Atenţionare pentru Pro TV, după ce postul TV a lăsat să se vadă conturul zonei intime a unei concurent prin fustă. Este vorba despre Maria Guci, care a interpretat la audiţiile pe nevăzute melodia „Alive”. „Am văzut o fată drăguţă, blondă, ne-am uitat şi între picioarele ei. Efectiv am simţit-o că a fost făcută de rating”, a spus Cristina Pocora, membru CNA.
Postul TV a primit o scrisoare de atenţionare de la CNA pentru imaginile date pe post chiar în prima ediţie Vocea României din acest sezon.
Monica Gubernat, membru CNA, a calificat filmarea ca "nefericită”.
Înainte de a intra pe scenă, concurenta din Republica Moldova a povestit despre abuzul care i s-a întâmplat când avea 17 ani. După terminarea interviului, au fost arătate cadre luate de jos, de sub fustă, lâsând să se vadă zona intimă a participantei în vârstă de 29 de ani.
VIDEO. Momentul cu Maria Guci, pe scena de la Vocea României
NOTĂ: În clipurile care au fost publicate pe canalul YouTube The Voice of Romania, momentul discutat în şedinţa CNA nu se vede. El poate fi urmărit doar pe VOYO, unde a rămas înregistrarea primei ediţii din acest sezon de la Vocea României. Este vorba despre un moment de câteva fracţiuni de secundă, difuzat ca ilustraţie pe interviul realizat de Pro TV cu MariaGuci.
Ce a spus reprezentantul postului în faţa Consiliului?
Adelina Sandu, reprezentant Pro TV:
„Ceea ce s-a văzut în cadru este culoarul de mers pe scenă pe care îl folosesc toţi concurenţii la fel şi luminile.
Este intrarea pe care o folosesc toţi concurenţii. Nu a fost nimic intenţionat sau deosebit, dar aici aş remarca mesajul pe care l-a transmis doamna... E păcat să nu ne axăm pe mesajul pe care l-a transmis.”
Monica Gubernat, preşedintă şi membru CNA:
„Asta speram să rămână pe mesaj, dar a fost atât de nefericită filmarea aceea şi chiar nimeni s-o vadă, în condiţiile în care se montează emisiunea, nu era în direct. Adică aţi anulat-o pur şi simplu. Aţi anulat povestea, aţi anulat personajul. Aţi folosit-o.”
Adelina Sandu:
„Nu cred că folosul acesta a fost bine intenţionat pentru mesaj, cum ziceam mai devreme, luminile au fost aceleaşi, intrarea, podiumul pe care intră, cadrele. Este consacrat pentru emisiunea noastră.”
Monica Gubernat:
„Da, dar acolo se putea monta, adică nu a fost în direct.”
Adelina Sandu:
„Aş vrea să pun accent pe mesaj.”
Monica Gubernat:
„Mesajul l-aţi anulat singuri. Aţi vrut să puneţi accent pe mesaj, pe care l-aţi anulat în 5 secunde cu cele 5 secunde de cadru.”
Cristina Pocora, membru CNA:
„Mi se pare ca v-aţi folosit de acea persoană şi de acea poveste. Ati spus-o, am plâns cu toţii, ne-am emoţionat, dar am văzut o fată drăguţă, blondă, ne-am uitat şi între picioarele ei. Efectiv am simţit-o că a fost făcută de rating, adică e bună de rating, dar nu am învăţat nimic.
Pur şi simplu asta a fost senzaţia că a fost folosită. Această poveste şi această fată a fost folosită şi de voi prin felul în care aţi ales să o prezentaţi.”
Adelina Sandu:
„Mie nu mi se pare, mai ales că mesajul este unul destul de lung şi pozitiv pe care îl transmite tuturor femeilor.
Nu ne-am folosit de dumeaei, din contră, poate ne-am folosit pe partea pozitivă ca să transmitem acest mesaj către celelalte doamne care ar putea fi în situaţia ei.”
Monica Gubernat:
„A alunecat camera şi a alunecat cu intenţie şi cu intenţie au rămas acele imagini montate.”
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro