Skip to main content

ESTE OFICIAL: Toate salariile Intact scad cu 20%!

 

ACTUALIZARE: Cătălin Tolontan a declarat pentru paginademedia.ro că salariile din Gazeta sporturilor nu vor scădea. "Avem un buget pe 2009 aprobat, iar acesta nu prevede micşorarea salariilor. Există scenarii de buget adaptate crizei, dar ele nu prevăd scăderea salariilor într-un orizont de timp predictibil, de ordinul lunilor."

Publicitate

Trustul Intact confirmă oficial scăderea salariilor cu 20% în toate companiile media din grupul de presă deţinut de familia Voiculescu. Un comunicat Intact prezintă decizia conducerii.

Din comunicatul Intact:

  • Intact Media Group precizează că implementează o politică de reducere a costurilor, în scopul diminuării efectelor crizei financiare, care sunt deja resimţite în ţara noastră, dar care vor lua amploare peste câteva luni.
  • Printre măsurile luate la nivel de trust se află şi reducerea bugetului de salarii al angajaţilor Intact Media Group cu 20%. Directorii companiilor care alcatuiesc trustul au prezentat deja un buget de salarii pe anul 2009, redus cu 20% în comparaţie cu anul trecut. Această masură a fost luată tocmai pentru a preintampina efecte nedorite ale crizei, cum ar fi concedierile masive.
  • Singurul criteriu pe baza căruia în Intact vor fi făcute concedieri vreau să rămână performanţa. Motivul pentru care am apelat la această măsură, reducerea salariilor, este tocmai pentru a evita disponibilizarea unor profesionişti, care, în mod normal, n-ar trebui să-şi facă griji pentru siguranţa locului de muncă”, declară Camelia Voiculescu, PDG Intact.
  • Camelia Voiculescu: “Trecem printr-o perioadă grea, în care declaraţiile sentenţioase făcute din considerente de imagine sunt ultimele lucruri de care avem nevoie. Sunt sigură, însă, că vom depăşi cu bine aceste luni de criză economică, dacă avem toţi un comportament matur şi suntem solidari”.

Comunicatul Intact precizează că directorii din Intact au prezentat bugetul de salarii redus:

  • Sorin Oancea – Antena 3
  • Gabriela Vrânceanu Firea – Săptămâna financiară, Financiarul, Felicia
  • Cătălin Tolontan – Gazeta Sporturilor
  • Marius Tucă – Jurnalul naţional
  • Florin Nicoară – Euforia TV
  • Mihai Gâdea – Antena 2
  • Dan Matiescu – Antena 1
  • Radu Naum – gspTV
  • Şerban Barbato – Good Food, Good Homes, Top Gear
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • sanatate copii sanatate copii
    Nu cred ca este legal sa scazi salariul unor oamenii care au negociat deja salariul prin contract de munca. Este clar un abuz daca fac acest lucru.
  • bolo bolo
    ma surprinde sa vad ca in Romania nu se cunosc legile! cum o sa opereze scadere de salariu la acei angajati care au negociat salariu prin contract individual de munca...decat prin abuz!
    scaderile de salariu se fac in caz de retrograde sau penalizare...exclusiv. codul muncii e clar !

    intr-adevar...la drepturi de autor..acolo se poate opera fara probleme!

Trimite un comentariu

sus