Skip to main content

AUDIENŢE. Kanal D a reuşit să bată Pro TV şi Antena 1 duminică. Pe ce interval şi cu ce emisiune?

 
AUDIENŢE. Kanal D a reuşit să bată Pro TV şi Antena 1 duminică. Pe ce interval şi cu ce emisiune?

AUDIENŢE TV. Reuşită pentru Kanal D duminică spre seară. Postul a fost pe primul loc în audienţe pe două segmente de public, peste Pro TV şi Antena 1. Ce emisiuni erau pe post la momentul respectiv?

Publicitate

Emisiunea de pe postul turcesc, duminică, 25 ianuarie, era Ştirile Kanal D, program prezentat de Christian Sabbagh.

În intervalul difuzarii buletinului informativ Ştirile Kanal D, 18:00-19:00, Kanal D a fost prima opţiune a telespectatorilor la nivelul întregii ţări şi la oraşe.

Minutul de aur Kanal D a fost înregistrat la 18:56, când peste un milion de români (1.016.000) s-au aflat în faţa micilor ecrane.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele de ieri, 25 ianuarie, pe intervalul Ştirilor Kanal D (18:00-19:00):

NAŢIONAL. La Kanal D s-au uitat, în fiecare minut, 931.000 de români, la nivelul întregii ţări. Pro TV, a fost locul doi cu 669.000 de telespectatori. Pe ProTV, în acel moment se difuza filmul Miss Agent Secret 2.

Pe locul 3 România TV, cu 539.000 de telespectatori pentru Ştirile România TV din acelaşi inerval. 

Interesant este şi locul 5, DigiSport1, cu 360.000 de spectatori. În acel moment, pe DigiSport 1 se difuza în direct meciul Barcelona-Oviedo.

URBAN. Şi la oraşe, Kanal D s-a plasat tot pe primul loc, cu aproape 400.000 de telespectatori pe minut. Top 3 e acelaşi cu clasamentul naţional: Pro TV pe locul 2 cu 307.000 de persoane, iar România TV locul 3, la mică distanţă, cu 296.000.

COMERCIAL. Pe segmentul publicului comercial (21-54 de ani, naţional ABCD) locul 1 a fost obţinut de ProTV, cu aproape 300.000 de spectatori, urmat de Kanal D, cu 231.000 de vizualizări şi de Antena 1, cu 168.000 de telespectatori din acest target.

Audienţele posturilor TV duminică, 25 ianuarie, pe intervalul Ştirilor Kanal D (18.00-19.00), la nivel Naţional:

1. Kanal D - 931.000 telespectatori (5,3 rtg, 13.9 share)

2. Pro TV - 669.000 (3.8 rtg, 10 share)

3. România TV - 539.000 (3.1 rtg, 8.1 share)

4. Antena 1 - 509.000

5. DigiSport 1 - 360.000

Audienţele posturilor TV duminică, 25 ianuarie, pe intervalul Ştirilor Kanal D (18.00-19.00), la nivel Urban:

1. Kanal D - 395.000 telespectatori (4.0 rtg, 11.8 share)

2. Pro TV - 307.000 (3.1 rtg, 9.1 share)

3. România TV - 296.000 (3.0 rtg, 8.8 share)

4. Antena 1 - 288.000

5. DigiSport 1 - 197.000

Audienţele posturilor TV duminică, 25 ianuarie, pe intervalul Ştirilor Kanal D (18.00-19.00), pe publicul Comercial:

1. Pro TV - 293.000 telespectatori (4.7 rtg, 16.1 share)

2.  Kanal D - 231.000 (3.7 rtg, 12.7 share)

3. Antena 1 - 168.000 (2.7 rtg, 9.2 share)

4. DigiSport 1 - 131.000

5. România TV - 89.000

Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro
viewscnt

sus