Cine sunt actorii din Clanul, noul serial românesc de la Pro TV care va începe din toamnă? George Mihăiţă, în rol de mafiot.
Clanul este noul serial Pro TV care va fi difuzat din toamnă. Bazat pe un format turcesc numit „Icerde”, producţia arată lupta dintre mafie şi poliţie.
Din distribuţia proiectului de care se ocupă, ca scenarist, regizor şi producător creativ, Anghel Damian („Vlad”), fac parte nume mari, dar şi tineri actori din noua generaţie.
George Mihăiţă îl interpretează pe Bebe Măcelaru', un personaj familist şi în acelaşi timp liderul unei organizaţii mafiote, scrie stirileprotv.ro.
Anghel Damian, scenarist şi regizor:
„Avem parte de două lumi savuroase aş spune eu, care sunt foarte puţin cunoscute publicului larg, grupările de crimă organziată, lumea mafiei, şi lumea poliţiei, ştim despre aceste lumi, auzim despre ele, dar nu cunoaştem interiorul lor.
Sunt personaje cărnoase, care presupun compoziţie actoricească, avem de la Bebe Măcelaru', doar numele şi deja te duci într-o zonă, înţelegi că e vorba de un capo di tutti capi, e un şef al mafiei, care are bineînţeles toată compelxitatea unui şef de mafie, dar e şi un om de familie, un om care îşi întreţine un clan şi are mulţi aliaţi şi duşmani”.
George Mihăiţă, rol principal în serialul Clanul:
"Personajul se numeşte Bebe Macelaru', care înainte de '89 a fost măcelar şi acum e şeful clanului, el dirijează tot ce poate, e în relaţie cu mulţi alţii şi are o mână de oameni în jurul lui, foarte multe le realizează, rele, prin intermediul celor din jur, al locotenenţilor. Bineînţeles că relele nu vin întâmplător, atunci când sunt păcăliţi cei din clanul meu, sunt înşelaţi, omorâţi, clanul se răzbună”.
Şerban Pavlu, comisarul-şef din serialul Clanul, potrivit TV Mania:
„Sunt băiat bun. Nu am văzut varianta turcească, am văzut filmul original hongkonghez – „Infernal Affairs” – , apoi varianta lui Scorsese. Pe astea două le ştiu foarte bine.
Personajul meu nu e doar un poliţist cu familie şi maşină mică şi vacanţă la mare, dar are şi o latură întunecată. Este un tip care devine obsedat de Bebe Măcelaru şi de această retezare a caracatiţei Mafiei şi care transformă totul într-o luptă personală, aşa cum nu trebuie să se întâmple de fapt. Iar asta îl transformă într-un personaj foarte interesant.”
În centrul acţiunii din Clanul sunt doi fraţi, interpretaţi de actorii Denis Hanganu („Sacrificiul“) şi Marian Olteanu („Ruxx“ şi „Sacrificiul”). Iar intrigile apar din faptul că cei doi se află în tabere diferite.
Denis Hanganu este Tudor Achim, „băiatul rău” din serial:
„E un personaj cum nu am mai avut până acum, şi mă bucură să îl interpretez, pentru că e drept, am fost încadrat până acum într-o tiplogie de asta de erou, Făt-frumos, pentru doamne, îşi cere iertare, iubeşte.
Sunt extrem de bucuros că în cadrul acestui proiect am avut şansa de a schimba cumva macazul şi paradigma, de a umple cumva tipologia asta cu un astfel de rol”.
Marian Olteanu joacă rolul personajului David Pribeag, mâna dreaptă a comisarului şef:
„Multă acţiune, suspans, mult mister. E foarte plăcuta atmosfera, mă simt că în facultate, majoritatea am fost colegi.
Acum am bucuria şi onoarea de a juca cu artişti consacraţi mari, cum e Carmen Tănase, domnul Mihăiţă, şi un actor pe care-l admir foarte tare, Şerban Pavlu”.
Cine mai apare în Clanul?
- Artista Theo Rose, pe numele ei real Diaconu Maria Teodora, este Vera Maximilian, fata lui Bebe, avocata grupării de crimă organizată, şi ea într-un rol principal, scrie TV Mania.
- Mădălina Craiu („Ruxx”) este Ilinca, o jurnalistă de investigaţie şi rudă cu personajul Tudor Achim. „Este o actriţă absolut excepţionalăm care se întâlneşte cu un rol diferit de ce a făcut până acum, un rol de compoziţie”, a spus Damian pentru TV Mania.
- Cătălina Grama (Jojo) este Magda, soţia lui „Tătuţu” Bebe
- Codin Maticiuc şi George Ivaşcu, locotenenţii lui Bebe
În alte roluri importante vor apărea, printre alţii, Carmen Tănase, Vladimir Drăghia, Silviu Mircescu, Constantin Drăgoi, Bogdan Farcaş.
Seria Icerde a fost difuzată la noi Happy Channel şi TDC sub numele de „Intrusul”, cu actorii Çağatay Ulusoy („Feriha”, „Yaman”) şi Aras Bulut Iynemli în rolurile principale.
Ptr Mara {***?!? Hai recunoaște, (un fel de ***