Skip to main content

O nouă televiziune se lansează în România, iDracula TV. „Nu va fi despre vampiri”

 
Foto generată cu ajutorul AI
Foto generată cu ajutorul AI

O nouă televiziune va intra în peisajul media din România după ce a primit licenţă de la Consiliul Naţional al Audiovizualului. Patronul televiziunii Atomic TV a primit de la CNA o nouă licenţă de televiziune pentru un canal tematic sub denumirea iDracula. Va fi un post de televiziune cu tematică „traveling, muzică, motorsport”. „În niciun caz de vampiri. E o marcă care atrage turişti foarte mulţi”, a subliniat proprietarul postului. 

Publicitate

Televiziunea va fi operată de societatea Atomic Media Advertising, care mai deţine şi Atomic TV, televiziune deţinută de Şerbu Maria - Sophia, fiica afaceristului Nicolae Şerbu. 

Potrivit proiectului depus la CNA, iDracula va avea 60% din programe, producţie proprie, iar 40% producţii ale altor producători. 

Conform proiectului financiar, societatea a bugetat din fonduri proprii suma de 250.000 de euro pentru achiziţionarea echipamentelor, a programelor şi pentru funcţionare. 

Nicolae Şerbu, care a venit în faţa CNA pentru a susţine proiectul le-a spus membrilor că în trecut a fost organizator al curselor pe circuitul stradal din jurul Palatului Parlamentului, dar şi că deţine un restaurant sub numele iDracula în Bucureşti. 

„Este un brand putrenic, un brand de ţară pe care îl folosesc alte ţări şi îl folosesc bine şi încep şi eu cum făcea cineva o expunere: am implementat acest proiect în zona ospitalieră. Am făcut o zonă de entertainment, un restaurant de 360 de locuri. Până în pandemie lucram numai cu grupuri de turişti.

Erau consacrate Hanul lui Manuc şi Carul cu Bere, istorie, dar au preferat Dracula. De ce? Am făcut totul din butaforie şi am pus pe tavan toţi domnitorii care s-au succedat la domnie, începând cu Mircea cel Bătrân şi terminând cu Mihai Viteazul. Ideea este că turiştii respectivi erau foarte impresionaţi, nu aveam vampiri, ci cavaleri în armură, spade, butaforia era făcută în stil medieval şi nu aveau nicio legătură cu aceşti vampiri”, a spus Şerbu la CNA. 

Despre proiectul de televiziune, Nicolae Şerbu a continuat: 

„Acest canal de televiziune nu intră în niciun fel de competiţie. De foarte mulţi ani activez în zona motorsport, pe plan internaţional am avut succes maxim. De ce Dracula? Pentru că atrage pe plan internaţional.

Doresc să continui povestea circuitului din jurul Palatului Parlamentului. Vreau să aduc motorsportul, acei copilaşi, care muncesc, de la carting, de mici, de la şase ani, până la enduro, motocross. Competiţii pe care nimeni nu le bagă în seamă, nimeni nu le difuzează. Nu sunt în atenţia posturilor comerciale.”

Despre conţinutul programelor, Şerbu spune că va fi un amestec de travel, muzică şi motorsport: „Muzică de travel, acele coveruri cu care am crescut şi care sunt prezentate, filmate la diferite obiective turistice. Acestea înregistrează sute de milioane de vizualizări în YouTube. Avem acele echipe de români, Hai Hui (canal de turism), fac nişte lucruri fabuloase, am discutat cu ei şi vom face proiecte împreună. Şi retransmisia şi transmisia evenimentelor motorsport.”

Televiziunea are în grilă emisiuni precum

  • „A new kind of breakfast” (matinal),
  • Atomic Motorsport Academy,
  • Fast and Furious!,
  • Hai Hui,
  • Bucharest Challenge,
  • iDracula Podcast,
  • Top Travel 20,
  • iDracula... ai ştiri
  • iDracula Untold - Muzica anilor 1990 - 2020
  • iDracula Musical Show - concurs de muzică de travel cu juriu în care caută noi talente din industria muzicală.
  • The Tale of The Wallachian Vlad The Impaler - dezbateri în studio despre muzica românească de la secolul XIV până în ziua de azi. 

În final, proiectul a fost votat în unanimitate de membrii CNA. 

Ionel Palăr, membru CNA: „Eu vă felicit că v-aţi legat de un brand pe care vreţi să-l dezvoltaţi.”

Oana Dincă, membru CNA: Mie mi se pare tare inspirată această denumire a unui viitor post TV. V aputea include foarte multe lucruri. Şi privesc din perspectiva turismului şi a promovării de ţară.” 

Dorina Rusu, membru CNA: „Eu îl votez pentru curaj. Nu ştiu dacă o să aibă succes, prezentarea a fost cam haotică, nu mi-am dat seama unde vrea să ajungă, dar mi se pare că e un mare curaj să investeşti destul de mult într-un proiect ca acesta.”

Monica Gubernat, membru CNA: „Prezentarea a fost un pic haotică, dar i-am apreciat entuziasmul şi buna credinţă.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus