Radio Europa FM a acuzat Realitatea Plus că i-a preluat ilegal şi aproape integral interviul pe care preşedintele Nicuşor Dan l-a acordat jurnalistului Sebastian Zachmann la postul de radio.
Postul de radio a postat şi un anunţ scris cu litere mari pe pagina sa de Facebook.
„Această emisiune este preluată ilegal de Realitatea Plus. Europa FM nu şi-a dat acordul pentru preluarea live a emisiunii Piaţa Victoriei din 16 aprilie de la ora 18.20”, a fost mesajul postat de Europa FM joi seara la ora 19.00, când interviul era încă în desfăşurare.
Nici măcar acest mesaj nu a oprit postul Realitatea să difuzeze interviul pentru încă aproape 20 de minute.
Practic, interviul a fost difuzat aproape integral, cu menţiunea că Realitatea Plus a avut şi două pauze publicitare.
Preşedintele a fost invitat la emisiunea Piaţa Victoriei, moderată de Sebastian Zachmann, de la ora 18.20 şi până la 19.20.
Realitatea Plus a difuzat la rândul ei interviul de la 18.20 şi până la ora 19.19 minute.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro