Ediţiile online ale ziarelor Gardianul şi Ziua, care şi-au sistat apariţia în format print la începutul lunii ianuarie, nu vor mai fi disponibile nici online, începând de luni, au delcarat reprezentanţii acestora pentru Mediafax. Pe acelaşi subiect au mai scris Cotidianul şi HotNews.ro.
Publicitate
Nume grele din presă apar pe lista datornicilor la stat împotriva cărora ANAF a declanşat procedura de executare silită. OTV, B1 sau publicaţiile grupului MediaPro sunt cu bunurile sechestrate sau conturile blocate. Publimedia International, societatea care editează Ziarul Financiar, Gândul sau ProSport are datorii cumulate la stat de peste trei milioane de lei, scrie Money.ro.
Presa în criză. Publimedia, OTV şi B1TV au bunurile sechestrate sau conturile blocate
Compania Publimedia, editorul titlurilor Gândul, Ziarul Financiar şi Pro Sport, riscă falimentul din cauza datoriilor la furnizorii de hârtie, mai scrie Money.ro. Producătorul Letea Bacău îi cere, în instanţă, 1,3 milioane de lei, datorii de anul trecut. Prima înfăţişare la tribunal este în februarie iar cele două companii n-au găsit, încă, o soluţie de rezolvare amiabilă a diferendului.
Publimedia riscă falimentul din cauza neplăţii hârtiei tipografice
Preluări paginademedia.ro: Gabi Jugaru, realizatorul emisiunii de divertisment "Jugaru Shukaru" de la Pro TV, părăseşte televiziunea, notează Libertatea, Realitatea.net, Daily Business şi România liberă, care citează paginademedia.ro. Lucian Mândruţă pregăteşte un show surpriză la Antena 1, după reţeta The Colbert Report, scriu Evenimentul zilei, HotNews, Mediafax şi Libertatea, care citează paginademedia.ro.
Câştigarea contului de media al Vodafone, pe care surse din piaţa de publicitate îl estimează la peste 15 milioane euro anual, va propulsa agenţia OMD România în topul celor mai mari 5 agenţii de media, a declarat pentru Wall-Street Cristian Mucichescu, managing director OMD România.
Mucichescu: Câştigarea contului Vodafone va propulsa OMD in top 5 agenţii de media
Cea mai mare scădere a încrederii în rândul populaţiei din România, în toamna anului trecut, o înregistrează televiziunile, potrivit ultimului Eurobarometru, dat publicităţii luni de Eurostat. Acesta indică o scădere a încrederii românilor în televiziune de la 70% în iunie 2008 la 61% în noiembrie 2009, scrie Money.ro.
Încrederea românilor în televiziune a scăzut considerabil
Începând cu ianuarie 2010, Presage | Public Relations & Public Affairs se va ocupa de comunicarea corporativă a companiei Fabryo Corporation, în urma unui pitch organizat în decembrie 2009, informează Wall-Street şi Financiarul.
Motoarele de căutare sunt principala sursă de trafic pentru site-urile româneşti, potrivit unui studiu Trafic.ro realizat pe baza cifrelor înregistrate de siteurile monitorizate de acest serviciu. Echipa Pastel Group are oameni noi. Iar Voxline a dezvoltat sistemul de plată prin SMS pentru platforma "video on demand" MediaDirect, scrie pe scurt HotNews.
Cuvântul de ordine pe piaţa media este preţul, în acest moment. Reprezentanţii agenţiilor media indică o diminuare a preţurilor la publicitate pe toate mediile, cu procente care ajung până la 40%, în prima jumătate a anului, mergând şi pe ideea unor reajustări periodice.
De cealaltă parte, furnizorii media declară că nu mai pot lăsa din preţurile de publicitate în 2010, pe motiv că acestea s-au diminuat deja foarte mult în cursul anului trecut, scrie Financiarul într-o analiză care punctează previziunile unor specialişti cu privie la piaţa de publicitate în 2010.
Preţul publicităţii, sub presiunea agenţiilor media
Grupul de comunicare Pastel a terminat anul 2009 cu afaceri de circa 300.000 euro, în scădere cu 25% faţă de anul precedent, şi o rată de profit mică, de doar 5%, a declarat pentru DailyBusiness Ioana Mucenic, managing partner-ul companiei. Ea şi-a propus ca afacerea să revină pe creştere în acest an.
Pastel Group a scăzut cu 25% anul trecut, dar speră să revină pe creştere în 2010
Piaţa de publiciate din Republica Cehă a scăzut cu 2,27% in 2009 la 53,6 miliarde coroane ceheşti (2,06 miliarde euro), a anunţat compania TNS Media Intelligence, citată de Prague Daily Monitor. Veniturile provenite din vânzările de publicitate outdoor pe ecrane digitale numite digiboard au crescut la 59,9 milioane coroane ceheşti(2,30 milioane euro) in 2009, notează Wall-Street.
Piaţa de publicitate din Cehia a scăzut cu 2,27% in 2009
Marketerii din întreaga lume îşi majorează bugetele alocate social media, potrivit studiului anual efectuat de Alterian, citat de brandrepublic.com. Astfel, potrivit studiului la care au participat peste 1.000 de specialişti în marketing din întreaga lume, 66% dintre repondenţi au declarat că intenţionează să investească în activitatea de social media, în următoarea perioadă, în timp ce 40% au spus că vor reduce semnificativ bugetul alocat activităţii de marketing direct, notează Financiarul.
Social media devine preferatul marketerilor
Aviva, cea mai mare companie de asigurări din Marea Britanie, prezentă şi în România, a ales agenţia ZenithOptimedia, parte a grupului Publicis, să gestioneze contul global consolidat de media, estimat la 170 de milioane de euro, potrivit Brandrepublic.com.
ZenithOptimedia a câştigat contul global de media al Aviva
Dacă în 2009 cuvântul anului a fost Twitter - sinonim al informaţiei gratuite, în timp real - toate semnele arată că în 2010, cuvântul anului va fi “plătit”. Cel puţin în mass media, concluzionează Money.ro în urma unei analize în care subiectul principal a fost rentabilizarea conţinutului online al ziarelor.
Ce se întâmplă cu printul în lume în 2010? Livrat digital. Acum şi pe bani.
IAA România sprijină organizarea unei licitaţii ce are ca scop strângerea de fonduri pentru operaţia ce îi poate salva viaţa fetiţei Sabina-Ioana, diagnosticată încă de la naştere cu o malformaţie a inimii extrem de gravă.
Artişti contemporani donează opere de artă pentru a salva viaţa unei fetiţe
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roPe 28 ianuarie, organizaţia de tineret a IAA România aduce la un loc mai mulţi specialişti care vor răspunde la întrebarea “Reuseste cercetarea de Marketing să găsească răspunsurile căutate?”. Invitaţii dezbaterii sunt: Raluca Oprescu - Marketing Development Management Ursus Breweries, Dan Petre – Managing Partner D&D Research şi Sorin Psatta – Integrated Communications Director BBDO, scrie site-ul iaa.ro.
Primul eveniment IAA YP din 2010 are loc pe 28 ianuarie
Trimite un comentariu