Skip to main content

Revista presei media - 23 martie

 

Publicitate

Restructurări la Jurnalul Naţional. La finalul săptămânii trecute, angajaţii publicaţiei au fost anunţaţi de valul de concedieri care va urma luna aceasta. Trei oameni de la secţia de sport a cotidianului au primit deja preavizul, au declarat pentru DailyBusiness surse din cadrul publicaţiei patronate de Dan Voiculescu. Şefii Jurnalul îşi anunţaseră intern planul de disponibilizări din luna ianuarie, vizând concedierea unui număr de 50-80 de jurnalişti.

Voiculescu a bătut gongul pentru runda a doua de concedieri la Jurnalul

mile-carpenisanJurnalistul timişorean Mile Cărpenişan, în vârstă de 34 de ani, a murit, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde era internat de săptămâna trecută, fiind în comă, informează Mediafax, HotNews, Daily Business şi România liberă. Mile Cărpenişan a fost peste 10 ani corespondent al Antenei 1 şi a realizat numeroase reportaje din zonele de război, fiind singurul ziarist român care l-a intervievat pe liderul sârb Arkan.

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan scrie, luni, pe blogul său, că susţine "depolitizarea TVR" şi consideră că "Alexandru Sassu trebuie să plece" pentru că este "omul de casă al lui Mircea Geoană". Turcan a mai spus că TVR a înregistrat pierderi importante în mandatul de preşedinte al lui Sassu, după cum relatează HotNews. "De când Alexandru Sassu a ajuns şeful SRTV, televiziunea publică a fost treptat şi cu metodă transformată în TVR-PSD. Din televiziune publică, TVR a devenit televiziune privată cu acţionariat PSD", mai scrie Turcan.
Raluca Turcan: Punct final la TVR-PSD, Alexandru Sassu trebuie să plece

La exact trei luni de la închiderea variantei print a ziarului, traficul site-ului Cotidianul este în declin. De când a fost preluat de Cornel Nistorescu, cotidianul.ro a devenit un site cu informaţii tot mai puţine şi secţiuni care rămân neactualizate zile întregi, scrie Adevărul. După ce a atins un maximum de peste 900.000 de vizitatori unici în luna martie 2009, traficul site‑ului aproape că s-a înjumătăţit în februarie 2010, potrivit datelor furnizate de Studiul de Audienţă şi Trafic Internet (SATI).
De când a fost preluat de Cornel Nistorescu, cotidianul.ro este în cădere liberă

Magistraţii Tribunalului Bucureşti vor pronunţa peste o săptămână sentinţa în dosarul moştenirii lui Andrei Tinu, fiul fostului director al cotidianului "Adevărul" Dumitru Tinu. Tribunalul Bucureşti a judecat apelul declarat de Ana Maria Tinu şi Tamara Tinu, fiica şi soţia lui Dumitru Tinu, împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 3, prin care Andrei Iucinu a obţinut dreptul la o parte din averea lui Dumitru Tinu. Avocaţii au cerut desfiinţarea hotărârii date de judecătorie, pe motiv că Andrei Iucinu (Tinu) a depus acţiunea în justiţie în afara termenului de prescripţie.
Sentinţă în dosarul moştenitorilor ziarului "Adevărul"

Stenogramele publicate de aproape o săptămână de Hotnews sunt încadrate la nivelul „Secret”, în noua legislaţie a informaţiilor clasificate, încadrare corespunzătoare cu „Secretul de Serviciu”. Preşedintele Comisiei Juridice, de Numiri, Disciplină, Imunităţi şi Validări a Senatului României a insistat:”Cine le-a dat trebuie să răspundă ! Toate documentele de urmărire penală ale procurorilor, până la faza judecăţii publice, au caracter secret”. Cotidianul.ro cere declanşarea anchetei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de scurgerea unor documente dintr-un dosar penal aflat în lucru, scrie Cotidianul.ro.
Dan Tăpălagă şi Hotnews trebuie să spună de unde au stenogramele

trafic.ro a lansat, luni, trafic AdPlanner, un instrument destinat celor care vor să identifice uşor site-urile potrivite cu audienţele şi cu obiectivele vizate de campaniile publicitare. Serviciul este disponibil în variantă BETA şi permite clienţilor selectarea criteriilor demografice şi a categoriilor de site-uri vizate, notează HotNews.ro.
trafic.ro lansează trafic AdPlanner - un instrument de planificare a campaniilor online

Timpul mediu petrecut în faţa televizorului a ajuns, în 2009, la trei ore şi 12 minute pe zi, în creştere cu trei minute comparativ cu 2008 şi cu nouă minute comarativ cu 2004, potrivit unui studiu efectuat, la nivel global, de compania Eurodata TV Worldwide, citat de mandmglobal.com. Astfel, studiu dovedeşte că recesiunea nu a afectat obiceiurile de consum media, notează Mediafax şi Daily Business.

Pepsi a spart gheaţa reclamelor 3D anul trecut, în cadrul galei Super Bowl, iar anul acesta ar putea apărea şi pe piaţă românească astfel de reclame, având în vedere că vor fi disponibile televizoare 3D şi pe plan local. Financiarul a vorbit cu mai mulţi creativi români despre acest subiect. Probabil o să apară unul sau două spoturi 3D, spun aceştia, însă vor fi notate doar că „evenimente” mai mult PR-istice decât de comunicare.
Reclame 3D pe „micile ecrane” din a doua jumătate a anului

Un nou scandal izbucneşte în showbizul autohton. De această dată cap de afiş sunt Mihai Bendeac şi Şerban Huidu, care se războiesc pe propriile bloguri, după ce "cârcotaşul" a ironizat-o pe iubita fostului monden, iar acesta l-a ameninţat că-l "bate până îl lasă lat", scrie Libertatea.
Huidu către Bendeac: "Eşti un cocalar cu caracter infect"

Agenţia de relaţii publice 2activePR a câştigat în urma unui pitch organizat la începutul anului conturile de PR ale celor două mall-uri Anchor Grup, respectiv Bucureşti Mall şi Plaza România, notează Ziarul FinanciarDaily Business şi Wall-Street.

Agregatorul de ştiri Google News atrage mai mult trafic decât orice altă sursă online de ştiri, însă utilizatorii care urmăresc ştirile prin intermediul Facebook sunt mai predispuşi să revină pe site-urile publisherilor, scrie Wall-Street, care citează TG Daily.
Utilizatorii Facebook sunt cei mai loiali consumatori de stiri online

WPP, cel mai mare grup de comunicare din lume, a creat o nouă agenţie, numită Blue Hive pentru a gestiona exclusiv contul de publicitate al Ford în Europa, potrivit Brandrepublic.com, care este citat de DailyBusiness.ro.
WPP a înfiinţat o nouă agenţie pentru gestionarea contului de publicitate Ford în Europa

Cotidianul gratuit de business Cash (Ringier) distribuit în Elveţia a anunţat suspendarea apariţiei publicaţiei în format tipărit, relatează Reuters. Ultima ediţie în variantă tipărită va apărea vineri, 26 martie. Cel mai mare grup media din Elveţia, Ringier, a anunţat disponibilizarea a 23 de angajaţi şi păstrarea a 16 locuri de muncă pentru varianta electronică a publicaţiei Cash.
Ringier renunţă la variantă print a cotidianului „Cash”

Studiourile de film Metro-Goldwyn-Mayer (MGM) ar putea renunţa la vânzare şi opta pentru un plan de business pe cont propriu în cazul în care ofertele de preluare nu se ridică la nivelul aşteptărilor creditorilor, informează Financiarul, care citează Reuters. Studiourile MGM au datorii de 3,7 miliarde de dolari către Sony şi de 250 de milioane de dolari către diferiţi creditori, în timp ce ofertele de preluare sunt sub 1,5 miliarde USD, mult mai puţin decât aşteptările companiei.
Studiourile MGM ar putea fi retrase din vânzare

Agenţia de presă oficială din China, controlată de Partidul Comunist aflat la putere, atacă Google, declarând că ar avea "legături strânse" cu Guvernul american. De asemenea, agenţia de presă chineză a mai acuzat Google că încearcă să schimbe stilul de viaţă al chinezilor impunându-le valori tipic americane, scrie Mediafax.
China acuză Google de legături cu Guvernul american

Internetul este una dintre cele mai mari ameninţări pentru speciile de animale aflate pe cale de dispariţie, care sunt din ce în ce mai des comercializate online, potrivit militanţilor pentru protejarea mediului, informează Mediafax, care citează BBC News Online.
Internetul este o ameninţare tot mai mare pentru speciile de animale aflate pe cale de dispariţie

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • daniela daniela
    Am citit cu atentie articolul despre 3D si eventuale creatii romanesti prin aceasta tehnica si tin va mentionez ca domnii din publicitate nu cunosc faptul ca in Romania, a avut loc in premiera in cadrul Institutului Cultural Roman, o expozitie de fotografie si scurtmetraje stereoscopice(popular denumita 3D) in septembrie 2009 ,la care au fost prezentate creatii autohtone cu continut autohton. Aceasta expozitie a fost preluata de Muzeul National de Istorie a Romaniei in perioada oct - nov 2009

Trimite un comentariu

sus