Skip to main content

O scrisoare antologică: de ce este nevoie de Iliuţă şi de Minerva

 

Compania care produce emisiunile cu prezicătorii Iliuţă şi Minerva a încercat să câştige bunăvoinţa CNA printr-un document antologic prin argumentaţie. Pentru că legea le interzice, Games Factory, firma producătoare a acestor programe generatoare de apeluri telefonice, a adresat o scrisoare CNA în care argumentează utilitatea publică a emisiunilor.

Publicitate

"În această perioadă de criză, şi nu ne referim la criza economică, ci la o criză a valorilor, oricine are nevoie de sprijin prin îndrumare şi orientare", arată scrisoarea.

"Firma noastră, luând în serios nevoia de a servi interesul publicului larg, îşi ia responsabilitatea să respecte legile", promit cei de la Games Factory în scrisoare, deşi emisiunile se difuzează deja, dar legea le interzice.

Dincolo de argumente, scrisoarea arată atitudinea unei companii faţă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, forul care reglementează audiovizualul şi pe care a încercat, frumos, să îl convingă de bunele intenţii din spatele Păcălelilor TV. Argumentele sunt năucitoare.

Scrisoare de intenţie,

în vederea reintroducerii spre difuzare a emisiunilor ezoterice  produse de firma noastră pe posturile TV (Antena1, Antena 2, Euforia TV, Prima TV, Naţional TV, Favorit TV, OTV şi DDTV)

"E un lucru cunoscut că un public educat, de un nivel intelectual ridicat şi cu posibilităţi materiale peste medie sunt interesaţi de ezoterism şi de ştiinţele oculte.

Specialiştii acestor domenii au clientela lor selectă şi preţuri pe măsură.

Astrologia, numerologia, bioenergia, kinestezia, radiestezia, ca să amintim doar câteva dintre disciplinele ale căror specialişti sunt consultaţi de politicieni, şefi de corporaţii multinaţionale şi chiar de aristocraţi.

Secretul care înconjoară practica acestor experţi şi preţurile lor prohibitive duc la situaţia în care serviciile lor sunt restricţionate pentru cei cu posibilităţi materiale şi ocupaţii mai modeste.

Publicul larg definit mai sus are aceleaşi valori şi manifestă un interes justificat pentru aceste activităţi şi servicii. Acestora din urmă ne adresăm.

În această perioadă de criză, şi nu ne referim la criza economică, ci la o criză a valorilor, oricine are nevoie de sprijin prin îndrumare şi orientare.

Emisiunile produse şi propuse de noi au intenţia declarată de a nu le da sfaturi, ci de a îndruma pentru sprijin oamenii care apelează la noi ca să îşi găsească soluţiile, căpătând mai multă încredere în sine, folosind liberul arbitru.

Firma noastră, luând în serios nevoia de a servi interesul publicului larg, îşi ia responsabilitatea să respecte legile şi codul deontologic.

În emisiunile noastre, specialiştii în astrologie şi numerologie vor sublinia, cu ocazia fiecărui răspuns, că ceea ce oferă ei este un rezultat statistic, cu caracter general, alături de mai multe variante de depăşire a impasului, dar că puterea de decizie a variantei de urmat aparţine fiecăruia."

Fără comentarii.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tulcea tulcea
    In emisiuni se face IN CONTINUARE promovarea sitului asta!!!!!www.ezotv.ro, deci se promoveaza ghicitul si se ofera servicii de sanatate.

    Bemboo Roo
    De 4 ani prezic viitorul din cărţile de tarot!
    mai departe »
    Indisponibil
    Consiliere prin Live Chat Consiliere prin e-mail

    Venera Matei
    Mă ocup de astrologie de foarte mult timp, totodată pot să va ajut şi în probleme de sănătate
    Mama Ioana
    Sunt maestru extrasens, bioenergoterapeut, medium, iniţiată în radiestezie, metafizică, paranormal şi în tratamente reiki; pot comunica cu sufletele celor care nu mai sunt în planul fizic; ofer soluţii de protecţie împotriva farmecelor şi a blestemelor, a blocajelor energetice, ritualuri de rugăciune pentru rezolvarea problemelor, precum şi reţete pentru vindecarea bolilor fără leac.
  • UrbanReality UrbanReality
    daca CNA-ul nu va lua masuri impotriva acestora inseamna ca intr-adevar traim intr-o tara de tot rahatul, scuze pentru expresie, dar mi se pare absurd.
  • Molotov Molotov
    Slabut, Liviu... Mai ia de aici:

    "Astrologia, numerologia, bioenergia, kinestezia, radiestezia, ca să amintim doar câteva dintre disciplinele ale căror specialişti sunt consultaţi de politicieni, şefi de corporaţii multinaţionale şi chiar de aristocraţi." - unde e predicatul?
    "alături de mai multe variante de depăşire a impulsului" - poate "impasului"?
    "că puterea de decizie a variantei de urmat" - poate "asupra"? sau poate "de alegere a variantei"? Numai tarotul ne poate lamuri...
    Probabil ca Iliutza himself a scris chestiile astea, si duhul gramaticii era, temporar, indisponibil...
  • Liviu Liviu
    Oare sa trecem peste minunata exprimare "... un public educat ... sunt interesaţi ...". Eh, sa nu fim rai, se mai intampla, nu? >:)
  • iliuta petrisor iliuta petrisor
    dati forward la articolul lui petrisor la de cate sapte ori la cate sapte prieteni timp de sapte zile si veti avea o mare bucurie! o femeie din constanta n-a trimis articolul lui petrisor si barbatul ei care era marinar s-a innecat in marea involburata. dupa un timp, femeia a trimis articolul si a castigat o masina la loto.

    nu rupeti lantul!

    cu deosebita stima,
    Iliuta
  • Ion Popescu Ion Popescu
    personajele sordide de la Games Factory nu fac decat sa implore clementa CNA-ului pentru a fi lasate sa faca in continuare bani pe seama imbecilitatii publicului de tip otv. sigur ca or sa sara unii care sa spuna: "publicul, sau o parte din el, vrea ASTA". e perfect fals. de fapt, publicul nu prea are de ales si a fost in mod pervers si artificial "maleabilizat" sa "vrea" sau sa accepte aproape orice. cand ai format tabloid pe 6 televiziuni comerciale in acelasi slot orar sau multi-orar, publicul nu prea mai are cum sa "vrea" altceva decat tabloid. iar la noi, publicul este unul saracit si de criza si de fragilitatea economiei, asta, in pofida taranilor care si-au luat bmw-uri second desi locuiesc in garsoniere igrasioase de unde scuipa seminte in capul vecinilor de la parter. public saracit = oameni captivi in case, dependenti de telecomanda. iar daca pentru multi cultura personala si educatia fac ca discovery si national geographic sa fie generatoare de vertijuri mintale, atunci raman protv, antana1, prima, national, b1tv, favorit si alte asemenea. hai sictir.
  • ioane2bat ioane2bat
    suntem intr-o tara de minerve si iliuti!si intelectuali pe deasupra;
  • Sadd Sadd
    vreau sa vad si eu o emisiunea d-asta..sa nu zic ca am trait degeaba :))

Trimite un comentariu

sus