Skip to main content

Halucinant! Detalii despre cum se pot învia morţii, la Antena Stars: "Cadavrul e masat tot timpul, în toate părţile" Ce a păţit postul după acest derapaj

 
Halucinant! Detalii despre cum se pot învia morţii, la Antena Stars: "Cadavrul e masat tot timpul, în toate părţile" Ce a păţit postul după acest derapaj

Da, aceste lucruri s-au spus pe post, în direct. Da, invitatul (înregistrat prin telefon) a fost lăsat ca atare. Se pot învia morţii? Se pot, a spus invitatul, şi a prezentat detaliat "tehnicile". Ce a păţit Antena Star după acest derapaj? O ...somaţie.

Publicitate

Detaliile, în continuare:

Discuţii halucinante despre reînvierea persoanelor decedate au atras postului Antena Stars o somaţie publică de la Consiliul Naţional al Audiovizualului. 

Cazul a ajuns pe masa CNA ca urmare a unei sesizări venit de la un telespectator, ce viza emisiunea Star Magazin, difuzată în miezul zilei pe Antena Stars.

În cadrul emisiunii, Anatol Basarab, prezentat drept specialist psiho-energo-informaţional, a prezentat o serie de presupuse tehnici care ar învia oamenii decedaţi. Proceduri „care încearcă să facă din sângele închegat, sânge fluid. Apoi, să-l mişte prin corp, apoi să pornească inima, apoi toate merg mai departe.”, după cum a afirmat el în emisiune.  

Anatol Basarab: „Omul, el e mort cum spunem noi, dar lui până în a patra, a zecea zi, după moarte, îi creşte părul, îi creşte (!) unghiile, deci, nu este chiar mort! Dacă procesele fiziologice acolo, încă se întâmplă, fie şi la un nivel micro, aşa, abia vizibil, corpul e doar inert!”

Olga Popa, moderatoarea emisiunii: În România, se fac astfel de intervenţii?

Anatol Basarab: În România, nu! Pentru că nu avem tradiţia asta. N-avem tradiţia asta culturală şi nici spirituală. Cadavrul e masat tot timpul, în toate părţile. Este încălzit, este masat tot timpul. Este împins sângele prin anumite mişcări fizice. Aşa, mai mult seamănă cu un masaj, dacă vreţi … Apoi este legănat cadavrul ca să se pornească forţele centrifuge, apoi, iarăşi este masat, iarăşi este încălzit, la o temperatură gen saună. Iarăşi este legănat, iarăşi este … centrifugat, să spunem aşa, iarăşi este masat, până când încet, încet, deschide ochii. Apoi, după ce deschide ochii, începe să înţeleagă comenzile. Dar, la un nivel, am spus aşa, de biorobot.

Olga Popa: Unde se practică această metodă de a învia oamenii?

Anatol Basarab: Într-o mulţime de locuri, începând din junglele braziliene şi alte zone şi triburi se practică până în timpul de faţă, procesul de înviere, cu o singură condiţie, ca organele interne să fie toate prezente.

Olga Popa: Un om care a murit şi este înviat, va mai fi vreodată la fel, sau ce se întâmplă cu el?

Anatol Basarab: Nu, nu, nu! Devine un zombi, un  om care ştie să execute ceea ce i se spune, nu are sentimentul de empatie, procesele lui psihice sunt oarecum, răsturnate, date peste cap, dar poate îndeplini anumite munci, precise întocmai şi exacte, destul de simple, cum ar fi: de a lucra în agricultură.

Materialul şocant a fost însoţit şi de o dezbatere cu Anda Ghiţă, soacra lui „Pitbull” Atodiresei, şi Daniel Duţă-profesor, doctor în psihologie.

Totodată, în finalul dezbaterii, pe post a fost prezentată şi o poziţie a purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu:

„ Creştinismul real nu cunoaşte asemenea ritualuri, ci doar Sfinte Taine, şapte la număr. Singura înviere accesibilă omului în această viaţă, este cea duhovnicească/sufletească prin pocăinţă.

De asemenea, conform cuvintelor lui Hristos, va exista o înviere generală a morţilor, la sfârşitul istoriei, chiar înainte de a doua venire a Sa pe pământ, în vederea Judecării finale a tuturor oamenilor. Aceasta este învăţătura creştină pe tema învierii. Învierea autentică nu este o resuscitare”

Printre titluri care au apărut pe post: 

  • Experienţe şocante! Mărturii ale oamenilor care au trecut în lumea de dincolo şi s-au întors;
     
  • Anatol Basarab, specialist psiho-energo-informaţional: ”Un om poate fi reînviat după ce a fost declarat mort, prin anumite tehnici”;
     
  • Cum poate fi readus la viaţă, un om declarat mort de către medici? ”Sângele închegat devine fluid şi astfel recirculă prin corp”;
     
  • Cum poate fi readus la viaţă, un om declarat mort de către medici? ”În România nu se fac astfel de intervenţii”;
     
  • Cum poate fi readus la viaţă, un om declarat mort de către medici? ”Corpul este masat, încălzit la o temperatură gen saună”;
     
  • Imediat: Reacţia Bisericii Ortodoxe Române;
     
  • Cum poate fi readus la viaţă, un om declarat mort de către medici? ”Creştinismul real nu cunoaşte astfel de ritualuri”;
     
  • Cum au reuşit să se întoarcă din lumea de dincolo!;
     
  • Imediat: clarvăzătoarea convinsă  că nepoţica este reîncarnarea mamei moarte!;
     
  • Imediat: ce semnale a primit Carmen Harra de la mama moartă!:
     
  • Imediat: Reacţia Bisericii Ortodoxe Române:
     
  • Anatol Basarab, specialist psiho-energo-informaţional: ”După ce deschide ochii, începe să înţeleagă comenzile”;
     
  • Reacţia Bisericii Ortodoxe Române; Reacţia Bisericii Ortodoxe Române: ” Creştinismul real nu cunoaşte astfel de ritualuri”. 

Emisiunea nu s-a oprit însă aici. În aceeaşi ediţie Star Magazin a fost adusă în discuţie şi tema reîncarnării. Carmen Hara, prezentată de presa din România drept ghicitoare şi clarvăzătoare, a intrat în direct în emisiune pentru a povesti că nepoata sa ar fi o reîncarnare a mamei sale (a lui Carmen Hara) care a murit. 

„Deci, am aflat că ea va veni pe lume, chiar în ziua şi-n luna în care a murit mama mea. Deci, nu cred că e ceva, un semn mai puternic decât ăsta! Deci, când cineva vine pe lume şi afli chiar în ziua morţii unei anume persoane, asta este o indicaţie că sufletul respectiv vrea să vină înapoi. Şi iată, că s-a întâmplat şi deci, putea să fie băiat dar, a fost fată, pentru că trebuia să vină mama mea înapoi”, a spus Carmen Hara în emisiune. 

Cum s-a apărat televiziunea

Norina Ionescu, reprezentant Antena Stars: Despre resurecţie, adică reînvierea morţilor, întâlnim vorbindu-se de la Mircea Eliade, în Istoria ideilor şi a credinţelor religioase, până la Odiseea lui Homer.

Aş vrea să pornim de la premisa că drumul fiecăruia, individual, în cercetările privind taina morţii, taina vieţii să nu se conformeze într-un mod absolut pedant unei singure căi de cunoaştere.

Există abordări care, aşa cum spuneau şi moderatorii, care au avut grijă să prezinte nişte puncte de vedere avizate şi acceptate, un psiholog, punctul de vedere al reprezentatului Patrarhiei. Însă, aceste aspect ce ţin de spiritualitate, de această componentă, le regăsim şi la persoane care au o altă carte de vizită, ca să spun aşa, decât domnul Anatol Basarab.

Le regăsim de exemplu la Rudolf Steiner, care întemeietorul antropozofiei şi care vorbeşte despre reîncarnare şi care este cel care a dezvoltat pedagogia Waldorf, care este în toată această lume.

Despre resurecţie, adică reînvierea morţilor, întâlnim vorbindu-se de la Mircea Eliade, în Istoria ideilor şi a credinţelor religioase, până la Odiseea lui Homer.

Nu mai vorbesc de filme, cinematografie, de zombie, de  religia zoroastrică. Toate aceste lucruri există şi sunt de domeniul cercetării, ca să zic aşa. NU ştiu dacă este mai bine dacă să vorbim sau să nu vorbim despre ele. (…)

Da, este o abordare SF, ştiu ce prevede Codul Audiovizual dar poate că şi Codul Audiovizual de acum un deceniu…

Monica Gubernat, preşedintele CNA:

„Cum este încadrată această emisiune?”

Norina Ionescu:

„Ca un magazine în care găseşti de toate, tot felul de abordări. (…) Acest domn, Anatol Basarab, am citit şi eu puţin despre el, nu i-am citit nicio carte, dar înţeleg că este adeptul şcolii de spiritualitate ruseşti.”
(…)

Mircea Toma:

(…) Sunt de acord că putem discuta filosofic şi spiritual despre viaţa de după moarte, dar să asist la o scenă în care om spune că dacă pompăm un cadavru îi redăm viaţa, aia nu mai e spiritual. El spune, fizic, cum facem cu cadavrul: îl luăm, îl pompăm, îl luăm în braţe, îl legănăm şi îi pornim inima.

Norina Ionescu

Dacă luăm aşa o propoziţie din tot contextul…Dar acolo sunt făcute precizări că în România nu se întâmplă lucrul acesta, că este vorba despre nişte practici voodoo care se întâmplă în America de Sud.

Dar, ca o paranteză, vă mai spun că Anatol Basarab a lucrat în Rusia cu echipele care au trimis cercetători în spaţiu.

Eu cred că am dat suficiente repere, recunoscute de-a lungul istoriei, cu lucruri concrete, patentate, şi din filosofie, şi mai puţin din filozofie, astfel încât să avem o perspectivă mai amplă. Sigur că putem să tăiem cu barda oricând şi oricum.

Nicolaie Bălaşa, membru CNA:

(…) Ca modalitate de discuţii, ca punct de plecare în analizarea unui subiect din punct de vedere cultural, eu nu văd nici un fel de greşeală dacă ea a fost făcută cu bună credinţă. Şi nu cred că a fost făcută cu rea intenţie emisiunea respectivă.

Dorina Rusu, membru CNA:

Dacă s-ar fi discutat în aceşti termeni în care a discutat şi doamna Ionescu şi în care vorbiţi şi dumneavoastră, ar fi fost cu totul altceva.

Am văzut evident cu toţii documentare în care sunt abordate religios, filosofic, ştiinţific subiectele acestea, evident fiecare după credinţa lui.

Aici nu e vorba despre nici un fel de abordare care are legătură cu filosofia. Aici pur şi simplu se spune că unui om care a murit i se încălzeşte sângele prin masaj. Nu vorbim aici despre Odiseea. Vorbim despre o vulgarizare în exces a unor mituri, credinţe.

Ionel Palăr, membru CNA

„Mie mi se par astfel de emisiuni foarte periculoase pentru că ar duce oamenii să se gândească, să creeze confuzie că se poate întâmpla orice, sau ar da o speranţă deşartă că nu s-a făcut tot posibilul să învie.

Mă gândesc că un astfel de lucrur ce presiuni ar pune pe zona medicală pentru că ar fi putut să-l reînvie, dar nu l-au reînviat că nu l-a reîncălzit, nu l-a strâns în braţe, nu l-a masat suficient de bine şi nu a reuşit să pornească motorul care înseamnă inima.

Am mers prea departe din punctul acesta de vedere, dar chiar dacă este specificiul emisiunii Antena Stars, parcă totuşi e prea mult. Parcă pentru brandul dumneavoastră s-a ajuns într-o altă zonă. Aveţi suficientă audienţă. (…) Eu nu mi-aş mai dori să văd astfel de lucruri cel puţin la dumneavoastră la postul de televiziune.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus