Adevărul detaliază povestea închiderii subite a Bigger Group, anunţată aici de paginademedia.ro. Vestea că Marcel Străuţ (foto), patronul grupului de publicitate a vândut afacerea a lovit ca un fulger.
Din Adevărul:
- Ştefan Voloacă, directorul de creaţie al agenţiei Bigger, este stupefiat: „Eu nu am ştiut absolut nimic de planurile lui Marcel Străuţ."
- Roxana Crăciun, director de media al Bigger: „Prima grijă a fost să se continue campaniile cu clienţii, iar acest lucru este în curs de rezolvare”.
- Clienţii pe partea de media ai Bigger vor fi preluaţi, provizoriu, de către grupul Aegis, prin care agenţia a făcut până acum achiziţia de media.
- Marcel Străuţ se află în proces cu Ştefan Iordache, COO Leo Burnett, cu care a fost partener în Starlink până în 2007.
AdPlayers, pe acelaşi subiect: “Media Direction a acţionat în instanţă Bigger Group pentru recuperarea debitelor restante pe care Bigger Group le are faţă de Media Direction ca urmare a serviciilor de media prestate pentru Bigger şi clienţii Bigger în anul 2008.”, a declarat Nicoleta Pădure, Managing Director la Media Direction.
Media Direction dat în judecată Bigger Group
Ziarele centrale s-au confruntat, în primele două luni ale anului, cu o scădere de circa 40% a veniturilor brute din publicitate, comparativ cu perioada similară din 2008, analizează Business Standard, după datele la ratecard oferite de Alfacont. Câteva cifre: Libertatea: -30%, Jurnalul naţional: -51%, România liberă: -68%, Evenimentul zilei: -66%, Gazeta sporturilor şi ProSport: -50%.
Minus de 40% în încasările publicitare ale ziarelor
Perioada actuală, cu schimbările ei economice şi tehnologice, reprezintă pentru jurnalişti "o mare şansă" să se "proiecteze în anul 2012, primul an când oricine împlineşte 22 de ani nu-şi va aminti cum era viaţa fără internet", afirma Mario Garcia, expert internaţional în concept de presă, într-un interviu acordat HotNews. Acum este momentul pentru schimbările de concept de presă, spune el. Pentru un ziar, cea mai gravă greşeală este să continue să vadă ziarul tipărit drept SINGURUL mediu.
Un răspuns este mai mult decât relevant în noile tendinţe:HotNews: Cu ce aţi începe, acum, în dezvoltarea conceptului unei noi publicaţii - cu prezenţa sa online sau cu versiunea sa tipărită?
Mario Garcia: Cu versiunea online, desigur.Peste 5 ani, publicitatea în ziarele tipărite va fi parte a unor pachete pe diverse platforme
Financiarul analizează cum percep criza companiile de branding. „Nu cred că scăderile, dacă vor exista, vor fi foarte mari”, punctează Ştefan Liuţe, Strategy Director Grapefruit. Pe de altă parte, Monica Dumitriu, Brand Consultant BrandTailors, spune că anul acesta nu vom mai asista la rate de creştere a industriei de peste 40%, aşa cum s-a întâmplat în 2007.
Piaţa brandingului nu va suferi din cauza crizei
Consiliul Naţional al Audiovizualului a somat public emisiunea "Vorbe grele", difuzată de Antena 2, pentru "informare incorectă", după ce Ministerul Turismului a trimis o adresă prin care reclama că au fost făcute "acuze nefondate" la adresa Elenei Udrea, scrie Evenimentul zilei. În mai multe emisiuni ale Antena 2 şi Antena 3, s-ar fi exprimat “acuze nefondate şi comentarii neavenite la adresa doamnei ministru Elena Udrea", fără a prezenta punctul de vedere al demnitarului.
Udrea se luptă cu "tonomatele" cu ajutorul CNACotidianul american Seattle Post-Intelligencer, cu o vechime de 146 de ani, va fi disponibil doar online, după ce proprietarii săi din grupul media Hearst au decis ca ziarul să nu mai apară în varianta tipărită, din cauza pierderilor, informează agenţia Reuters, citată de Wall-Street. Un alt ziar american cu o istorie de 138 de ani, The Tucson Citizen, cel mai vechi ziar din Arizona, va fi închis de sâmbătă, scrie şi Business Standard.
Wall-Street: Criza în presa americană: Cotidianul Seattle Post-Intelligencer, publicat doar online
Business Standard: Şi alte ziare americane se închid
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roSan Francisco Chronicle, editat de Hearst Corp., ar putea supravieţui după ce managementul publicaţiei a hotărât să taie 150 de joburi şi şi-a convins restul angajaţilor să lucreze mai multe ore şi să accepte concedii adiţionale fără plată, relatează Daily Business.
San Francisco Chronicle ar putea scăpa de faliment
Trimite un comentariu