Skip to main content

Derapaj la „Insula iubirii”. Emisiunea, acuzată de discriminare. Plângeri la CNA

 
Derapaj la „Insula iubirii”. Emisiunea, acuzată de discriminare. Plângeri la CNA

Ediţia de luni seara a reality-show-ului „Insula iubirii” (Antena 1) a stârnit critici în mediul online şi plângeri la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), după difuzarea unei petreceri cu trimitere la cultura romă. 

Publicitate

În cadrul momentului, concurenţii au purtat costume considerate drept caricaturale, iar termenul „ţigan” a fost folosit de mai multe ori, relatează HotNews.ro

Bogdan Burduşel, consideră activistul pentru drepturile romilor, a comentat momentul pentru HotNews:

„Toţi concurenţii au fost îmbrăcaţi în costume care caricaturizează romii, iar termenul «ţigan» a fost repetat de mai multe ori. Pentru mulţi romi, acest cuvânt poartă în spate sute de ani de discriminare, marginalizare şi violenţă. Acest tip de moment nu e «o glumă» – e un exemplu clar de apropiere culturală: majoritatea împrumută elemente din cultura unei minorităţi, dar le foloseşte doar ca decor, fără a respecta semnificaţia lor reală”, afirmă activistul.

El spune că „în loc să arate frumuseţea şi diversitatea culturii rome, emisiunea a redus-o la câteva clişee, transformând-o într-o mască de carnaval”.

„Mai grav, vorbim despre rasism anti-romi, o formă de discriminare recunoscută oficial, care se vede atât în jigniri directe, cât şi în aceste «glume» ce par nevinovate. Ele transmit un mesaj clar: că romii sunt un subiect de amuzament şi nu oameni reali, cu identitate şi demnitate”, consideră Bogdan Burduşel. 

Atât Burduşel cât şi creatoarea de conţinut Evetastick au anunţat că au depus deja plângeri la Consiliul Naţional al Audiovizualului. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus