Skip to main content

FCSB, încă o dată reţetă de audienţă. Antena 1, lider de audienţă cu meciul cu Inter D’Escaldes

 
Foto: Facebook FCSB
Foto: Facebook FCSB

Meciul Inter D’Escaldes – FCSB, din turul 1 preliminar al UEFA Conference League, a pus Antena 1 pe primul loc în audienţe marţi seara. Deşi s-a încheiat cu înfrângerea echipei lui Becali, după un scor de 2-1, meciul a fost urmărit de aproape 860.000 de telespectatori din întreaga ţară. 

Publicitate

Antena 1 a fost liderul audienţelor de marţi seara pe toate segmentele de public. 

Înfruntarea a fost cel mai urmărit program al serii, cu cifre peste Pro TV şi Kanal D. 

Paginademedia.ro prezintă în continuare cifrele serii de marţi, pe intervalul meciului Inter D’Escaldes – FCSB: 

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, meciul de pe Antena 1 a fost urmărit, în fiecare minut, de aproape 860.000 de români.

Inter D’Escaldes – FCSB a fost peste Pro TV cu peste 40.000 de telespectatori. Pe Pro TV era filmul Banditele, în timp ce Kanal D difuza un serial turcesc, Minciuni de familie.

Locul trei a fost ocupat de Kanal D, cu aproape 600.000 de români în faţa televizoarelor. România TV, Antena 3 CNN şi Realitatea Plus au completat topul.

URBAN. La oraşe, meciul FCSB a fost urmărit de 480.000 de telespectatori în fiecare minut. Antena 1 a fost lider, urmată de Pro TV, cu 368.000 de persoane.

Kanal D a fost pe locul trei, iar clasamentul a fost completat şi aici de România TV, Realitatea Plus şi Antena 3 CNN.

COMERCIAL. Pe publicul comercial 21-54 de ani, urban, diferenţa dintre Antena 1 şi Pro TV a fost de doar 4.000 de telespectatori.

În cifre absolute: peste 200.000 de telespectatori din acest segment au urmărit meciul pe Antena 1, iar Pro TV a avut audienţe apropiate.

Kanal D a fost pe locul trei, cu aproape 90.000 persoane media. 

Audienţele posturilor TV pe intervalul meciului Inter D’Escaldes – FCSB  (21.30–23.30), la nivel NAŢIONAL:

  1. Antena 1 – 856.000 de telespectatori (4,9 rtg, 16,1 share)
     
  2. Pro TV – 814.000 (4,7 rtg, 15,3 share)
     
  3. Kanal D – 588.000
     
  4. România TV – 300.000
     
  5. Antena 3 CNN – 226.000
     
  6. Realitatea Plus – 215.000

Audienţele posturilor TV pe intervalul meciului Inter D’Escaldes – FCSB  (21.30–23.30), în mediul URBAN:

  1. Antena 1 – 480.000 de telespectatori (4,9 rtg, 16,6 share)
     
  2. Pro TV – 368.000 (3,7 rtg, 12,7 share)
     
  3. Kanal D – 297.000
     
  4. România TV – 191.000
     
  5. Realitatea Plus – 153.000
     
  6. Antena 3 CNN – 141.000

Audienţele posturilor TV pe intervalul meciului Inter D’Escaldes – FCSB  (21.30–23.30), pe segmentul COMERCIAL (urban 21-54):

  1. Antena 1 – 204.000 de telespectatori (4,4 rtg, 19,4 share)
     
  2. Pro TV – 200.000 (4,3 rtg, 19 share)
     
  3. Kanal D – 89.000
     
  4. Realitatea Plus – 55.000
     
  5. Antena 3 CNN – 40.000
     
  6. România TV – 40.000

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus