Apple TV+ a dat lovitura la ediţia din 2026 a premiilor Emmy. Widow’s Bay, noua comedie horror a platformei, a fost cel mai premiat titlu al galei, cu 14 trofee obţinute dintr-un total de 19 nominalizări, luând inclusiv premiul pentru cel mai bun serial de comedie.
Datele includ premiile acordate atât în cadrul galei Primetime Emmy de luni seară, cât şi în cadrul Creative Arts Emmy, desfăşurate în weekendul precedent, potrivit Variety.
Widow’s Bay a câştigat principalele categorii de comedie. Matthew Rhys a fost desemnat cel mai bun actor principal într-un serial de comedie, în timp ce Kate O’Flynn şi Stephen Root au câştigat la categoriile de actori în roluri secundare.
Serialul a mai primit trofee pentru scenariu, acordat creatoarei Katie Dippold, şi regie, pentru Hiro Murai.
Matthew Rhys a reuşit, totodată, o performanţă rară: actorul a câştigat două trofee Emmy la această ediţie, fiind desemnat şi cel mai bun actor principal într-o miniserie sau serie antologică pentru The Beast in Me.
The Pitt, cele mai multe nominalizări, şapte premii
Pe locul al doilea în clasamentul producţiilor cu cele mai multe trofee s-a clasat drama medicală The Pitt, de la HBO Max.
Serialul a obţinut şapte premii din 25 de nominalizări, cel mai mare număr de nominalizări primit de o producţie la ediţia din acest an.
The Pitt a câştigat trofeul pentru cel mai bun serial dramatic, iar Noah Wyle a fost desemnat din nou cel mai bun actor principal într-un serial dramatic. Este al doilea an consecutiv în care actorul câştigă această categorie.
Performanţa este cu atât mai importantă cu cât The Pitt aproape că şi-a dublat numărul de nominalizări faţă de anul precedent, când a avut 13.
Pluribus, şase premii şi primul Emmy pentru Rhea Seehorn
Un alt mare câştigător al serii a fost Pluribus, producţia Apple TV+ creată de Vince Gilligan.
Serialul a obţinut şase premii, printre care trofeul pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramatic, câştigat de Rhea Seehorn.
Pentru actriţă, premiul are o semnificaţie aparte. Seehorn a colaborat anterior cu Vince Gilligan la Better Call Saul, însă nu a câştigat niciun Emmy pentru acel serial.
Vince Gilligan a fost, la rândul său, recompensat pentru scenariul Pluribus.
În competiţia producţiilor limitate sau antologice, DTF St. Louis a fost marele câştigător, cu şapte trofee.
David Harbour a câştigat premiul pentru actor în rol secundar, iar Linda Cardellini a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar. Creatorul Steven Conrad a primit, de asemenea, premii pentru regie şi scenariu.
Printre trofeele acordate luni seară s-au numărat premiul pentru actriţă în rol secundar într-un serial dramatic, câştigat de Allison Janney pentru The Diplomat, precum şi cel pentru actor în rol secundar într-un serial dramatic, obţinut de Tom Pelphrey pentru Task.
Sally Field a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă principală într-o miniserie sau producţie TV pentru Remarkably Bright Creatures.
La categoria reality competition, trofeul a revenit The Traitors, în timp ce The Late Show With Stephen Colbert a câştigat premiul pentru cel mai bun program de varietăţi.
Lista principalilor câştigători Emmy 2026
-
Cel mai bun serial dramatic: The Pitt
-
Cel mai bun serial de comedie: Widow’s Bay
-
Cea mai bună miniserie sau serie antologică: DTF St. Louis
-
Cel mai bun reality competition program: The Traitors
-
Cel mai bun program de varietăţi: The Late Show With Stephen Colbert
-
Cel mai bun actor într-un serial dramatic: Noah Wyle – The Pitt
-
Cea mai bună actriţă într-un serial dramatic: Rhea Seehorn – Pluribus
-
Cel mai bun actor într-un serial de comedie: Matthew Rhys – Widow’s Bay
-
Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie: Jean Smart – Hacks
-
Cel mai bun actor într-o miniserie/serie antologică: Matthew Rhys – The Beast in Me
-
Cea mai bună actriţă într-o miniserie/serie antologică: Sally Field – Remarkably Bright Creatures
-
Cel mai bun actor în rol secundar – comedie: Stephen Root – Widow’s Bay
-
Cea mai bună actriţă în rol secundar – comedie: Kate O’Flynn – Widow’s Bay
-
Cel mai bun actor în rol secundar – dramă: Tom Pelphrey – Task
-
Cea mai bună actriţă în rol secundar – dramă: Allison Janney – The Diplomat
-
Cea mai bună regie – comedie: Hiro Murai – Widow’s Bay
-
Cea mai bună regie – dramă: Saul Metzstein – Slow Horses
-
Cel mai bun scenariu – comedie: Katie Dippold – Widow’s Bay
- Cel mai bun scenariu – dramă: Vince Gilligan – Pluribus
Gala Emmy 2026 a fost prezentată de Mariska Hargitay, vedeta Law & Order: SVU. Prezentatoarea a combinat momentele de comedie cu numere muzicale şi schimbări rapide de costume şi a inclus-o chiar şi pe Taylor Swift într-un moment inspirat de serialul SVU.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro