
ARTE.TV, canalul de televiziune cultural franco-german, lansat în 1992, care se concentrează pe promovarea artei, culturii şi educaţiei, transmite şi în limba română.
ARTE.TV, platforma europeană gratuită de streaming, soseşte în România şi Moldova, scrie revistabiz.ro.
„Începând cu luna iulie 2025, ARTE TV transmite şi în limba română. Salutăm cu bucurie această iniţiativă care aduce mai aproape de vorbitorii de limbă română, din România şi Republica Moldova, programele variate şi de înaltă calitate ale celebrului post cultural franco-german.
Documentare, filme, emisiuni culturale şi artistice – toate devin acum mai accesibile pentru publicul român”, potrivit anunţului făcut de Ambasada României în Franţa pe pagina de Facebook.
Până la sfârşitul anului 2025, ARTE.tv va avea aproximativ 400 de programe în limba română, catalogul fiind într-o continuă creştere.
Publicul vorbitor de limba română îşi testează perspectivele cu documentare precum:
- Ikea: Stăpânul Pădurilor, care investighează costul ecologic al mobilierului de masă
- Seria documentară Templele Culturii, care explorează cele mai emblematice instituţii culturale ale lumii
- Documentarul Cum Volodimir a devenit Zelensky, un portret intim al liderului ucrainean
Arte TV este un proiect comun între Franţa şi Germania, dar programele sale sunt accesibile în mai multe ţări europene, cu subtitrări disponibile în mai multe limbi, scrie radioromâniacultural.ro.
Televiziunea abordează teme sociale, politice şi culturale de actualitate, dintr-o perspectivă globală.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro