ActiveWatch şi Centrul pentru Jurnalism Independent contestă într-o scrisoare deschisă decizia Guvernului de a o nominaliza pe Ioana Ene Dogioiu, purtător de cuvânt al Executivului, în Consiliul de Administraţie al Radioului Public.
„Guvernul propune un candidat „cu dublă funcţie” la radioul public — un atentat la autonomia instituţiei”, îşi încep scrisoarea cele două organizaţii.
Scrisoarea a fost făcută publică marţi, 18 noiembrie, cu puţin înainte de votul din parlament pentru noii membri ai Consiliului de Administraţie. Propunerile au fost între timp vodate în plen.
Cele două organizaţii atrag atenţia că funcţia de comunicator al Guvernului este incompatibilă cu rolul de administrator al serviciului public de radio, chiar dacă Legea nr. 41/1994 nu menţionează explicit poziţia de purtător de cuvânt în categoria membrilor Guvernului care nu pot face parte din CA.
Potrivit ActiveWatch şi CJI, cumulul celor două funcţii poate afecta percepţia de imparţialitate şi independenţă a instituţiei publice de media. Întrebată de HotNews, Ioana Ene Dogioiu a afirmat că poate exercita ambele roluri, însă ONG-urile avertizează că această situaţie creează un potenţial risc de influenţă politică asupra radioului public.
„Nominalizarea unei persoane care continuă să exercite o funcţie guvernamentală ridică serios problema independenţei instituţiei publice de media”, se arată în scrisoare. ONG-urile avertizează că o astfel de decizie vulnerabilizează rolul de supraveghere al Consiliului de Administraţie şi poate afecta credibilitatea SRR în raport cu interesul public.
ActiveWatch şi CJI solicită Parlamentului să respingă propunerea Guvernului şi să apere spiritul şi litera Legii nr. 41/1994: „Un vot favorabil ar reprezenta o complicitate directă la subordonarea politică a media publice.”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro