Ediţii noi. Emisiunea Reţeaua de idoli prezentată de jurnalista Irina Păcurariu revine cu un nou sezon, la TVR 2. În prima ediţie din noul sezon este invitat Ioan Holender, muzician şi impresar artistic şi director managerial de operă.
Reţeaua de idoli începe în această seară, de la ora 21.00, la TVR 2 şi este programată în fiecare zi de luni.
Irina Păcurariu:
"În ziua întâlnirii noastre, maestrul Ioan Holender a primit din partea Universităţii Politehnica Timişoara, universitate din care a fost exmatriculat politic în 1956, titlul de Doctor Honoris Causa. Era cu o zi înainte ca Timişoara să îşi înceapă experienţa de capitală culturală europeană.
De la aceste două momente începe interviul cu cel mai longeviv şi performant director al Wiener Staatsoper. O conversaţie plină de miez dar şi de umor, pentru care îi sunt recunoscătoare."
Muzician, bariton, impresar artistic şi director managerial de operă, Ioan Holander a fost cel mai longeviv director managerial al instituţiei muzicale Wiener Staatsoper.
"Mă întorc la Timişoara cu inima plină pentru Parcul Rozelor, pentru strada pe care m-am născut... eu mă plimb pe Corso şi astăzi cu speranţa că voi mai întâlni pe cineva cunoscut..."
Ioan Holender a devenit secretarul general al Operei din Viena şi al Volksoper (Opera pentru popor) A fost numit manager general al celor două instituţii, pe care le-a condus vreme de 19 ani. Ioan a fost directorul artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu" de la Bucureşti, în perioada 2007-2015.
"Ca impresar, succesul l-am avut în primul rând prin artiştii lirici veniţi din România. Am adus-o pe soprana Ileana Cotrubaş, cea mai importantă soprană din istoria operei din România, pe tenorul Ludovic Spiss, baritonul David Ohanesian, baritonul Nicolae Herlea, mulţi artişti importanţi care, în acea perioadă, au avut posibilitatea să părăsească temporar România.
S-a dus vestea că aduc la Viena voci extrordinare iar prin calitatea artiştilor români am stârnit interesul marilor teatre din Europa. Aşa mi-am construit reputaţia şi, până la urmă, în acea perioadă am ajuns directorul „din umbră" al Operei din Viena, eu nefiind angajat al Operei. Dar au fost mulţi solişti din partea mea şi încrederea în recomandările mele a fost enormă.
Printre artişti s-a numărat şi tenorul Placido Domingo, acum arhicunoscut. Pe atunci era angajat al Operei din Hamburg şi aproape necunoscut. Am avut o calitate cu adevărat ieşită din comun – aceea de a percepe viitorul probabil al unui cântăreţ."
Despre Ioan Holender:
- S-a născut la Timişoara, în 1935, într-o famile de origine evreiască
- A intrat la Politehnica din Timişoara
- În anul 1959 a părăsit România şi împreună cu familia s-a stabilit la Viena, urmând Conservatorul de Muzică
- După absolvire a activat ca bariton la teatrele de operă din Viena, Klagenfurt şi Sankt Pölten
- În 1966 s-a angajat ca impresar artistic şi manager muzical la Agenţia de teatru „Starka", pe care a făcut-o celebră şi a preluat-o apoi, sub numele de Agenţia de Impresariat Artistic Holender
- În 1988 a devenit secretarul general al Operei din Viena şi al Volksoper (Opera pentru popor)
- În 1992 a fost numit manager general al celor două instituţii, pe care le-a condus vreme de 19 ani
- A fost directorul artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu" de la Bucureşti, în perioada 2007-2015
- În prezent este consilier artistic al Metropolitan Opera New York şi al Spring Festival Tokyo.