Ce filme şi seriale noi aduce platforma HBO Max în luna iunie. Pe zona de filme în premieră, platforma aduce blockbusterul regizat de Andy Serkis, Venom: Let There Be Carnage şi The Addams Family 2.
HBO Max aduce şi filmul românesc Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, în regia lui Radu Jude. Platforma aduce a doua producţie originală realizată în parteneriat cu casa de discuri Global Records. Este vorba despre o serie documentară care o are în centru pe Irina Rimes.
Celebrul serial SF Westworld revine la HBO Max cu cel de-al patrulea sezon.
Paginademedia.ro prezintă în continuare noutăţile lunii iunie, pe platforma HBO Max:
FILME NOI:
-
Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (3 iunie),
-
Don’t breathe 2 (10 iunie),
-
Venom: Let There Be Carnage (24 iunie),
-
Penguin Bloom (17 iunie),
-
The Addams Family 2 (18 iunie);
TITLURI MAX ORIGINALS:
-
Father of the Bride (16 iunie),
-
Visitors, sezonul 1 (23 iunie),
-
That Damn Michael Che, sezonul 1 (30 iunie);
HBO:
-
Irma Vep (7 iunie),
-
Westworld, sezonul 4 (27 iunie),
-
The Janes (9 iunie),
-
Spring Awakening: Those You've Known (1 iunie);
ADULT SWIM:
-
Birdgirl, sezonul 2 (22 iunie),
-
Primal, sezonul 1 (15 iunie),
-
Smiling Friends sezonul 1 (22 iunie),
-
Tuca & Bertie sezonul 2 (24 iunie);
PRODUCŢII LOCALE ŞI TITLURI SPECIALE:
-
Irina Rimes: Pe drumul meu (3 iunie),
-
Balcony Movie (19 iunie);
TITLURI PENTRU COPII:
-
We Baby Bears sezonul 1 (3 iunie),
-
Backstage, două sezoane (3 iunie),
-
The SpongeBob SquarePants Movie (4 iunie),
-
The Spongebob Movie: Sponge Out of Water (11 iunie);
ALTE PREMIERE:
-
Conversation With Friends sezonul 1 (3 iunie),
-
Roswell, New Mexico, sezonul 4 (7 iunie),
-
Noughts + Crosses sezonul 2 (12 iunie),
- Servant of The People (16 iunie).
Detalii despre noutăţile de pe HBO Max
Irina Rimes: Pe drumul meu (3 iunie)
O miniserie documentară ce explorează, pe parcursul a şapte episoade, influenţele care au făcut-o pe Irina Rimes artista de astăzi. Momente importante din viaţa Irinei, detalii despre sursele de inspiraţie ale albumelor anterioare, într-o călătorie către regăsire în care sunt pregătite noi melodii şi detalii din culise, sunt completate de declaraţii ale unor profesionişti din industria muzicală, artişti şi persoane publice precum: Tudor Chirilă, Andra, Cătălin Măruţă, Damian Drăghici, Adrian Despot, The Motans, Alex Cotoi. Primele trei episoade vor fi disponibile pe 3 iunie.
Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (3 iunie)
Aclamatul film al lui Radu Jude, câştigător al premiului Ursul de Aur la Berlinale 2011 şi al Premiului Gopo 2022 pentru Cel mai bun lungmetraj, analizează raporturile dintre individ şi societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat, le provoacă în viaţa acesteia.
Irma Vep (7 iunie)
Regizorul francez Olivier Assayas (Personal Shopper, Summer Hours) şi-a adaptat propriul film de succes din 1996 într-o serie limitată produsă de A24 şi prezentată în premieră la Cannes în acest an.
Father of The Bride (16 iunie)
Comedia romantică semnată de Gaz Alazraki, după romanul cu acelaşi nume al lui Edward Streeter, este o producţie Warner Bros. Pictures cu Andy García, Gloria Estefan, Adria Arjona, Isabela Merced, Diego Boneta şi Chloe Fineman, despre viaţa unei familii cubanezo-americane.
Venom: Let There Be Carnage (24 iunie)
Filmul regizat de Andy Serkis continuă povestea celebrului personaj Venom din universul Marvel Comics. Reporterul Eddie Brock şi extraterestrul Venom (Tom Hardy) se confruntă cu criminalul în serie Cletus Kasady (Harrelson) devenit gazda simbiontului Carnage, care are abilităţi nemaivăzute, devenind un pericol pentru întreaga lume.
Westworld (27 iunie)
Celebrul serial SF, o odisee întunecată despre începuturile şi evoluţia conştiinţei artificiale, revine cu noi mistere de rezolvat în al patrulea sezon pe HBO Max şi este una din cele mai aşteptate lansări ale lunii.
The Janes (9 iunie)
Lungmetrajul documentar regizat de Emma Pildes şi Tia Lessin supune atenţiei acţiunile reţelei clandestine Jane Collective din Chicago, responsabilă de producerea a peste 11000 de avorturi ilegale, în anii dinaintea deciziei Roe v. Wade.
Spring Awakening: Those You've Known (1 iunie)
Filmul are în prim plan distribuţia şi echipa spectacolului Spring Awakening jucat pe Broadway în urmă cu 15 ani şi câştigător al premiului Tony, care se reuneşte la 15 ani de la premieră într-un concert în beneficiul The Actors Fund.
Balcony Movie (19 iunie)
Regizorul Paweł Łoziński intră în dialog cu oamenii pe care-i vede de la balconul său din Varşovia, ce devine treptat un spaţiu de confesiune pentru vecini şi trecători, oferind poveşti unice care ne amintesc că viaţa depăşeşte mereu imaginaţia, într-un film ce devine un autoportret al lumii contemporane.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu