Consiliul Naţional al Audiovizualului a dezbătut pe parcursul a trei săptămâni cererea prin care Jurnal FM, un post local cu mai multe staţii în zona Moldovei şi Transilvaniei, vrea să cesioneze mai multe frecvenţe către Radio Vocea Evangheliei.
Nu este prima tranzacţie de acest tip. În luna ianuarie, Jurnal FM a cedat către acelaşi post alte trei frecvenţe, din Bârlad, Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi, tot cu votul CNA. De această dată, Vocea Evangheliei a solicitat preluarea altor nouă frecvenţe.
Cele nouă frecvenţe Jurnal FM acoperă oraşele Piatra Neamţ, Bacău, Bicaz, Braşov, Făgăraş, Luduş, Mediaş, Oneşti şi Sovata.
Postul de radio Jurnal FM este operat de Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, ai cărei membri fondatori sunt Petru Munteanu, Margareta Olimpia Butnariu şi Dan Ghiorghiu.
Vocea Evangheliei a dorit să le preia pe toate, însă membrii CNA s-au împărţit în două tabere: unii au susţinut cesiunea, alţii s-au opus.
După discuţii lungi, purtate pe parcursul a mai multe şedinţe, membrii CNA au decis, în premieră, să voteze frecvenţă cu frecvenţă. În trecut, astfel de solicitări erau aprobate sau respinse în bloc.
În urma votului, majoritatea din CNA a fost de acord ca o parte din frecvenţe să treacă la Radio Vocea Evangheliei, iar restul să rămână la Jurnal FM. Menţionăm că acesta este un acord de principiu.
După votul din CNA, radio Vocea Evangheliei ar trebui să preia următoarele frecvenţe: Bacău, Făgăraş, Luduş, Piatra Neamţ, Sovata. (aprobate cu şase votruri „pentru” şi patru „împotrivă”)
Jurnal FM ar trebui să rămână cu Braşov, Mediaş, Bicaz şi Oneşti.
Totodată, tot cu şase voturi „pentru” s-a aprobat ca cele cinci frecvenţe cesionate să îşi schimbe numele din Jurnal FM în Vocea Evangheliei, iar profilul să se modifice din tematic-cultural, în tematic - viaţă spirituală şi culturală.
Cum şi-au justificat membrii CNA votul:
Dorina Rusu, membru CNA:
„Am studiat memoriul, am apreciat munca pe care au făcut-o. Pentru mine problema nu este legată de Vocea Evangheliei şi în niciun caz că e un radio religios, cred în libertatea religioasă şi mai ales în valorile economiei de piaţă şi ale capitalismului. Mie mi se pare că dacă vorbim despre aceste valori ale economiei de piaţă, tocmai asta nu sunt. În economia de piaţă trebuie să există transparenţă, trebuie să existe corectitudine în relaţia dintre părţi, în relaţia cu ceilalţi şi relaţia cu instituţiile statului. Mi se pare că aici asta nu s-a respectat. Acesta este motivul pentru care nu s-a votat pentru niciuna.”
Dana Bârsan, membru CNA:
„Am votat împotrivă pentru că consider că alte societăţi nu au avut acces la această cesionare. Nu au avut posibilitatea să opteze dacă vor să intre pe această piaţă.”
Georgică Severin, membru CNA:
„Pot să înţeleg că apar situaţii când cineva renunţă sau se retrage din afacere sau pur şi simplu nu-i merge bine şi atunci se întâmplă să cesioneze o frecvenţă, două, dar aici am discutat de o altă situaţie. Vă reamintesc că toate aceste frecvenţe cu excepţia uneia singură au ajuns la această Fundaţie prin achiziţii nu prin concurs la CNA.
Aceeaşi Fundaţie s-a prezentat anul trecut la concursul de frecvenţe pentru toate frecvenţele scoase la concurs. Nu pot să cred că la momentul respectiv se gândea că are capacitatea să se extindă atât de mult, iar după mai puţin de un an să renunţe total. (...) Am asistat la o tranzacţie de zonă gri cu care nu am cum să fiu de acord pentru că ne-am exclus noi înşine din circuitul acordării frecvenţelor în această speţă.”
„O geambaşie cu licenţe”
Lucian Dindirică, membru CNA:
„Din punctul meu de vedere, ce fac cei de la Jurnal este o geambaşie de licenţe, pentru că le-au luat din piaţă, acum le revând, mă rog, le cesionează. Mai mult decât atât, merg către o altă fundaţie care va schimba complet profilul şi va schimba complet peisajul media local pentru că dintr-un post generalist care transmitea emisiuni culturale şi educaţionale, acum se va transforma într-un post strict religios, nici nu are relevanţă că este unul protestant. V-am dat un exemplu la Piatra Neamţ sunt deja trei posturi religioase şi unul neoprotestant, se pare că în Moldova le dăm Evanghelie pe pâine. Acum vor, nu vor, trebuie să ia.
Din punctul meu de vedere prin această cesiune se încalcă legea audiovizualului în spiritul ei. Spiritual ei este că CNA trebuie să dea mai departe licenţe, în niciun caz persoane private, fundaţii sau societăţi comerciale.”
Valentin Jucan, membru CNA:
„Am spus dăţile trecute şi m-am exprimat împotriva acestui tip de comportament prin care se cedează licenţe şi se modifică scopul lor iniţial mai ales că vin din generalist către religios. Au venit ulterior cu nişte clarificări şi date locale. Am spus din start că la Braşov nu voi vota pentru că acolo mai au o licenţă, chiar dacă este una partajată.
Nu există, oricât de mult mi-aş dori, nu există în lege o interdicţie sau vreo prevedere care să clarifice aceste tipuri de cedări.
Eu recunosc că atunci când am văzut 9 licenţe solicitate pentru a fi cedate m-am simţit cu mâna pusă la spate, fiindcă toate au creionat un singur lucru, şi anume că există o diferenţă fundamentală între momentul când organizăm concurs, iar aici la aceste concursuri sunt unii care vin extrem de bine pregătiţi şi care îşi asumă nouă ani de zile ceea ce au promis în dosarul de licenţe. Mai există o categorie a celor care vin şi depun un dosărel că poate le iese. Şi în doi ani de zile după ce le permite cedarea, o pun în vânzare pe piaţă, fapt pe care eu l-am semnalat parlamentarilor şi guvernului în sensul de modificare a legii şi de instituire a taxelor.
Modificările legsilative cu privire la acest tip de tranzacţionare este un element din care îmi voi face un scop, iar celor două părţi implicate pe acest punct de pe ordinea de zi timp de nu ştiu câte şedinţe, vreau să le mulţumesc pentru acest lucru. Faptul că au venit cu această solicitare de nouă frecvenţe în această formă, mi-a dat şi mie posibilitatea de a fi mult mai motivat în a propune modificarea legii audiovizualului şi a deschis şi ochii multora în a-şi da seama cum funcţionează, de fapt, piaţa din România. Ceea ce am spus mai înainte e în spiritul libertăţii pieţei, dar cu reguli.”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro