
Jurnalistul Patrick André de Hillerin, cu o experienţă de peste trei decenii în presă, începe colaborarea cu Gândul, publicaţie deţinută de omul de afaceri Radu Budeanu.
PAH va semna, săptămânal, un editorial în care va comenta principalele subiecte din actualitatea socială şi politică. Potrivit anunţului făcut de el pe Facebook, textele sale vor apărea „de regulă marţea”.
Jurnalistul a semnat în trecut opinii şi în ziarul Libertatea.
Carte de vizită
Patrick André de Hillerin a debutat odată cu manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii, în revista Ligii Studenţilor, apoi a continuat în săptămânalul Caţavencu.
Este membru fondator al Academiei Caţavencu şi apoi al titlului Caţavencii.
de Hillerin a mai publicat în Libertatea, Săptămâna Financiară şi Dilema şi a scris pentru emisiuni precum Jurnalul Academiei Caţavencu, Starea Naţiei şi România 9.
Citeşte şi: Ionuţ Cristache, un nou rol în redacţia Gândul. Ce va face de acum înainte?
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro