Skip to main content

Libertatea: Un angajat al Guvernului s-ar fi dat jurnalist Digi24. Pentru a-l ajuta pe Florin Cîţu

 
Foto - Hepta
Foto - Hepta

Un consilier angajat în Guvern s-ar fi dat drept jurnalist la Digi24 pentru a-l ajuta pe premierul Florin Cîţu. Respectivul om din Guvern cere, din SUA, opinii favorabile lui Cîţu, arată ziarul Libertatea

Publicitate

Despre ce este vorba? 

Pe scurt, o profesoară universitară din SUA a publicat două editoriale pe digi24.ro vara aceasta. În respectivele texte vorbeşte despre mai multe idei liberale şi în laudă pe Florin Cîţu. 

Jurnaliştii Libertatea au stat de vorbă cu Deirdre McCloskey, care a afirmat că „M-a contactat din România un jurnalist de la Digi24”.

„Alexandru Butiseacă mi-a spus că e ziarist la acel site de televiziune, Digi 24. Şi mi-a trimis un document al Partidului Liberal. Asta mi-a explicat Alexandru şi nu mi-a dat foarte multe detalii”, a spus McCloskey pentru Libertatea. 

Despre Alexandru Butiseacă, Libertatea scrie că este angajatul Guvernului României în poziţia de consilier al premierului Florin Cîţu pe probleme economice.

Aceasta a negat că s-ar fi dat drept jurnalist Digi24.ro în dialogul avut cu gânditoarea liberală din SUA, pentru a o convinge să scrie despre Cîţu în secţiunea cu editoriale de pe digi24.ro. 

Deirdre McCloskey spune că nu a primit bani pentru textele publicate de Digi. 

Digi24 nu lămureşte rolul angajatului de la Guvern

Că textele în care Cîţu este lăudat de Deirdre McCloskey nu au fost pe bani o spune şi Adriana Duţulescu (şefa digi24.ro), care însă nu lămureşte rolul lui Alexandru Butiseacă în tot acest caz. 

Contactată de Libertatea, Adriana Duţulescu a spus: 

„Rubrica Agora Digi este deschisă fără discriminare pentru publicarea de comentarii şi opinii venite din partea unei plaje largi de autori, lideri de opinie, politicieni, ambasadori, lideri politici externi, scriitori, şefi de stat, comisari europeni, şefi de instituţii interne sau externe.

Condiţia pentru publicare este dată doar de respectarea valorilor europene, a drepturilor individuale şi a legilor legate de condamnarea antisemitismului, discursului urii şamd. Textele publicate în rubrica Agora nu sunt parte a niciunui deal comercial.

Fiind o întrebare venită de la un competitor direct pe piaţa presei online, este de la sine înţeles că fluxurile interne şi de comunicare cu cititorii şi autorii externi nu sunt de interes public”, scrie Libertatea. 


Tot materialul Libertatea, AICI


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marius marius
    refuz sa cred ca exista cineva atat de ingenuu,incat sa creada ca madama aia din sua,presteaza GRATIS....
  • un privitor un privitor
    @BAM - care succes urias? Tu ai fumat ceva? Putem vorbi de un succes cand te raportezi la b1 tv si realitatea. Probabil ala de la guvern a incurcat legitimatiile. Parca i se mai spune si um24, nu? Oare de ce?
  • didi didi
    deci un nene ii da unei tanti un text sa scrie aia ce crede despre el. tanti aia scrie ce o taie capul. care e problema?

    ca nenea e angajatul lui citu sau e jurnalist la digi sau la racnetul carpatilor? ca tanti scrie la digi sau la nedigi? daca nu e platita, care e problema?
  • geo geo
    Deirdre McCloske, madama asta care cica s-a lasat influentata sa scrie articolele, are aproape 79 de ani...chiar a luat de bune ce i s-a spus de acest Alexandru, nu a cerut sa vada vreo 2-3 articole scrise de acesta? Daca are dovezi ca Alexandru s-a prezentat ca fiind jurnalist sa le faca publice, pentru ca este o treaba prea incurcata si picat tare, tare prost !
  • Digi pnl tv Digi pnl tv
    Voi inca nu v-ati dat seama ca ce e A3 pt psd, e digi pt pnl-usr?
  • B.A.M B.A.M
    Rușinos pentru ambele părți (Guvernul Cîțu și DIGI 24)! E trist că se complac în această situație...
    Situație și așa ciudată, în care DIGI 24 joacă un fel de "Dumnezeu" al jurnalismului, deși nu au făcut mare lucru pentru acest titlu neoficial! Plus că nu prea se vede acest succes uriaș al DIGI 24: ca televiziune sunt la muchie de cuțit cu B 1 TV (trist), iar online-ul e un mediu prea haotic ca să te lauzi că l-ai stăpâni (dacă chiar se pot lăuda cu site-ul care nu furnizează reclame pentru aș asigura niște venituri pe care nu le fac din emisia de la TV)
    Ca să nu mai pun la socoteală că DIGI 24 s-a transformat dintr-un post la opoziției vechi într-unul de-al actualei puterii...
    Vorba aia, erau în barcă cu cei de la Realitatea dar cei din urmă au avut curajul necesar a deveni dintr-un post al vechii opoziții într-unul al actualei opoziții... Credibilitatea celor de la DIGI 24 scade, fie ignorând puternic realitatea din jurul lor (cum ar fi Cîțu beat, Congres PNL, Congres USR, etc) punând în loc subiecte de toată jena pentru PRIME-TIME precum Cure de Ditox cu Mihaela Bilic, Pepenele verde vs galben, Unde mergem în vacanță, Ultimele descoperiri legate de atom, etc., fie abordând ca ceva minor într-un număr mic și minim de zile/minute de dezbatere/grupaje de știri...
    P.S.
    DE CE nu s-a dat drept un jurnalist DE OPOZIȚIE?!?!? Mesajul "propagandistic" ar prins mai multă CREDIBILITATE astfel. Mai ales că Realitatea, România TV și eventual Antena 3 se adresează mai mult și mai bine electoratului care iese la vot și înghite mizeriile puterii (orice nume ar purta partidele din cadrul ei)
  • geo geo
    Ce inteleg de la Șefa digi24.ro este ca aproape oricine si de oriunde poate scrie si posta aproape orice in rubrica Agora Digi !!!

Trimite un comentariu

sus