AUDIENŢE. Masterchef (Pro TV) şi Chefi la Cuţite, de pe Antena 1, s-au întâlnit pentru prima dată pe acelaşi interval orar, în acest sezon. Cine a câştigat?
Datele de audienţă arată că luni seara (14 noiembrie), MasterChef, cu o ediţie specială 30 de ani de Pro TV, a fost peste Chefii de pe Antena 1. La ce diferenţă?
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele pe intervalul MasterChef (20.30-23.00), practic intersecţia cu Chefi la Cuţite, de pe Antena 1.
Pro TV a avut o ediţie specială luni seara. Ce s-a întâmplat?
Cei zece concurenţi Masterchef au lucrat pentru prima dată ca o sigură echipă care a gătit pentru clienţi "speciali": vedetele Pro TV. Horia Brecnciu, Andreea Esca, Florin Busuioc, Lavinia Petrea, Mihai Dedu au fost printre cei care au gustat preparatele MasterChef. Cum s-a văzut?
Naţional. La nivelul întregii ţări, s-au uitat la ediţia specială MasterChef peste 1,1 milioane de români în fiecare minut al showului. În acelaşi timp, la Antena 1, la Chefi la cuţite, se uitau 830.000 de telespectatori.
Topul pe interval a fost completat de Kanal D şi de România TV.
Urban. Emisiunile culinare au fost mai apropiate la oraşe. Masterchef a atras în faţa televizoarelor 550.000 de telespectatori, cu aproximativ 50.000 mai mulţi decât la Chefi la Cuţite.
Comercial. Pe publicul comercial al Pro TV (adică 21-54 de ani, Naţional, ABCD), MasterChef a depăşit 400.000 de telespectatori şi o cotă de piaţă de peste 21 de procente.
Şi pe acest segment, Chefi la Cuţite a fost pe poziţia a doua, la 60.000 de telespectatori după Pro TV.
De notat poziţia bună în Top pentru Prima TV, care avea un film cu Steven Seagal din 2014 (Ultima confruntare). Postul a fost şi peste DigiSport, care avea meciul Portugalia - România Under 20.
GALERIE FOTO 1. MasterChef ediţia specială 30 de ani de Pro TV în imagini
GALERIE FOTO 2. Ediţia Chefi la Cuţite din 17 noiembrie în imagini
Audienţele posturilor TV luni, 17 noiembrie, pe intervalul MasterChef (20.30-23.00), la nivel Naţional:
1. Pro TV - 1.125.000 de telespectatori (6,5 rtg, 18, 1 share)
2. Antena 1 - 833.000 (4,8 rtg, 13,4 share)
3. Kanal D - 773.000
4. România TV - 282.000
5. Realitatea - 224.000
6. Antena 3 - 218.000
Audienţele posturilor TV luni, 17 noiembrie, pe intervalul MasterChef (20.30-23.00), în mediul Urban:
1. Pro TV - 553.000 de telespectatori (5,6 rtg, 15,9 share)
2. Antena 1 - 501.000 (5,1 rtg, 14,4 share)
3. Kanal D - 360.000
4. România TV - 160.000
5. Antena 3 - 140.000
6. Realitatea - 135.000
Audienţele posturilor TV luni, 17 noiembrie, pe intervalul MasterChef (20.30-23.00), pe Segmentul Comercial:
1. Pro TV - 403.000 (6,4 rtg, 21,4 share)
2. Antena 1 - 341.000 (5,4 rtg, 18,1 share)
3. Kanal D - 245.000
4. Prima TV - 55.000
5. Digisport - 50.000
6. FilmCafe - 50.000
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

















