Bobby Păunescu vorbeşte într-un interviu acordat Mediafax, despre preluarea publicaţiilor Evenimentul zilei şi Capital de la trustul elveţian Ringier, dar şi despre investiţia de 11 milioane de euro pe care o va face, anul acesta, pentru dezvoltarea business-ului său de media.
Bobby Păunescu:
"Înţeleg că există o frustrare dată de faptul că centrul - dreapta a câştigat în România şi probabil cei care au susţinut stânga au aceste probleme, dar nu are nicio legătură. Eu vă spun foarte clar, eu am vederi de centru - dreapta. Şansa face ca cei pe care i-am avut colegi şi pe care îi am colegi în B1 TV să aibă aceleaşi viziuni. În cazul în care în Evenimentul zilei există jurnalişti care au viziuni de stânga, sunt liberi, pot să facă ce vor".
INTERVIU: Bobby Păunescu - Nimeni să nu aibă nicio emoţie, nu voi interveni editorial la Evz
După recentele mişcări făcute de Ringier , de a vinde două dintre cele mai importante titluri din portofoliu (EVZ şi Capital), de a închide o revistă (Diva) şi de a restructura masiv tot trustul, era normal să apară şi întrebarea: îşi pregăteşte Ringier exitul din România? Nu e exclus - condiţiile actuale de piaţă cer măsuri radicale, sunt de părere specialiştii media chestionaţi de DailyBusiness.
"Nu cunosc planurile Ringier şi nu sunt în măsură să comentez deciziile strategice pe care le va lua grupul, însă, personal, aş regreta dacă Ringier s-ar retrage. Nu cred asta. Dar nu e exclus. Noile condiţii de piaţă impun decizii radicale", a declarat Dragoş Stanca, şeful diviziei de new media a trustului Realitatea Caţavencu.
Ringier se clătina: Vinde, închide, concediază sute de angajaţi. Îşi pregăteşte "mogulul" multinaţional exitul din România?
Lucian Mândruţă susţine că scandalul al cărui erou a fost recent, în paginile tabloidelor, îl „ajută” în noul proiect pe care îl pregăteşte la Antena 1. Mândruţă, pentru EVZ, cu privire la show-ul de noapte la care lucrează în prezent şi care e posibil să apară într-o lună:
“A fost făcut un episod-pilot, a plăcut din câte ştiu, aşteptam o aprobare definitivă. Lucrez la el din septembrie. A trecut prin mai multe faze, acum l-am cam definitivat odată cu înregistrarea, care a avut loc în urmă cu două săptămâni", a spus Mândruţă.
Mândruţă: „Pot face şi altceva decât ştiri”Cristina Ţopescu, prezentatoarea jurnalului Focus 18, de la Prima TV, s-a implicat în campania „Stop indiferenţei - Concediază criza“. “Oamenii s-au săturat să le spună televizorul că sunt săraci, că-şi vor pierde locurile de muncă, că firmele lor vor da faliment. Noi le spunem că trebuie să facă ceva, că se poate ieşi din criză şi că acest lucru depinde în primul rând de ei”, a declarat Cristina Ţopescu într-un interviu pentru Adevărul, în care vorbeşte despre noua campanie lansată de jurnalul de ştiri al postului Prima TV.
Cristina Ţopescu, prezentatoare TV: „Oamenii s-au săturat să le spună «televizorul» că sunt săraci“
The Practice va oferi începând de anul acesta servicii de comunicare pentru Starbucks în România. “Sunt multe pitch-uri în piaţă. Anul trecut mulţi clienţi spuneau că nu au bugete. Acum parcă toată lumea zice hai ca am un buget, să vedem ce facem cu el. [...] Sunt foarte încrezătoare anul asta”, spune Gabriela Lungu, managing partner The Practice, într-un interviu acordat Wall-Street.ro.
Cum şi cu cine va comunica Starbucks în România
Ediţia online a cotidianului francez Le Figaro introduce, de astăzi, două sisteme de plată pentru anumite articole, considerate premium. Ştirile publicaţiei vor rămâne gratuite, scrie Adevărul.
„Le Figaro“ cere bani pentru conţinutul online premium
Trei burse sunt disponibile pentru cei care doresc să aplice la cel mai interesant joint venture educational al momentului – programul Cannes Creative Leaders, un produs al parteneriatului intre Cannes Lions şi Berlin School, informează IAA.ro.
Cannes Lions şi Berlin School for Creative Leadership lansează programul CANNES CREATIVE LEADERSUn nou sindicat format în cadrul televiziunii publice şi care îşi propune să apere drepturile jurnaliştilor din instituţie, "încălcate" sau "ignorate" până acum de către administraţiile TVR, îşi va prezenta azi obiectivele. Iar Jurnalismonline.ro notează că jurnalistul român Paul Radu este noul director executiv al unei reţele regionale de jurnalişti de investigaţie, scrie pe scurt HotNews.ro.
Pe scurt:Sindicat pentru apărarea drepturilor jurnaliştilor la TVR. Şi un şef român la o reţea regională de jurnalism de investigaţieFotograful italian Pietro Masturzo este laureatul World Press Photo Award 2009, cu o fotografie surprinsă în timpul revoltelor din Iran, au anunţat organizatorii concursului de fotojurnalism, informează Mediafax.
Fotografie câştigătoare la World Press Photo 2009, o imagine din timpul revoltelor din Iran
Super Bowl XLIV a pierdut marii jucători din piaţa de advertising şi a suferit o scădere a preţului pentru 30 de secunde de publicitate, dar totodată, a înregistrat record de audenţă şi record la numărul de minute acordate spaţiului publicitar, notează IAA.ro într-o analiză dedicată acestui fenomen mediatic.
Super Bowl XLIV - FedEx, General Motors şi Pepsi au spus pas
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roUSA Today, al doilea cotidian ca tiraj din Statele Unite, va trimite în concediu neplătit aproximativ 1.500 de angajaţi timp de o săptămâna în intervalul februarie-iulie pentru a compensa declinul din piaţă de publicitate, informează Wall-Street, care citează Bloomberg.
USA Today isi trimite angajatii in concediu neplatit
Agenţia de publicitate Brands&Bears a câştigat pitch-ul organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism pentru comunicarea unor programe turistice promoţionale, notează Wall-Street.ro.
Brands&Bears a castigat licitatia ANAT pentru promovarea ofertelor turistice
Comentarii