Trei cursuri gratuite în lunile noiembrie şi decembrie pentru jurnaliştii interesaţi să aprofundeze tehnicile de identificare şi demontare a propagandei şi manipulării prin fake news. Cursurile sunt organizate de Alianţa Internaţională a Jurnaliştilor Români, împreună cu Asociaţia Alternative Sociale şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi.
„Ştirile false descriu o realitate falsă. Cine le produce şi de ce, care sunt publicul ţintă şi principalele naraţiuni, mizele şi consecinţele, iată câteva din întrebările la care vom încerca să răspundem la aceste cursuri”, afirmă fondatorul Veridica.ro, jurnalistul Marian Voicu, care este unul dintre cei patru traineri ai cursurilor.
Desfăşurate online în trei perioade diferite, astfel încât să poată participa cât mai mulţi jurnalişti la ele, cursurile sunt organizate în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalele 18-20 noiembrie, 25-27 noiembrie şi 16-18 decembrie.
Înscrierile se pot face aici.
Cine sunt trainerii cursurilor
-
Marian Voicu este jurnalist, realizator de filme documentare şi scriitor, fondator Veridica.ro. Lucrează de peste 25 de ani în televiziune şi radio, ca moderator şi producător de diverse formate publicistice. Este producător la TVR. A fost manager de proiect la Radio România Chişinău, post lansat în 2011. Cel mai recent film documentar este Război şi pace în Ucraina (2019), iar cea mai nouă carte a sa este „Matrioşka mincinoşilor: Fake news, manipulare, populism”, publicată la editura Humanitas în 2018.
-
Petru Macovei este directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente din Republica Moldova şi monitorizează, analizează şi demontează de ani buni fenomenul fake-news. În trecut, a fost editor la Radio-Televiziunea publică “Teleradio-Moldova” şi redactor-şef al săptămânalului independent „Ora Locală”. Este absolvent al Facultăţii de Limbă şi Literatură Română, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chişinău.
-
Marin Gherman este doctor în ştiinţe politice, editor Veridica.ro, jurnalist Libertatea de la începutul invaziei Ruse în Ucraina, lector universitar asociat al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi director al Institutului de Studii Politice şi capital Social. Este, de asemenea, preşedinte-fondator al Centrului Media BucPress –asociaţie a jurnaliştilor români din Ucraina.
- Svetoslav Todorov este jurnalist şi scriitor bulgar (locuieşte la Sofia), cu o vastă experienţă în journalism radio, management editorial, fotografie, critică şi traducere literară. Este, de asemenea, editor cultural la Capitol Weekly şi corespondent Veridica.ro.
Cursul face parte din activităţile proiectului „Fake News – Fake Reality. Rezilienţă socială prin gândire critică”, derulat cu sprijin financiar din partea Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Autor: Alexandru Aruşilor alexandru.arusilorpaginademedia.ro
Asta e.