
Postul de televiziune Canal 33 anunţă un nou vânzător pentru administrarea spaţiilor publicitare ale staţiei.
Chiar în faţa CNA, Alexandru Răducanu, proprietarul staţiei a spus că de reclamele televiziunii se va ocupa aceeaşi companie care vinde şi publicitatea pentru B1 TV.
Este vorba de firma Media Sales Factory, fondată şi deţinută de publicitarul Laurenţiu Ionete, unul dintre "veteranii" pieţei de publicitate din România. Ionete este, de un an şi online, în podcastul lui Codin Maticiuc La Mijloc, în calitate de coprezentator.
Anunţul Canal 33 vine într-o perioadă în care postul TV trece printr-o creştere de audienţă, generat în principal de programul tabloid realizat de Dan Diaconescu în fiecare seară.
Ce va vinde Laurenţiu Ionete?
Contactat de Paginademedia.ro, Laurenţiu Ionete a confirmat înţelegerea cu postul TV. Ce anume va administra compania lui Ionete?
"Este vorba de toate spaţiile de publicitate disponibile pe Canal 33, atât la Dan Diaconesc, cât şi în restul programelor", a precizat el.
Cum a venit această colaborare şi de ce acum?
"Media Sales Factory are expertiză în domeniul staţiilor TV de nişă, iar Canal 33, intrat recent la măsurătoare, doreşte să-şi monetizeze audienţa în creştere", spune Ionete.
Cât despre parte etică, Diaconescu fiind şi tabloid şi amendat pentru derapaje? A avut reţineri în a vinde un program controversat?
"În opinia mea, telespectatorii care se uită la acest program nu sunt diferiţi de cei care formează audienţa altor staţii din peisajul media românesc", răspunde Ionete.
Nu contează cum e obţinută această audienţă?
"O regie de publicitate nu acoperă partea etică sau morală a unui program TV, ci doar partea comercială. Mesajele pe care advertiserii le trimit sunt pentru consumatori de bere, ciocolată, pariuri etc. Nu sunt mesaje de propagandă.
Iar dacă în piaţă advertiserii identifică mulţimi de consumatori disponibili pentru campaniile lor, vor folosi, cred, acele suporturi media. De altfel, există destule televiziuni cu opţiuni politice asumate pline de publicitate."
Laurenţiu Ionete: de 30 de ani în publicitate. De un an şi pe podcast
Laurenţiu Ionete a intrat în media în 1995, pe vânzări de publicitate la regia Radio Contact (actualul Kiss FM), pe vremea când postul era deţinut de Călin Popescu Tăriceanu şi Giuseppe Rossi.
După perioada Radio Contact, a trecut în trustul Intact, unde a lucrat 12 ani. S-a angajat ca Sales Manager şi a ajuns în poziţia de director de vânzări şi apoi de vicepreşedinte Intact pe marketing şi vânzări şi membru în consiliul de administraţie al televiziunii. Se întâmpla în perioada 1997-2009, când director al Antena 1 era Sorin Oancea, iar Dan Voiculescu încă nu le cedase compania celor două fete.
În 2009, se desparte de grupul media, pe fondul unor neînţelegeri cu patronatul de televiziune. În paralel cu grupul Intact, înfiinţează regia Media Sales Factory, companie prin care câştigă administrarea publicităţii Radioului Public.
După 2010, regia de publicitate s-a ocupat de mai multe staţii româneşti de nişă: B1 TV (post la care acţionar este Sorin Oancea), Etno TV, Taraf TV, Tradiţional TV, A7TV, Pary Mix şi, de acum Canal 33.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu