
Tempting Fortune a ajuns la final. Emisiunea de la Kanal D prezentată de muzicianul Zoli Toth şi-a desemnat câştigătorii primului sezon.
Detalii, în continuare:
După săptămâni de trasee şi tentaţii care le-au pus la încercare limitele, doar şapte dintre cei doisprezece concurenţi care s-au aliniat la start au reuşit să ajungă la capătul acestei competiţii.
Din bugetul iniţial de 300.000 de euro, finaliştii au reuşit să păstreze în cont suma de 109.350 de euro, câte 15.621,42 euro pentru fiecare concurent.
Deea Maxer, printre câştigătoarele Tempting Fortune
Deea, Diana, Lucreţia, Măriuţa, Roxana, Florin (Flow) şi Gabriel sunt cei care au încheiat aseară un drum anevoios, dar profund transformator.
Lucreţia, Diana şi Deea au fost premiate cu câte 23.432 de euro fiecare, după ce au reuşit să îşi păstreze toate cele patru carduri personale, ceea ce le-a adus un bonus de 50% la suma de bază de 15.621,42 euro.
„Eu, sinceră să fiu, m-am pregătit pentru ce a fost mai rău. Din nou, mi s-a confirmat în viaţă, prin experienţa Tempting Fortune Romania, că n-ar trebui să mai fiu atât de naivă. Viaţa m-a adus alături de Diana în această competiţie şi sunt convinsă că nu întâmplător. Am trăit la maximum tot ce s-a întâmplat", a declarat Deea cu lacrimi în ochi.
Măriuţa a plecat acasă cu 24.182 de euro, după ce a reuşit, în ultimul joc al Tempting Fortune Romania, să-l învingă pe Gabriel şi să câştige cel de-al patrulea card care i-a adus şi ei bonusul de 50% la care s-a adaugat o mică sumă câştigată din tentaţiile secrete acceptate de-a lungul competiţiei.
Roxana a ridicat un premiu de 15.621,42 de euro, fiind singura concurentă care nu a reuşit să acumuleze cele 4 carduri necesare obţinerii bonusului.
„Toate lucrurile prin care am trecut aici, grele, persoanele cu care m-am certat, condiţiile foarte grele pe care le-am trăit aicea... Numai eu ştiu cât am plâns. Ştiu cum este să fii şi jos, să cazi atât de rău încât nu te mai poţi ridica. Mulţumesc, Doamne, că am ajuns până aici. Sunt puternică. Vă iubesc şi pe voi, şi pe toţi oamenii care au fost alături de noi", a spus ea cu sinceritate.
Florin (Flow) a primit un cec de 18.432 de euro, adaugandu-şi la suma de bază contravaloarea lingoului de aur acceptat la tentaţia secretă şi şi-a ridicat premiul în paşi de dans şi cu zâmbetul pe buze, aşa cum a trăit întreaga aventură la Tempting Fortune Romania.
Gabriel, care a acceptat pe parcursul competiţiei mai multe tentaţii secrete, a încheiat cu cel mai mare premiu individual, în valoare de 27.182 de euro.