Skip to main content

"Cu Budeanu în studio, ar trebui schimbată sigla CNN şi pusă o bufniţă moartă". Sancţiuni pentru Antena 1 şi Antena 3 CNN. De la atacurile făcute de Dana Budeanu, la detalii despre o crimă.

 
Sursa foto: Dana Budeanu, Facebook
Sursa foto: Dana Budeanu, Facebook

Posturile Antena 1 şi Antena 3 au fost sancţionate de Consiliul Naţional al Audioviualului. De la atacurile aduse Ministrului Mediului Tanczos Barna, făcute de Dana Budeanu, la descrierea detaliată a unei crimei din Teleorman. Pentru Antena 1 s-au dat scrisori de atenţionare, iar la Antena 3 a trecut somaţia.

Publicitate

Concluzia zilei, trasă de Mircea Toma, membru CNA: 

"Cu Dana Budeanu în studio, să te numeşti CNN, ar trebui schimbată sigla CNN şi pusă o bufniţă moartă. Aceea ar fi sigla corectă pentru această emisiune.

Dana Budeanu care este o sursă de maximă competenţă formată la coafor. De la coafor vine direct la Antena 3. (...) Moderatorul e perfect de acord cu domnia sa. Asta e scenă de coafor. Nu o deranjezi că vorbeşte sub cască."

Cazurile, pe rând. Înainte de Dana Budeanu la Antena 3, crima de la Antena 1:

1. Antena 1, două subiecte şi două scrisori de atenţionare

Cazul Romaero:

În cadrul ştirilor Observator din 15 octombrie a fost difuzat un material despre Romaero, cu privire la siguranţa zborurilor şi au fost arătate de mai multe ori imagini cu aeronava Tarom şi personalul Tarom, care n-au nicio legătură cu serviciile Romaero.

Titlu afişat pe ecran: "Angajaţi Romaero: viaţa pasagerilor în pericol."

Mircea Toma, membru CNA:

"În ilustraţie apare un avion Tarom. Reclamaţia este că Tarom nu este unul dintre clienţii Romaero, deci nu este expus presupuselor pericole pe care le-ar genera ineficienţa Romaero."

Mircea Toma - "Ştiţi dacă Tarom este client al Romaero?"

Norina Ionescu, reprezentant Antena 1:

"Am văzut 2-3 cadre în care apare sigla Tarom. În rest am văzut că este concentrat pe componentele unei aeronave. Este o ilustrare parţială, nefericită, făcută de colegii mei. În cuprinsul ştirii se specifică de două ori care sunt companiile cu care are contract Romaero."

CNA  a decis să dea o scrisoare de atenţionare postului Antena 1. Scrisoarea invocă articolul 65 cu b din Codul Audiovizualului: "În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune reală"

Crima din Teleorman:

Pe 24 octombrie, tot la Observator a fost pe post o ştire despre uciderea unei tinere din Teleorman. Uciderea a fost prezentată cu detalii fără a fi menţionată vreo avertizare privind impactul emoţional.

Titlu afişat pe ecran: "Anchetă de film: crimă, urmată de sinucidere"

Mircea Toma, membru CNA: - "Se califică pentru violenţă conjugală?"

Norina Ionescu, reprezentant post:

"Probabil că se califică. A fost probabil, o omisiune, scăpare a colegilor mei. Nu am ce să justific, le-am atras atenţia. În permanenţă eu stau cu gura pe ei, dar câteodată le mai scapă."

Dorina Rusu, membru CNA:

"A fost o descriere lungă, de câteva minute."

Dorina Rusu: - "De ce s-a considerat că e necesar să fie un reportaj atât de lung despre o crimă?"

Norina Ionescu:

"E vorba despre două crime odioase în Alexandria, într-o singură săptămână, relatate de către toate posturile de televiziune, în cadrul ştirilor.

Nu consider că a fost o reconstituire propriu-zisă. Este interpretabil câte detalii s-au dat, ce fel de imagini, etc."

Dorina Rusu:

"Taică-su e filmat cum plânge, care a spus ce s-a întâmplat... Ca a fost înjunghiată."

Monica Gubernat, membru CNA:

"Eu abia aştept să deschidem cutia Pandorei şi să luăm ştirile de la ora 17.00 şi să vedeţi acolo cap-coapă crime, violuri, descrieri, reconstituri, accidente."

Mircea Toma:

"Lipseşte Tel Verde... Tel Verde este pus ca mesaj pentru a ajuta persoanele care sunt expuse."

Norina Ionescu:

"Pentru a măsura şi a tăia corect în cazul acestei ştiri, consider că era potrivit, dar implică o muncă suplimentară din partea dumneavoastră să fie analizate ştirile date de posturle de televiziune pe acest subiect, pentru că au fost o grămadă."

Răsvan Popescu, membru CNA:

"Tocmai din cauza asta am propus ca această scrisoare să fie către toată lumea."

Atât pentru Antena 1, cât şi pentru toate posturile TV, CNA  a decis să fie sancţionate cu scrisoare de atenţioare, în baza articolului 42 cu 2:

"În cadrul difuzării în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care abordează tema violenţei domestice este obligatoriu să se asigure informarea victimelor violenţei domestice asupra existenţei numărului de telefon Telverde destinat victimelor violenţei domestice".

2. Antena 3 CNN şi o emisiune cu Dana Budeanu

Pe 25 octombrie, la Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea au fost aduse acuzaţii de incompetenţă la adresa Ministerului Mediului Tanczos Barna. Discuţia a fost între Gâdea şi Dana Budeanu, invitata acestuia. În emisiune s-a mai spus că Barna nu îşi face treaba pe motivul că este de etnie maghiară.

Norina Ionescu:

"Este vorba despre o opinie pe care o are doamna Dana Budeanu. Cunoaştem direcţia în care merg opiniile dânsei, mai degrabă către conservatorism retrograd decât către progresism.

Cred că Mihai Gâdea a pus în topica corectă opinia Danei Budeanu. Nu cred că a marşat la acuzaţii."

Valentin Jucan, membru CNA:

"În momentul în care doamna Budeanu spune că ministrul Barna reprezintă interesele unui alt stat sau reprezină interesele minorităţii maghiare. Aceasta nu este o opinie, ci o afirmaţie. Trebuia să existe o reacţie a moderatorului."

Mircea Toma, membru CNA:

"În corpul dezbaterii pe care o analizăm, formularea pe care a promovat-o doamna Budeanu cu privire la Barna a fost, ca idee spun, pentru că el este maghiar nu acţionează pentru interesele României.

Gâdea intervine, dar nu intervine pentru a corecta informaţia pe care a formulat-o Dana Budeanu. 

Acuzaţia pe care o face Dana Budeanu, că ministrul mediului pentru că este maghiar este inamic al interesului naţional. Asta mi se pare o informaţie gravă."

Mircea Toma, membru CNA:

"Ceea ce se întâmplă este o încălcare a mai multor articole... Cu Dana Budeanu în studio să te numeşti CNN, ar trebui schimbată sigla CNN şi pusă o bufniţă moartă. Aceea ar fi sigla corectă pentru această emisiune.

Dana Budeanu care îşi dă cu părerea de chestii strategice. Dana Budeanu care este o sursă de maximă competenţă formată la coafor. De la coafor vine direct la Antena 3.

Eu respect postul Antena 3 şi mi se pare că evoluează excepţional, dar cu Dana Budeanu acolo mi se pare că este degradată calitatea acestui post. Moderatorul e perfect de acord cu domnia sa. Asta e scenă de coafor. Nu o deranjezi că vorbeşte sub cască."

Mircea Toma a propus o amendă de 10.000 de lei, dar nu a trecut de consiliu. Doar Valentin Jucan a fost pentru această propunere.

În schimb a trecut somaţia propusă de Monica Gubernat. Somaţia dată de CNA postului Antena 3 CNN prevede articolele 47 cu 4 şi 64 cu 1.

Art.47 - (4) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unei persoane pe baza apartenenţei acesteia la un grup/o comunitate definit(ă) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.

Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus