Skip to main content

AdePlast: o reclamă de autobază din preistoria publicităţii, care a supărat-o şi pe Daciana Sârbu

 

Pentru amatorii de călătorii în timp, pauzele publicitare oferă, de câteva zile, o călătorie sigură. “Auzi, ţie ţi s-a întărit?”, începe o reclamă ruptă din preistoria publicităţii. Replica zugravului, care urmează unui cadru cu o tânără care se unduieşte lasciv, exploatează, ieftin, un procedeu des întâlnit în publicitate.

Publicitate

Avem să aflăm că este vorba de un glet, la finalul unui spot cu dialoguri de înaltă ţinută intelectuală: “Auzi, ţi s-a întărit? Nu mă, nu mi s-a întărit”, “Nici acum nu ţi s-a întărit, mă? Parcă începe să se întărească”.

Înainte de detalii, iată spotul cu pricina, semnat Media Consulta:

Spotul pentru adezivul AdePlast

Face apel la resorturi pe care publicitatea clasică le ignoră”, spun cei de la Media Consulta despre spotul care trimite cu gândul la epoca reclamelor “Krescova? Crezi c-o va...?”. Explicaţiile detaliate ale creativilor de autobază, în cele ce urmează.

Reclamele au fost remarcate şi de europarlamentarul Daciana Sârbu. În ce fel, vom vedea în continuare.

Înainte de observaţiile Dacianei Sârbu, iată cum justifică Media Consulta conceptul creativ al campaniei.

Media Consulta:

"Înainte de toate, nu este o campanie convenţională, nu funcţionează după regulile publicităţii clasice, face apel la resorturi pe care publicitatea clasică le ignoră sau la care nu are acces şi are ca scop nu doar awarness-ul, ci crearea de word of mouth."

"Mesajul spotului pentru glet este "Gletul Meseriaşului se întăreşte mai greu". Acesta e USP-ul gletului (Unique Selling Point, n. Red), pentru care clientul a investit în producţie."

Din acelaşi registru, creativii AdePlast şi-au mai pus imaginaţia întărită la treabă. Iată un al doilea spot, de data aceasta pentru vopsea.

Spotul pentru vopseaua AdePlast

[flashvideo filename=video/adeplast.flv /]

Cum îl justifică Media Consulta?

"Mesajul spotului pentru vopsea este "Vopseaua noastră se întinde bine" (acesta este si USP-ul produsului)."

"Conceptul ambelor este similar. Un Qui pro quo cu efect comic, menit să atragă atenţia asupra produselor respective. Am vrut să executăm un spot simplu, chiar extrem de simplu, care să iasă în evidenţă mai ales prin acest qui pro quo."

"Execuţia aleasă a depins strict de buget. Am compensat lipsa unui buget semnificativ cu un clou de conţinut. Execuţia şi conţinutul spoturilor reflectă exact ce a dorit această campanie."

daciana-sarbuUmorul invocat de cei de la Media Consulta nu a fost pe aceeaşi lungime de undă cu europarlamentarul Daciana Sârbu.

Daciana Sârbu este revoltată de campania AdePlast, care “face o confuzie voită între produsul promovat şi o femeie prezentată într-o ipostază sexuală”. La capătul unei scurte argumentaţii, europarlamentarul cere la CNA mutarea reclamei după ora zece seara şi aşteaptă de la AdePlast un mesaj de scuze.

Iată scrisoarea Dacianei Sârbu:

Către conducerea Consiliului Naţional al Audiovizualului,
Către managementul posturilor TV comerciale,
Către conducerea firmei AdePlast,

Vă scriu în legătură cu o campanie publicitară transmisă frecvent la TV, fără restricţii pentru intervale orare specifice. Mă refer la spoturile AdePlast în care se face o confuzie voită între produsul promovat şi o femeie prezentată într-o ipostază sexuală. Realizatorii clipului ne propun, în mod explicit, o suprapunere între două obiecte: o vopsea şi o femeie, fiindcă veţi fi de acord cu mine că în acest produs publicitar femeia este portretizată, direct şi neechivoc, drept un obiect sexual.

Nu voi face o pledoarie pentru drepturile femeii, fiindcă o fac deja alţii, mai aplicat şi mai consistent. Dar vreau să subliniez trei aspecte pe care le consider foarte importante, şi să vă rog să luaţi act de ele.

1. Potrivit unei cercetări realizate la comanda CNA, peste două treimi din copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani urmăresc publicitatea la televizor. Dintre aceştia, cei în vârstă de 6 ani sunt cei mai mari consumatori de reclame tv (75%). Faptul că spotul menţionat este prezentat în timpul zilei şi nu după ora 22 înseamnă că el este vizionat fără restricţii de către copii. Nuditatea şi limbajul prezentate nu intră în categoria pe care eu sau orice alt părinte să o considere potrivită pentru copii.

2. Conform unor concluzii CNA, copiii tind să se expună la publicitate ca la orice alte emisiuni de televiziune, privindu-le cu aceiaşi ochi şi nediferenţiindu-le. Acest segment de public îşi formează reprezentările sociale şi comportamentale inclusiv în funcţie de informaţiile sau sugestiile oferite de astfel de clipuri publicitare. Drept urmare, din asemenea clipuri în care femeile sunt portretizate ca simple obiecte de uz sexual ei pot desprinde concluzii generale referitoare la rolul femeii în societate.

3. Conform statisticilor UNFPA, femeile între 15 şi 44 de ani sunt mai predispuse la riscul de viol sau violenţă în familie decât la riscul de a contracta orice formă de cancer sau de a fi implicate într-un accident rutier. De asemenea, între 40 şi 70% dintre femeile care au fost supuse violului sau violenţei în familie au fost victimele propriilor soţi. Prin reducerea femeii la statutul de accesoriu sexual, la care contribuie inclusiv clipul citat, astfel de comportamente sunt încurajate în mod aproape direct.

Din toate aceste considerente, vă adresez solicitarea fermă să remediaţi această situaţie în cel mai scurt timp, pentru a putea evita efectele negative ce s-ar putea genera pe termen mediu şi lung. În acest sens, adresez un apel:

  • Televiziunilor, să înceteze difuzarea clipului publicitar în cauză, cel puţin înaintea orei 22, şi să emită mesaje de sancţionare a comportamentului discriminator faţă de femei
  • Companiei AdePlast, să retragă în cel mai scurt timp acest clip din spaţiul public şi să transmită un mesaj de scuze
  • Consiliului Naţional al Audiovizualului, să sancţioneze televiziunile care refuză suspendarea difuzării acestui clip publicitar.
  • Consumatorilor, să boicoteze achiziţionarea produsului promovat în acest clip până la rezolvarea situaţiei.

Cu toată consideraţia,
Daciana Sârbu, europarlamentar

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • soso C soso C
    Gigel , "este decat" nu se foloseste in limba romana, decat in limbajul tau de intelectual."Am folosit UN produs si sunt foarte proaste (mai multe)"?Eu cred ca ai probleme cu gramatica nu cu produsele Adeplast.Secretul televiziunii e ca daca nu iti place schimbi canalul.L-am sunat pe domnul Barbut dar mi-au raspuns cele doua protagoniste din clipuri si ziceau ca umple sacii de adeziv , asa cum marmota inveleste ciocolata in staniol , adica de unul singur.
    De cind e lumea , in reclamele pentru masini , bere si materiale de constructie au fost folosite ( a se citi platite ca sa apara) femei.
  • Dorel Dorel
    Oameni buni, nimeni nu mai stie sa asculte argumentele nimanui? Una e eficienta campaniei (care se va masura in vanzari) si alta e problema legata de decenta si expunerea copiilor (semnalata de Daciana Sarbu). De ce le amestecati? Pe bune acuma, parca ati fi aia din targetul reclamei...
  • Laurentiu Laurentiu
    oricum reclama e slab realizata, asa ca nu o inteleg de ce s-a mai stresat.
  • Marcel Barbut Marcel Barbut
    Raspuns pentru Gigel
    1. Acum 13 ani m-am intors din Austria in Romania.In Austria eram roman,in Romania legislatia trata orice roman cu domiciuliu in strainantate ca pe un strain ,Deci societatea a fost una ,,Romano-Austriaca".Bineinteles ca asociatii mei au folosit aceasta denumire pentru vanzari,da bine la romani tot ce vine de afara.Intre timp sunt actionarul majoritar si sincer ma deranjeaza si pe mine formula .Voi scoate aceasta formulare.Nu se va intimpla imediat stocurile de saci fiind mari.
    2. Daca esti un om de buna credinta si nu unul rau intentionat sau de la concurenta suna-ma si spune-mi ce probleme ai avut ,cu ce produs.Produsele noastre sunt de o calitate buna ,eu personal verific constant respectarea calitatii si daca au fost probleme, se poate sa fie o greseala.Atunci cand sunt probleme oricine ma poate suna.Cele doua tel.mobile de pe sac suna la mine.Am nevoie de urmatoarele informatii:Nr de lot ,data ,ora samd.Imediat cineva se deplaseaza la santier si se iau masuri suta la suta.Nu e normal ce fac ,sa raspund pe acest site dar e vorba de calitatea produselor si nu ma pot abtine,produsele ADEPLAST sunt la fel de bune ca cele de la firmele multinationale dar au preturi romanesti.
    Marcel Barbut
  • Gigel Gigel
    AdePlast = teapa. De ce pe sacii Adeplast apare societate romana-austriaca, daca ea este decat o firma romaneasca? Ce se ascunde sub "austriaca" si de ce se foloseste? Eu am folosit un produs Adeplast si sunt foarte proaste...la fel si reclama, de altfel. Daca e pentru meseriasi, de ce nu se folosesc canale de promovare potrivite de comunicare? Chiar trebuie sa vedem "vechiturile" astea la TV?
  • iocan iocan
    Cred ca reactia Dacianei Sarbu este putin exagerata...dar unele din comentariile de mai sus sunt de-a dreptul neprofesioniste (ma refer la marketing & advertising). Spotul / spoturile cu pricina sunt de o calitate indoielnica, datorita conotatiei sexuale ieftine, de prost gust, dar si calitatii in sine a spoturilor, mesajului, realizarii, etc...la nivelul anilor '90 "v-am prins, vrajitoarelor!", dar acelea aveau o scuza evidenta. Explicatia cum ca la asa target-asa spot e subtire si cum ziceam, neprofesionista, atata vreme cat marketing mixul si media planul nu sunt STRICT targetate, deci le vede toata lumea. O pierdere de bani pentru client, chiar daca s-ar putea sa aiba oarecare efect in awareness si chiar vanzari. Dar altele sunt caile de targetare zugravi. Pe scurt, o campanie de doi bani, nu mi-as fi pierdut timpul cu comentarii, dar mi-a atras atentia articolul - deoarece si pe mine m-a deranjat vulgaritatea evidenta - si comentariile "specialistilor".
  • un zugrav un zugrav
    trebuie sa recunosc ca ipostaza de a fi "zugrav" asteptand "sa mi se-ntareasca" gletul, evident,e onoranta pe de o parte si plina de sperante implinite - pe de alta parte- urmatoarea aparitie urmand a fi intr-un spot pentru Filarmonica din Viena.
    Domnul Petrisor- pe care nu-l cunosc in niciun fel,dar nici nu doresc, ataca o reusita deplina pe plan mediatic pentru un target cautat si atins, explicand ce nemultumiri i-a produs difuzarea acestor spoturi , dar adresandu-se unui alt target, paralel, fara nicio legatura, sau cu una f. mica cu acei consumatori de Adeplast.
    Poate ne face domnul Petrisor un studiu de caz si ne spune ce succes rasunator ar fi avut un spot despre produsele Adeplast cu un text semnat de catre Gabriel Liiceanu, ceva gen "apel catre zugravi" si recitat de catre Victor Rebengiuc.
    Cat despre comentariul lui "Potol" - de mai sus- comparatia pe care o face- nici macar visata de catre producatorii spotului- arata
    de ce o seara fastuoasa la un restaurant din ...Cannes, cu toate ingredientele, se numeste " le grand diner " si nu ...potol.
  • Dan Dan
    Cred ca problema ridicata de d-na Sirbu are un grad de complexitate care nu pare sa fie vinzatorilor de vopsea, publicitarilor si unora dintre comentatorii de aici. Mai exact, vinzatorii vor sa-si vinda vopseaua, publicitarii vor sa comunice pe limba targetului neandertalian (cu cit diferenta de IQ e mai mare, cu atit comunicarea e mai dificila, iata ca pentru cei de la Media Consulta n-a fost greu deloc); pe Daciana o preocupa faptul ca in afara de zugravi, mai vad si altii reclama respectiva, in speta copiii, carora le poate dauna. Mutarea reclamei la ore inaccesibile pentru copii e corecta, iar invitatia de a boicota produsul e justificata. Cind o sa am nevoie de vopsea/glet, sigur n-o sa folosesc Adeplast, pentru ca din reclama am dedus ca se adreseaza unor consumatori mult, mult mai cretini decit mine.
  • bonitotul bonitotul
    Ma intreb ce ar spune Daciana de aceste spoturi:
    http://www.youtube.com/watch?v=UrGTh-kcCuw
    http://www.youtube.com/watch?v=ExPYz_flKSo
    http://www.youtube.com/watch?v=4viJ3Z5427c
    http://www.youtube.com/watch?v=ksWlKw9QkF8

    Si lista ar putea continua. Recomand vizionarea seara. Pentru schimbarea opiniei referitoare la sexualitatea femeii.
  • m1ha1 m1ha1
    nu se vede primul film.
  • Petru Ilutiu Petru Ilutiu
    Incredibil cum un atentat la inteligenta atrage comentarii care atenteaza tot la inteligenta.
    Daca Daciana Sarbu a considerat ca spotul asta atenteaza la o valoare, s-a exprimat public. Sincer, sunt surprins ca nu s-au exprimat mai multi - unde sunt toti "militantii" pentru sau contra diverse lucruri? Unde sunt feministii? Sau de cand cu bugetele mai subtiri, a scazut si puterea/cheful de reactie la aberatii?
    Atacurile la persoana din comentariile de mai sus ma cutremura. FIindca sunt in aceeasi linie cu clipul citat. Ceea ce ma face sa cred ca respectivul clip nu e doar pentru zidari...
  • Soso C Soso C
    Reclama e targetata catre cei care aplica produsele promovate.Nu mi s-a intamplat foarte des sa intalnesc profesori universitari sau filozofi care sa zugraveasca sau sa gletuiasca apartamente (decat poate in alte tari unde nu-i vede nimeni si unde nu mai considera munca fizica o rusine). Ne ofensam ca vedem femei imbracate in desuuri dar nu se supara nimeni ca la orele 17 sau 19 la stiri sunt prezentate zilnic incesturi si violuri.
    Intr-o tara din ce in ce mai trista prinde bine putin umor chiar daca are o tenta sexuala.
  • bonitotul bonitotul
    Daciana Sârbu este revoltată de campania AdePlast, care“face o confuzie voită între produsul promovat şi o femeie prezentată într-o ipostază sexuală”. La chestiunea asta o revin mai tarziu.

    Fratilor, e o reclama romaneasca facuta pentru romanii care folosesc gletul si trafaletul. Nu se adreseaza intelectualilor, academicienilor si elitelor purtatoare de pix si laptop. Este evident ca spre acest segment s-au indreptat. Pun pariu ca ati avut de multe ori ocazia sa va aflati langa o schela sau un santier in momentul in care pe acolo trece o femeie. Nici frumoasa, nici buna. Obisnuita. Corul de fluieraturi, remarcile gosolane, gesturile obscene care-i insotesc mersul o lunga perioada de drum, sunt un adevarat promo pentru cele mai dure filme porno germane din anii 80. De acolo s-au inspirat si acolo vor sa vanda. Sunt convins ca cei de la Adeplast nu au avut nicio intentie sa livreze gletul la Academioa Romana cand au comandat si au aprobat spotul.

    Sa revin la Daciana. Reclama face o confuzie voita? Unde? Reclama nu face nicio confuzie. E limpede si clara. Meseriasii aia chiar de femeile din spot vorbesc. Gletul nu are ce cauta acolo. Ipostaza sexuala? Brrrrr... Imi este teribil de mila de viata intima a domnului Ponta...
  • basescu basescu
    Aha, priviti, Alianta de la Grivco, Vanghelie, Hrebenciuc si Iliescu, lovesc in bietul Mihai Craiu!

    E mana lui Voiculescu, Vantu si a mogulilor, cu exceptia lui Vantu pe care tocmai l-am mentionat la inceputul frazei!

    Votati-ma si o sa vi se intareasca!

    Jos alianta de la Grivco, Vanghelie, Hrebenciuc, Iliescu!
    Sus Craiu!

    Si-nca una de la nea' Base. Care e mai buna, Adeplastu' sau o lupa? Raspuns: Adeplastu', ca lupa mareste da nu-ntareste!
    Ho, ho, ho, ce-mi plac glumele mele!
    Votati-ma, fratilor!

    Iar tu, Petrisor, sper c-ai inteles mesajul d-lui Craiu!
    Sa nu mai publici nimic, daca este in contradictie cu dl. Craiu, ca te-a luat dracu!

    Jos alianta de la Grivco si Craiu sus!
  • potol potol
    se pot comenta si comentarii?

    vad ca un mihai craiu cautioneaza aici grosolania spoturilor cu alte aberatii etice din presa sau politica.

    mi se pare extrem de periculos sa spui ca daca altii sunt idioti sau tembeli, poti sa iti permiti sa fii si tu la fel, in mod voit. incurajeaza, practic, infractiunile de orice fel.

Trimite un comentariu

sus