Skip to main content

Minus 20% la salariile Jurnalul naţional

 

Salariile angajaţilor Jurnalul naţional vor scădea cu 20%, o măsură în contextul crizei economic, menită să evite concedierile. Decizia a venit din partea conducerii Intact şi ar putea atinge şi alte instituţii media din grup, nu numai Jurnalul naţional. Potrivit HotNews, care citează surse, publicaţiile Săptămâna Financiară, Financiarul şi Felicia nu ar urma să fie afectate de măsuri semnificative.

Publicitate

Ieri, şefii de secţie ai Jurnalului naţional au fost anunţaţi de măsura luată de conducerea trustului. Reporter virtual a consemnat reducerea salariilor. HotNews a detaliat subiectul.

Marius Tucă, director Jurnalul naţional, pentru paginademedia.ro:

"Este o hotărâre la nivel de trust, care va fi comunicată mâine (azi, marţi, 13 ianuarie). La nivelul grupului se discută de o astfel de măsură. Hotărârea a fost luată şi urmează să se comunice."

Cătălin Tolontan, redactor-şef Gazeta sporturilor, spune că măsura nu vizează şi publicaţia pe care o conduce.

Cătălin Tolontan:

"Au fost discuţii legate de reducerea bugetelor, în cazul în care nu se realizează veniturile. Personal, eu nu ştiu să existe o directivă pe grup în legătură cu reduceri de buget strict pe o anumită direcţie, cum ar fi salariile."

"Gazeta sporturilor nu va reduce salariile, cel puţin în orizontul următoarelor luni. Nu putem şti însă ce se va întâmpla exact anul acesta."

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus