Florin Alexandrescu, până în iulie director operaţional al grupului de firme MediaPro este în discuţii cu Realitatea Caţavencu, pentru o eventuală poziţie în coordonarea vânzărilor de publicitate.
Cotactat de paginademedia.ro, Alexandrescu a confirmat discuţiile, dar a afirmat că nu a luat încă o decizie.
Florin Alexandrescu, pentru paginademedia.ro:
“Vremea deciziilor nu a trecut. Nu neg discuţiile cu Realitatea, dar infirm semnarea contractului”.
Totodată, Alexandrescu a precizat că “nu e singura opţiune”.
În prezent, vânzările Realitatea TV sunt administrate de regia DBV Media House, condusă de Brânduşa Vlanga.
În urmă cu aproximativ o lună, Florin Alexandrescu a fost la un pas de a prelua vânzările Antena 1, după negocieri avansate cu managementul Intact.
De ce nu a semnat cu Intact? “M-am retras ca efect al unui management nefericit al schimbării”, a declarat Florin Alexandrescu, fără a da alte detalii.
Cine este Florin Alexandrescu (sursa: ZF)
- Florin Alexandrescu (34 de ani) este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Finanţe-Bănci, specializarea Bănci şi Burse de Valori.
- Din decembrie 2007, a fost numit director operaţional al grupului de firme MediaPro. Din această poziţie, el va coordona activitatea operaţională a tuturor diviziilor MediaPro şi strategia de marketing şi vânzări a grupului.
- Anterior, a fost sales strategist pentru Slovacia şi România al Central European Media Enterprises (CME) şi sales director al Nova TV Cehia.
- A început să lucreze pentru Pro TV în 1999, fiind în primii doi ani research coordinator în cadrul departamentului de cercetare. Între 2000 şi 2001 a fost sales executive în departamentul de vânzări al Pro TV, iar din 2001 până în 2006 a ocupat funcţia de sales manager al Pro TV.
Foto: ZF
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Situatia e foarte clara si limpede pentru cine are ochi sa auda si urechi sa vada.
Sarbu se destrabaleaza prin zari mai inalte. Dar a vrut si sa lase pravalia autohtona cat mai bine. Si ca sa fie el si mai sigur s-a gandit sa dea vreo cateva la gioale competitorilor. Asa ca l-a scos pe nea Florica la produs panica'n targ. S-a apucat Florica sa explice pe la oameni ca el e mama vanzarilor dar ca vanzarile astea merg bine pe genul internalizat. S-a dus frumusel la Intact, i-a pus pe oameni sa internalizeze si dupa ce au scos aia pasarica internalizatoare pe trompa i-a lasat cu ochii interni. Si daca tot se apucasera aia sa internalizeze, internalizat a ramas. L-au scuipat pe Ionete ca pe un molar gaunos si si-au dat seama ca nu are cine sa se joace de-a internalizarea. Cum ar veni Intactul e rezolvat. S-au facut de ocara cat cuprinde. Au ramas fara un vanzator capabil. Borcanul cu miere brusc s-a diminuat.
Odata executat Intactul, s-a mai uitat Alexandrescu prin jur si s-a apucat de Realitatea. Pe fix acelasi model. Brandusa se incalzeste pentru un sprint hotarat catre alte zari si, dupa ce Florica o sa-i pupe dulce pe portofel pa-pa, vor internaliza si ei catre vreo celebritate din propria ograda. Vreun sindicalist feroce ca doar au destui p'acolo.
Iar, dupa ce a rezolvat problema spinoasa a competitiei, Florica va raporta la stapanire misiunea indeplinita si se va intoarce frumusel la Pro-ul care va creste si mai mare si mai frumos si mai tantos.