Skip to main content

Răzvan Dumitrescu, în trustul lui Radu Budeanu după plecarea de la Antena 3 CNN

 
Răzvan Dumitrescu, în trustul lui Radu Budeanu după plecarea de la Antena 3 CNN

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu, cu o experienţă de peste trei decenii în presa din România, se alătură echipei Gândul, publicaţie deţinută de omul de afaceri Radu Budeanu. Jurnalistul va coordona un proiect editorial nou, parte a diviziei video a trustului, anunţă Gandul. Dumitrescu va realiza o emisiune de luni până joi, pe canalul de Youtube – Gândul.

Publicitate

Răzvan Dumitrescu a făcut anunţul în emisiunea Ai Aflat! Cu Ionuţ Cristache.

„Vom fi colegi. Mă alătur acestei echipe minunate, care este categoric pe primul loc în online. Ne vom vedea la un moment dat. Nu dau estimări de timp, dar, de la un moment dat, ne vom vedea zilnic, cel puţin de luni până joi, şi vom toca mărunt toate aberaţiile pe care le luăm în piept în această perioadă”, a spus Răzvan Dumitrescu.

Jurnalistul va modera o emisiune zilnică, de luni până joi, pe canalul de Youtube – Gândul. 

Răzvan Dumitrescu şi-a anunţat plecarea după aproape 16 ani de la Antena 3 CNN, pe 31 mai, ziua când a avut şi ultima sa emisiune Subiectiv la postul condus de Mihai Gâdea. 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus