unei televiziuni atunci când se schimbă acţionarul (cu o cotă mai mare de 20%) şi refuză apoi să revină la starea iniţială. 

Propunerea vine după ce în ultimul an CNA s-a confruntat cu mai multe situaţii în care o serie de televiziuni şi-au schimbat acţionarii ii fără a avea acord. Televiziunile au sfidat în mod constant CNA şi au refuzat să revină la forma iniţială a acţionariatului chiar dacă acestea au fost amendate în repetate rânduri. 

Chiar în ultimele luni trei posturi de televiziune au ajuns să fie amendate pentru astfel de modificări, iar CNA intenţionează să le amendeze în continuare până ce vor reveni la starea iniţială. 

Este vorba despre posturile Global News şi Melos TV, care în luna noiembrie au fost amendate cu 20.000 de lei, respectiv 30.000 de lei pentru că nu au cerut acordul CNA atunci când şi-au modificat acţionariatul. 

Cele două posturi au ajuns să fie controlate de controversatul Remus Rădoi, zis Codiţă. Rădoi a devenit cunoscut la nivel naţional după ce Libertatea a dezvăluit în plin scandal al crimelor de la Caracal, că poliţiştii din Olt au apelat la el pentru a o găsi pe Alexandra Măceşanu.

Şi televiziunea Profi24, fondată la nivel local de jurnalistul Iulian Uţă, şi devenită  televiziune naţională (cu acordul CNA), a fost amendată cu 10.000 de lei după ce şi-a schimbata acţionarii. Televiziunea a fost preluată în totalitate de Mădălin Lisaru, preşedinte al Partidului Patrioţilor, organizaţia din Italia. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sabina Sabina
    Confruntarea din prima semifinală a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 22:00 – 23:52. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 14.2 puncte de rating și 49.1% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 2.9 puncte de audiență și 10.0% share. De-a lungul difuzării, aproape 2.3 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 22:39, aproape 2.7 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.
    Sursă: https://www.protv.ro/articol/101703-spania-este-prima-echipa-calificata-in-finala-euro-2024-cea-de-a-doua-semifinala-diseara-la-pro-tv-si-pe-voyo

    PRO TV anunță numirea lui Vlad Stănilescu în rolul de Digital Director
    Sursă: https://www.protv.ro/articol/101638-pro-tv-anunta-numirea-lui-vlad-stanilescu-in-rolul-de-digital-director

    Record de participanți în a doua zi la Neversea. Peste 75.000 de oameni s-au distrat la concertele lui MALUMA, Mahmut Orhan, Don Diablo
    Sursă: https://www.protv.ro/articol/101617-record-de-participanti-in-a-doua-zi-la-neversea-peste-75-000-de-oameni-s-au-distrat-la-concertele-lui-maluma-mahmut-orhan-don-diablo

    Pro TV o sa faca un nou serial Scara B
  • Sabina Sabina
    Confruntarea dintre Anglia și Elveția a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 19:00 – 21:40. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 7.2 puncte de rating și 36.3% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 2.4 puncte de audiență și 11.9% share. De-a lungul difuzării, aproape 1.5 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 21:39, peste 2.2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.

    Cel de-al doilea meci al zilei, cel dintre Olanda și Turcia a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 22:00 – 23:54. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 12.4 puncte de rating și 50.4% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 1.7 puncte de audiență și 6.9% share. De-a lungul difuzării, peste 1.9 milioane de români s-au bucurat de fotbal, iar în minutul de aur, la ora 22:42, aproape 2.2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe confruntarea serii.

    De la miezul nopții, cei de acasă au avut parte de comentariile zilei și de primele informații despre tot ce s-a întâmplat în această etapă, la Studioul UEFA EURO 2024! Costin Ștucan, Cătălin Oprișan, Răzvan Raț și Ciprian Marica au fost alături de telespectatori, iar aceștia nu au ratat niciun minut din emisiune.

    Studioul EURO a fost lider absolut de audiență în intervalul 24:02 – 25:01. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 4.9 puncte de rating și 33.6% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 1.8 puncte de audiență și 12.5% share.
    Sursă: https://www.protv.ro/articol/101619-anglia-si-olanda-s-au-calificat-in-semifinalele-euro-2024-marti-si-miercuri-la-pro-tv-si-pe-voyo-aflam-finalistele-turneului

    Confruntarea dintre Spania și Germania a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 19:00 – 21:38. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.1 puncte de rating și 43.6% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 2.1 puncte de audiență și 10.1% share. De-a lungul difuzării, aproape 1.7 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 21:37, peste 2.4 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.

    Cel de-al doilea meci al zilei, cel dintre Portugalia și Franța a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 22:00 – 24:43. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 11.8 puncte de rating și 49.1% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 1.9 puncte de audiență și 8.0% share. De-a lungul difuzării, aproape 2 milioane de români s-au bucurat de fotbal, iar în minutul de aur, la ora 22:34, aproape 2.3 milioane de telespectatori erau cu ochii pe confruntarea serii.
    Sursă: https://www.protv.ro/articol/101612-spania-si-franta-s-au-calificat-in-semifinalele-euro-2024-astazi-se-joaca-ultimele-doua-meciuri-din-sferturi-la-pro-tv-si-pe-voyo

Trimite un comentariu

sus