Adevărul este că nu ne-am pregătit adaptarea la schimbările tehnologice şi de consum de presă, a declarat Răzvan Ionescu (Adevărul Holding), la dezbaterea organizată în cadrul Conferinţei Naţionale a Presei, moderată de Iulian Comanescu. Suntem victimele propriilor politici editoriale şi de management, a adăugat Andreea Roşca (Realitatea Caţavencu). Nu am reuşit să optimizăm operaţiunile. Când totul merge bine, nu mai eşti atent la detalii, a punctat Cristina Simion (Edipresse).
Din dezbatere:
Lucian Romaşcanu, Cancan:
- problemele sunt aceleaşi şi la cei mici, şi la cei mari
- Avem mari probleme cu distribuţia (vin banii şi după şase luni), dar şi cu veniturile de publicitate
- suntem prinşi în capcana preţurilor, avem cele mai ieftine ziare din UE
Răzvan Ionescu, Adevărul Holding
- nu există eforturi de reglementare şi sindicalizare.
- adevărul este că nu ne-am pregătit adaptarea la schimbările tehnologice şi de consum de presă. E vorba de toate segmentele, de la publishing la distribuţie, marketing şi editorial
- cred că această criză este o oportunitate pentru cei care vor să muncească şi să se adapteze
- nu de idei duce lipsă presa, ci de managementul acestor idei şi de adaptarea lor
- astăzi plătim atât plecarea bugetelor de publicitate, dar şi criza de care noi suntem legaţi, şi anume faptul că am vândut foarte puţin audienţă. Am vândut discounturi, dar nu audienţă
- trebuie făcut un pas curajos: să măsurăm eficienţa campaniilor publicitare. Primul publisher care va avea curajul va câştiga nu numai încredere, dar îşi va cunoaşte mai bine publicul. Este însă posibil să avem şi surprize neplăcute.
Andreea Roşca, Realitatea Caţavencu
- citesc săptămânal raportul de publicitate, de comenzi şi contracte. E o surpriză de la o săptămână la alta. Constat, din nefericire, că ne aflăm în situaţia în care vedem un minus de 30-50%, dar nu pentru că nu ar fi bugete, ci pentru că piaţa este blocată
- conversaţia la zi este: ceea ce vreau eu, ca agenţie - plus de 5% în rebate, încă 20% discount şi bugete neangajate
- suntem victimele propriilor politici editoriale şi de management
- ajutorul de stat pentru presă este un nonssens. Cititorii i-am pierdut noi, nu Guvernul.
Cristina Simion, Edipresse
- am fost ezitantă în a tăia de la rădăcină răul, respectiv de a opri publicaţiile care nu au avut targetul de vânzări atins
- produsele care nu au performat trebuiau oprite
- o a doua greşeală - ne-am orientat către principala sursă de venit, printul. Când activităţile de online îţi aduc o cotă parte minusculă, ne-am orientat ca print ca principală sursă de venit.
- a treia greşeală - nu am reuşit să optimizăm operaţiunile. Când totul merge bine, nu mai eşti atent la detalii
Adrian Voinea, Gazeta de Sud
- Soliditatea afacerii e dată de finaţare, iar finanţarea e slabă în aceste momente.
"Cand totul merge bine, nu mai esti atent la detalii."
"Suntem victimele propriilor politici editoriale şi de management."