
VIDEO. Documentar aniversar dedicat selecţionerului Mircea Lucescu. Gazeta Sporturilor lansează „Il Luce. Maestrul”, un documentar-eveniment în ziua în care Mircea Lucescu împlineşte 80 de ani, scrie gsp.ro.
Documentarul care va fi publicat marţi, 29 iulie, a fost realizat în trei luni şi conţine detalii din cariera lui Mircea Lucescu, de la epoca anilor '80, cu Dinamo şi echipa naţională, trecând spre epoca italiană şi ajungând până la perioadele prolifice de la Galatasaray, Beşiktaş şi Şahtior Doneţk.
De asemenea, pe lângă documentarul care va apărea pe GSP.ro şi pe contul de YouTube GSP, tot marţi, 29 iulie, cititorii vor putea achiziţiona de la toate chioşcurile un supliment de 24 de pagini, dedicat lui Mircea Lucescu. Suplimentul este distribuit gratuit împreună cu ziarul Libertatea.
Citeşte şi: Gazeta Sporturilor, supliment special dedicat lui Mircea Lucescu, cu ocazia împlinirii a 80 de ani
Jurnaliştii Gazetei au realizat un interviu cu Mircea Lucescu, de 4 ore, pe care l-au îmbogăţit cu mărturii-conexe de la nume precum Sabău, Andone, Răzvan Raţ, Gheorghe şi Ianis Hagi, Răzvan Lucescu, Ionuţ Lupescu, Răducioiu, Lobonţ, Darijo Srna, George Copos, precum şi o serie de jucători-surpriză.
Documentarul a presupus un efort jurnalistic titanic, antrenând 15 reporteri GSP, 6 editori video şi 3 operatori, coordonaţi de Sebastian Culea, şeful departamentului de reporteri speciali, şi reporterul Justin Gafiuc.
VIDEO. Secvenţe din documentarul „Il Luce. Maestrul”
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro